interviu apărut în Dilema veche nr. 142 / 2006

Filmul A fost sau n-a fost regizat de Corneliu Porumboiu a fost recompensat cu trofeul Camera D’Or şi premiul Label Europa Cinema la Cannes 2006. De asemenea, a cîştigat trei premii TIFF: Cel mai bun film din competiţie, Cel mai bun film din cadrul „Zilelor Filmului Românesc” şi Premiul publicului. A fost selectat pentru Hollywood World Award la Festivalul de Film de la Hollywood şi pentru Premiile Academiei Europene de Film. Regizorul-scenarist i-a distribuit în rolurile principale pe actorii Ion Sapdaru, Mircea Andreescu şi Teodor Corban.

La 16 ani de la revoluţie, românii trăiesc într-un peisaj încă extrem de confuz. Credeţi că societatea românească are şanse să treacă examenul de maturitate?

Eu aşa sper. Văd că lucrurile au început să se schimbe. Mă uit la generaţia mea şi am sentimentul că, în ultimii ani, peisajul s-a modificat. Îi admir pe acei tineri care pleacă în străinătate şi revin cu idei noi şi mentalităţi normale. În România sînt, însă, diferenţe mari între generaţii, iar ciocnirea este evidentă. Simt însă că cei de 20 de ani, foarte deschişi la nou, vor împinge maşina înainte. Asta e credinţa mea.

Cum explicaţi interesul a trei tineri regizori – dvs., Cătălin Mitulescu şi Radu Muntean - pentru momentul 1989?

Fiecare dintre noi are o poveste a filmului. Anul 1989 este, totuşi, cel mai important moment din istoria noastră recentă. Am ajuns să fac un film despre revoluţie uitîndu-mă la televizor. Acum 6 ani am văzut un talk-show la o televiziune din Vaslui. Atunci nu m-am gîndit că poate ieşi un film din asta, am lucrat, cumva inconştient, la ideea unui text despre o emisiune, fără a face nimic concret legat de filmul A fost sau n-a fost. M-am apucat de scris scenariul abia anul trecut.

L-aţi relansat pe actorul ieşean Ion Sapdaru, care joacă şi în alte două lungmetraje aşteptate de public: Hîrtia va fi albastră (r. Radu Muntean) şi California Dreaming (r. Cristian Nemescu). De ce l-aţi ales tocmai pe el?

Eu lucrasem deja cu Ion Sapdaru la două scurtmetraje: Călătorie la oraş (2003) şi Visul lui Liviu (2004). E un actor foarte bun şi am ajuns să îl cunosc muncind cu el. Cînd am scris scenariul filmului m-am gîndit la Ion Sapdaru, la Teodor Corban şi la Mircea Andreescu. Am optat pentru trei actori mai puţin cunoscuţi pentru că în timp s-a creat între noi un tip de comunicare specială. Toţi trei sînt moldoveni, ştiu ce înseamnă provincia şi au înţeles să se raporteze altfel la elementele de provincie care apar în film. Chiar şi pentru rolurile secundare am folosit voci ale unor actori din Galaţi pentru că am ţinut să păstrez specificul locului.

În ce măsură povestea revoluţiei de la Vaslui poate fi extrapolată la nivelul istoriei contemporane?

În general mă cam tem de generalizări. Poate povestea filmului meu de debut este a oricărui tîrg din ţara asta. Jderescu, patronul televiziunii, încearcă să afle pe ce lume trăieşte. El chiar nu ştie istoria revoluţiei din oraşul său, cu toate clişeele verbale pe care le foloseşte. Şi nu este singurul care vrea să-şi afle trecutul.

Cronicile pozitive apărute în New York Times, Le Figaro şi L’Humanité pun accentul pe „umorul balcanic savuros din film”, pe „un scenariu remarcabil” şi „pe modul de filmare cu cameră fixă”. De ce aţi optat, într-un film static, pentru o cameră fixă?

