Vîrsta mea e trecută cu patru ani de sfertul de secol, motiv pentru care unii pot să creadă că aş avea deja o oarecare experienţă în domeniul muzical. Greşit. Tot ceea ce fac se bazează pe instinct şi pe individualism, motive pentru care nu am de ce să fiu felicitat, la fel cum nu ai de ce să feliciţi un animal pentru că-şi marchează şi-şi apără teritoriul. Nu întîmplător am făcut această comparaţie. Sînt de părere că există numeroase similarităţi între animalele sălbatice şi formaţiile româneşti. Ca în orice ecosistem, şi în domeniul muzical există specii pe cale de dispariţie, specii care încă nu au întîlnit omul, specii care parazitează sau mănîncă resturile altor formaţii, specii hibrid născute din îmbinarea prea multor stiluri, caracteristica principală a celor din urmă fiind imunitatea scăzută, autocanibalismul şi încercări ridicole de împerechere (gen teckel cu dog-german).

Viaţa este grea atît pentru sălbăticiuni, cît şi pentru formaţiile din noul val românesc. Mereu în mişcare, trebuie să străbată zeci de kilometri pentru hrană şi apă. Lupta pentru teritorii este frecvent întîlnită. La fel ca atunci cînd se întîlnesc două haite de lupi rivale, întîlnirea dintre două formaţii semi-cunoscute se încadrează în cîteva tipare de comportament clare: gruparea în jurul masculului alfa, ciulirea urechilor, dezvelirea dinţilor, mai ales dacă au trecut prin şedinţe de albire, adulmecarea glandelor peri-anale pentru amprenta olfactivă a trupei şi datul din coadă. Dacă există hrană şi băutură din belşug, conflictul nu se declanşază pe moment, dar mai mult ca sigur el va avea drept cauză principală una din femelele-satelit atrase irezistibil de magnetismul animal din artist sau de mirosul artistic de animal, indiferent de haita-trupă din care masculul face parte.

Unele dintre trupe sînt capturate de impresari-hiene şi forţate să susţină concerte în beciuri pline de igrasie în care, la fel ca în cazul dimensiunilor cuştilor din grădinile zoologice mioritice, scenele nu respectă standardele de confort termic şi stres animal. La fel ca la ZOO, publicul plătitor de bilet e puţin şi compătimitor cu privire la exponate şi la sunetele pe care acestea le scot. A existat şi un caz în care o formaţie înfometată, care rodea scoarţa unui copac la o margine de drum, a fost înconjurată de localnicii unui sat, încărcată în camioane şi dusă la abator pentru exploatare. Dar fanii, care călătoreau cu trupa, s-au constituit într-o barieră umană şi au înduplecat autorităţile să ia în considerare faptul că pe termen lung e mai profitabil ca băieţii să plece într-un turneu de concerte prin abatoarele româneşti decît să devină salam. Zvonuri sau nu, partea bună e că abatoarele au început să investească tot mai mult în sisteme de sunet decente, în ideea unei reprofilări pentru ziua în care şi ultimul dintre români va deveni vegetarian şi va aprecia muzica live de calitate.

Numele Elefanţilor Bizari vine să întărească teoria mea conform căreia fiecare trupă are corespondent în viaţa sălbatică! Căciulile băieţilor de la Toulouse Lautrec sînt o altă mărturie că, într-un moment al evoluţiei, acest tip de blană acoperea complet trupurile muzicienilor, la fel cum părul de pe braţe e încă la putere în trupa Grimus. De aici a pornit şi faimoasa expresie "mînă de pescar", pe care o folosim atunci cînd ne întîlnim cu cineva care poartă maieu, cu toate că s-a bronzat cu tricou, are foarte mult păr pe antebraţ şi o strîngere de mînă fermă ca o menghină rusească, deşi e muzician. Exemplele pot continua, dacă nu mă credeţi, sînt convins că balenele ucigaşe ar veni cu miile la un concert The MOOoD, dacă le-ar permite biotopul, sau că o populaţie întreagă de struţi ar participa cu capul înainte la un concert Kumm, ori că o întreagă haită de lupi ar urla la unison în momentul în care Luna Amară ar intra pe scenă. Nu mă mai miră nimic acum. După legile naturii, înţeleg şi de ce la un festival de acum vreo doi ani componenţii formaţiilor She-Wolf şi Animal X alergau după cei din trupele Zebre şi Cerbii din Carpaţi, care veniseră la adăpat pe teritoriul lor.

Sper că nici una din trupele mai sus menţionate nu se va supăra pe mine pentru studiul de biolog ratat care mi-a ocupat cîteva ore înainte de lansarea celui de-al doilea album Grimus, intitulat Egretta. Vă aşteptaţi cumva la un altfel de nume pentru acest album, după toate cele scrise mai sus? Mă îndoiesc. Ne vedem în data de 6 octombrie, la Silver Church, unde vom susţine un concert de lansare sălbatic. Intrarea e gratuită numai pentru cei care tocmai au evadat dintr-o grădină zoologică sau dintr-un muzeu de ştiinţe naturale.

Vali Rauca este chitaristul trupei Grimus. Mai multe la www.grimus.ro.

Un interviu din Dilema veche cu Vali Rauca aici.

Recenzia din Dilema veche a primului album Grimus aici.