- Corespondență din New York -

Prima știre despre mișcarea Occupy Wall Street am primit-o chiar la cursuri, de la profesoara de Teorii culturale – discutam despre sensul libertății într-o lume globalizată și ea a adus exemplul tinerilor arestați în Zuccotti Park, pentru a ne demonstra că nu e deloc simplu să vorbești astăzi despre libertate și „libertăți”. Într-adevăr, ce înseamnă de fapt „libertate”, cînd tocmai Statele Unite, care declară războaie în numele apărării libertății, arestează demonstranți pentru o vină numită „nesupunere civilă”?

Cînd scriu aceste rînduri, mișcarea Occupy Wall Street a intrat în cea de a treia săptămînă a ei, iar sîmbătă, 1 octombrie, au fost arestați mai mult de 700 de participanți aflați în marș pe Brooklyn Bridge (sursa informației - New Yok Times). Totuși, demonstranții se organizează din ce în ce mai bine: coordonează donațiile de mîncare pentru cei ce rămîn constant în Zuccotti Park (organizatorii susțin că în timpul zilei se află aici în medie 500 de persoane, iar peste noapte rămîn circa jumătate, în timp ce la momentele speciale participă aproximativ 2000); centralizează doleanțele destul de diverse ale demonstranților și editează chiar un ziar  pe care îl distribuie gratuit – The Occupied Wall Street Journal.

Contrar teoriilor ce susțin că manifestanții nu știu ce vor, cîteva lucruri par destul de clare. În primul rînd, manifestația a fost bine pusă la punct de către organizatori, cîteva organizații de tip grassroots, care au lucrat pentru ca ea să aibă loc și continuă să lucreze pentru a se asigura de impactul acțiunii lor. Chemarea inițială a fost făcută încă din iulie de Adbusters, care se recomandă drept „o rețea globală de artiști, activiști, scriitori, studenți, educatori și antreprenori care vor să suțină noua mișcare socială activistă în era informației. Scopul nostru este să răsturnăm structurile de putere existente și să producem o schimbare majoră a felului în care trăim în secolul 21”.  Dacă informația de pe site e corectă, mișcarea are pînă acum 91. 800 de simpatizanți din toată lumea. Lor li s-au alăturat US Day of Rage (care susține că e prezentă în 125 de comunități din 91 de orașe americane) și New York City General Assembly – o „colectivitate de activiști, artiști și studenți, fără lideri, autonomă, care funcționează pe orizontală, prin consens și își are bazele în gîndirea anarhistă”. În The Occupied se precizează că această organizație este responsabilă acum de „unificarea doleanțelor” protestatarilor, prin consultări susținute în Zuccotti Park. Se promite că în curînd va avea loc și o dezbatere on-line cu același scop. Protestatarii sunt pregătiți pentru o demonstrație de durată.

Un alt aspect de interes este acela că natura manifestației din Zuccotti Park, precum a altor manifestații populare care au intrat deja în istorie, e una profund artistică:  muzica este una dintre metodele de exprimare ale multora dintre demonstranți, sute de pancarde handmade demonstrînd o creativitate debordantă alcătuiesc nesfîrșite colaje pe trotuarele din jurul parcului, iar sentimentul de trăire în comun e generat constant de micile forumuri care se nasc spontan, de fiecare dată cînd cineva are ceva de spus. Nu mai puțin interesant e că oamenii vorbesc unii cu alții fără să se cunoască, uniți instantaneu de aceleași întrebări, iar nevoia de a documenta ceea ce se întîmplă sub ochii lor e presantă: mulți fotografiază, unii își notează mesajele de pe pancarde, alții iau interviuri participanților. E greu de spus cîți dintre ei sunt profesioniști ai metodelor de investigare – jurnaliști, etnografi, statisticieni, poate chiar avocați interesați de apărarea cauzei sau de demontarea ei – dar pare veridică ipoteza că și mulți ”civili”simt nevoia de a înregistra faptele dincolo de memoria lor subiectivă și, probabil, de a împărți apoi cu alții ceea ce au văzut/trăit. Interesant e faptul că mulți oameni din generația 68 ard de dorința de a le vorbi tinerilor demonstranți, încercînd să le dea sfaturi pentru ca ei să reușească acolo unde vechii hippie au eșuat. Este emoționant să vezi cum foștii revoluționari se conectează la noile energii încercînd nu doar să-și amintească nostalgic de propriile lupte, ci și să regăsească speranța că lumea mai bună/mai umană, pe care au visat-o și ei la timpul lor nu e doar o iluzie, ci este într-adevăr posibilă. Sentimentul de solidaritate de la fața locului e dat și de altceva: ”de cîte ori în viață ai șansa de a vedea cum se face istoria?” întreabă unul dintre autorii din ziarul editat de Occupy Wall Street. (Apropo de asta, chiar dacă mișcarea e susținută intens on-line și transmisă în direct  pe internet, tinerii din piață citeau ziarul de hîrtie.)

Occupy Wall Street este un festival al democrației, pe care trecătorii – fie din mașinile personale, fie din autobuzele cu turiști - îl aplaudă călduros, o celebrare solidară a conștiinței comune a faptului că lumea a ajuns într-o fundătură din care e vital să iasă. Cum anume – e o întrebare prea mare ca să primească un singur sau un simplu răspuns. Dar acum, cînd americanii s-au alăturat și ei demonstranților din Tunisia, Egipt, Spania, Grecia, Anglia, teoria că „poporul este puterea” (people are power) pare să capete un nou înțeles.

Foto: Cristina Modreanu