În primul rînd, o parte din imaginile din studioul de televiziune au fost filmate deliberat cu o cameră mişcată. Am vrut să reconstitui imaginile care au apărut pe micul ecran pe 22 decembrie 1989. Atunci, la TVR, cadrul se mişca, se simţea tensiunea din studio şi faptul că operatorii erau speriaţi. În secvenţa mai lungă a talk-show-ului de la Vaslui am optat pentru cameră fixă şi din dorinţa de a obţine o viziune obiectivă. E o întreagă poveste a camerei de filmat, operatorul din film caută şi el adevărul despre revoluţie, taie cadrul, filmează detalii, apoi lasă camera…

Cu ce se poate lăuda „generaţia aşteptată” a cineaştilor români din care faceţi parte şi care ar fi punctele ei forte?

În primul rînd cu poveşti oneste orientate spre personaje fireşti, fără eroi legendari cum se întîmpla în trecut. Aş spune că văd la colegii mei de generaţie o preocupare mare faţă de estetic, de o nouă stilistică a cinematografului. Toţi sînt atenţi la detalii, nimic în filmele lor nu este în plus sau gratuit. Cu excepţia a doi, trei regizori acest mod de abordare nu exista în România. Înainte se filma astfel: se scria scenariul care conta foarte mult şi era, mai întotdeauna, bătut în cuie, iar actorii erau puşi să joace, aşa, cam ca pe scena unui teatru.

Toţi sînteţi la primul film de lungmetraj.

Aşa e, toţi sîntem la debut. Fiecare dintre noi caută şi se caută. Şi mai ales încercăm să găsim o amprentă personală. Sigur va exista continuitate în filmele noastre de lungmetraj. Toate aceste căutări sînt, în fapt, foarte profesioniste, de la jocul actorilor pînă la detaliile legate de stilistica cinematografică.
Pişcoci, personajul care interpretează excelent rolul nostalgicului după epoca lui Ceauşescu, are o replică remarcabilă: „Am făcut şi noi revoluţie cum am putut”. Dvs. unde eraţi pe 22 decembrie, la ora 12:08?
Eram la tenis de masă cu un prieten. Apoi m-am dus acasă, am deschis televizorul şi în faţa televizorului am rămas pînă în momentul execuţiei cuplului Ceauşescu.

Veţi mai face filme de scurtmetraj?

Nu acum. Am un proiect de lungmetraj, dar sînt abia la început, am scris doar cinci pagini de scenariu. Mai am mult de lucru şi eu sînt foarte tipicar. O iau încetişor.

Ce părere aveţi de eforturile CNSAS de a deconspira foştii colaboratori ai securităţii care ocupă un loc important în viaţa publică din România?

Mi se pare evident un demers necesar. La noi niciodată nu s-a pus „punct şi de la capăt; începe o nouă frază.” E mare nevoie de curăţenie morală, de repere clare, de eliminarea confuziei. Ar trebui ca acei oameni care au făcut lucruri nedemne să se retragă din viaţa politică. Din păcate şi la CNSAS s-a creat confuzie, iar presa derutează opinia publică. Lucrurile trebuie analizate cu atenţie şi transmise corect către oameni.

Vom scăpa curînd de moştenirea comunistă, de clişeele verbale şi de reflexul de a ne raporta la un singur element?

E foarte greu de spus. Sper că vom trăi într-o lume în care fiecare om va fi respecat pentru ceea ce este. Unul din reflexele comuniste de care ar trebui să scăpăm este acela de a generaliza. Vom scăpa inevitabil de moştenirea comunistă, dar, din păcate, evoluţia este foarte lentă.

Unde va rula A fost sau n-a fost?

Filmul a fost deja cumpărat de firme de distribuţie din 16 ţări. Va rula în Franţa, Marea Britanie, SUA, Italia, Danemarca, Suedia etc... Va avea o expunere foarte bună pentru un film românes

a consemnat Roxana Călinescu

Citiţi aici un alt interviu cu Corneliu Porumboiu din Dilema veche.