Îndepărtarea

2 martie 2011
Îndepărtarea jpeg

Într-o însemnare din Cartea cu fleacuri, Livius Ciocârlie porneşte de la un rezumat biografic dat ca chapeau în „România literară”. Rezumatul e aşa: „La scurt timp, îi sînt arestaţi soţul şi fiica, primul fiind împuşcat, iar Ariadna închisă în Gulag, unde avea să stea peste 16 ani. Ţvetaeva aproape că nu mai scrie poezie, ci se dedică traducerilor. La începutul războiului, se evacuează la Elabuga (Tatarstan). Nu are loc de muncă, nu are casă. La 31 august 1941 se sinucide”. L. Ciocârlie continuă: „Închin acest citat, cu toată căldura, tinerilor mei contemporani îndrăgostiţi de comunism”.

Am răsuflat uşurat. Nu m-am simţit vizat, fiindcă nu mă număram printre aceşti tineri. Am lecturi despre comunism, dar şi unele amintiri din el.
 
N-am făcut deci un efort special pentru a-nţelege ce vrea să spună Gabriel Liiceanu cînd scrie, în Întîlnire cu un necunoscut, următoarele: „Nu-mi plac cuvintele astea, «pute» şi «a împuţi», dar n-am cum, altfel, să exprim o nefericire extremă şi continuă, sentimentul mizerabil că viaţa mea a evoluat pe un fundal al urîtului neîntrerupt. E ca un sunet ascuţit care începe, care nu se mai opreşte şi care-ţi va ţiui în urechi la nesfîrşit, indiferent de celelalte sunete care se vor suprapune peste el de-a lungul întregii vieţi. Mi-au coclit sufletul.” În altă pagină, Liiceanu se întreabă: „De ce tac toţi cînd vine vorba de «anii aceia»?”

Aş vrea totuşi să apăr onoarea tinerilor îndrăgostiţi de comunism. Ei nu tac. Vorbesc, dimpotrivă, destul de mult, problematizează, chestionează carenţele capitalismului autohton, interbelic ori postrevoluţionar, şi denunţă viciile fundamentale ale liberalismului pretutindenar.

Şi e foarte bine că fac aceste lucruri – şi nu sînt cîtuşi de puţin ironic cînd susţin asta. Trebuie, da, să (ne) punem întrebări, să problematizăm, să abordăm şi să discutăm critic orice. Am însă o curiozitate, pe care nu mai ştiu cui s-o plasez: în regimul comunist, în lagărul socialist (sintagma, sorry, n-am inventat-o eu), era posibilă o asemenea discuţie critică, o astfel de abordare? Şi dacă da, au făcut aceşti tineri acest tip de analiză critică înainte de 1990?

Păi nu, că sînt prea tineri, cum s-o fi făcut? Atunci să-şi întrebe părinţii, rudele apropiate, prietenii din altă generaţie. Păi aceia sînt retrograzi şi expiraţi, săracii, ce pretenţii poţi să ai de la ei?

Între expiraţii cu amintiri din comunism şi, respectiv, junii critici ai capitalismului recuperînd sentimentul comunist al existenţei, există în mod evident o fractură. Mai puţin evident, şi totuşi adevărat, este că această fractură e bună.

În anii ’90, tineri intelectuali „îndrăgostiţi de comunism”, cum spune L. Ciocârlie, n-au existat, la noi. Pe atunci, a fi de dreapta, neoliberal şi în fascinaţia interbelicului era opţiunea majorităţii oamenilor de litere, dar şi un semn de distincţie moral-intelectuală. A fi anticomunist, în epocă, era regula. Azi e cool să fii comunist şi să te plîngi, prin cluburi, de opresiunea sălbaticului capitalism. Să subliniezi retardarea lumii româneşti, ruralismul ei ce miroase urît, înţepeneala bisericească, decuplarea de motorul progresului. Eu, unul, sînt puţin în contratimp: dacă în anii ’90 nu mi-a inspirat încredere christicul Marian Munteanu, n-a venit în anii 2000 amicul eretic Vasile Ernu să-mi inspire mai multă.

Şi totuşi, mă bucură realmente aceste dezacorduri; şi sunt aproape fericit (spre deosebire de Gabriel Liiceanu) cînd constat această fractură. Aş vrea ca ea să fie şi mai adîncă. Aş vrea să avem mai mulţi tineri comunişti – şi cît mai tineri să fie ei. Fiindcă aceasta ne va arăta, indiferent de convingerile noastre, îndepărtarea ireversibilă de socialismul real, cu amintirile lui dureroase pentru alţii.

Întrucît amintirile unuia pot să nu conteze nici cît negru sub unghie pentru un altul. Ei, şi ce dacă tatăl ori bunicul tău a fost deţinut politic? Ei, şi ce dacă mama ta a murit dintr-un avort clandestin? Ei, şi ce mă interesează pe mine că stăteaţi toţi la cozi (ei, nu chiar toţi: tovarăşii cu „etica şi echitatea socialistă” nu stăteau), că aveaţi raţii de zahăr şi ulei, iar ca entertainment, Cîntarea României şi două ore de program TV? Noi, tinerii şi foarte tinerii comunişti de azi, n-avem aceste amintiri, şi cînd trimitem un newsletter cu ultimele noastre analize critice ale capitalismului putred, tot Facebook-ul ne dă: likes it, likes it, likes it.

I like it, my friends. Înseamnă că democraţia asta ticăloasă şi capitalismul cel mizerabil ne îndepărtează ireversibil (şi insesizabil pentru voi) de minunăţia comunismului din lagărul socialist.

Cînd citesc pagini şi cărţi întregi cu fractura interioară a celor care, crezînd în tinereţe în comunism, s-au lămurit pe pielea lor (un Ion D. Sîrbu, un Radu Cosaşu, un Paul Cornea), realizez că am avut şansa biografică de a nu trece prin asemenea experienţe. Cum să nu mă bucur cînd am şansa, poate nemeritată, de a fi în aceeaşi generaţie cu voi şi cu comunismul din capul vostru?

 

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
Republica Moldova, urmǎtoarea țintǎ a Rusiei. Cine sunt trimișii lui Putin ANALIZǍ
Federaţia Rusă devine tot mai prezentǎ în Republica Moldova, în contextul în care Ilan Şor, omul Kremlinului, a anunţat înființarea platformei Victoria, menitǎ sǎ adune opoziția pro-rusǎ

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.