Imprecaţia feminină

26 martie 2012
Imprecaţia feminină jpeg

(articol apărut în Vineri - supliment de (post)tranziţie nr. 9 /1998)

S-a scris destul de mult şi adesea contradictoriu despre limbajul feminin; mai vechile preocupări istorice (din vremea cînd pentru lingvişti era important mai ales caracterul conservator sau cel inovativ al unui tip de limbaj) au fost treptat înlocuite de cele sociologice sau pragmatice (deci de interesul pentru adaptarea la context, pentru marcarea apartenenţei la grup, pentru strategiile conversaţionale etc.). Între trăsăturile atribuite limbajului feminin, cele mai multe sînt produse de o cultură dată şi sînt perpetuate de un anume tip de educaţie. Sînt de pildă des invocate ca specific feminine recursul la eufemism, respectarea mai atentă a decenţei lingvistice, exprimarea nuanţelor. Formulele de atenuare, diminutivele şi ezitările ar face parte dintr-un comportament mai politicos, mai "cooperativ", care ar exclude violenţa. Această imagine a comportamentului lingvistic feminin, foarte răspîndită, corespunde desigur unei realităţi, dar riscă să devină, prin absolutizare, un fals plicticos.

Din fericire, literatura poate contribui la contrabalansarea unei asemenea imagini: prin reprezentarea alternativă a limbajului feminin ca mai puţin suav. În literatura românească există o adevărată tradiţie de a atribui unor personaje feminine cele mai remarcabile condensări de imprecaţii. E drept, aceste imprecaţii nu sînt şi cele mai inovative sau mai dure; de o vulgaritate sau agresivitate foarte moderată, ele se disting în special prin recurenţă, prin insistenţă. S-ar putea spune că efectul comic al respectivelor performanţe verbale nu face decît să le certifice devierea, deci să confirme prestigiul normei decente. E totuşi vorba de o deviere "normală", mai apropiată de convenţiile realismului decît de cele ale asocierii absurde. Se oferă astfel, pe de o parte, o imagine mai arhaică a personajului feminin, apropiată de prototipul mitic al femeii-vrăjitoare, proferînd blesteme ­ şi se impune, pe de altă parte, o variantă socializată, conversaţională, a înjurăturii. Toposul drăcuielii feminine poate fi interpretat în fel şi chip, i se pot găsi cauze literare şi extraliterare; dacă însă realitatea sociolingvistă a fenomenului se cere mai întîi investigată, cea ficţională poate fi deja descrisă. E de ajuns să amintim cîteva personaje memorabile ­ de la Coconiţa Drăgana a lui Heliade Rădulescu ­ care drăcuieşte în continuu ("Dracu o să vă ia!"; "bala dracului", "baraonoaica dracului!"), cu predilecţie pentru formula care dă şi titlul schiţei ("Bată-te Dumnezeu!"), pînă la Guica din Moromeţii lui Preda ("Fire-ai al naibii să fii, cu botul tău!"). Oricum, deşi varianta feminină tipică a acestui rol e baba (ca dovadă, parodia lui Topîrceanu la Blestemele lui Arghezi normalizează situaţia, atribuindu-i ei ­ "am fost lovit din trecere o babă" -, nu unor misterioşi "fugari", lanţul de anateme), nu sînt neapărat respectate limite de vîrstă.

La Caragiale, damele iritabile din Five o'clock sînt june, cum june sînt şi Ziţa ("Fir-ar a dracului de viaţă ş-afurisită! că m-a făcut mama fără noroc") sau cuconiţa Sevastiţa Stănescu din Întîrziere, personaj redus la ticul de limbaj al drăcuielii curente ("Ce dobitocie!", "Să fie ai dracului!", "Ce încet umblă!... fir-ar ai dracului!"; "Fir-aţi ai dracului, să fiţi!"). La Rebreanu apar mai multe personaje feminine episodice, caracterizate aproape numai prin debitul verbal al imprecaţiei; pot fi amintite Zenobia din Ion ("trăsni-te-ar să te trăsnească", "mînca-te-ar relele", "Fire-ai a dracului cu cine mi te-a făcut noră"), sau baba Ioana din Răscoala, care îşi adaptează prea puţin discursul în funcţie de destinatar, atunci cînd vorbeşte cu porcul ("mînca-te-ar cîinii"), cu cîinii ("lua-v-ar dracii!", "fire-aţi ai dracului"), cu copilul unei vecine ("măi drace"), sau cu sine însăşi, boscorodindu-l pe şoferul imprudent ("Fire-ar al dracului").

Personajele lui Rebreanu nu sînt nici măcar caricaturizate, ultimele lor drăcuieli fiind chiar întrerupte de moarte; a celui blestemat (Ana, în Ion) sau a vorbitoarei înseşi, în Răscoala ("Fire-aţi ai dra..."). La exemplele clasice poate fi adăugat Călinescu; în Cartea nunţii, personajele feminine introduc un lung şir de afurisenii şi drăcuieli conversaţionale, atenuate pînă la eufemisme eliptice: "A văzut pe dracu!" (tanti Ghenca); "Fi-ţi-ar maşina afurisită!" (Caterina); "A naibii carte, frate" (Magdalina), ­ "Bată-te să te bată" (tanti Agepsina); în competiţie intră şi generaţia tînără, cu formule mai puţin pitoreşti, dar cu intonaţii mai convingătoare: "Dă-l... dracului!" (Lola). În romanul lui Călinescu, imprecaţia aparţine în chip decisiv lumii feminine; singura excepţie masculină e constituită de o lungă enumerare de insulte proferate în context didactic (un alt topos literar de tot interesul). Altminteri, pînă şi cu ocazia descrierii unei gale de box, maximum de violenţă verbală masculină reprezentată în text e: "dă-i nainte, dă-i la mir!".

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.