Istorii personale (I)

31 martie 2011
Istorii personale (I) jpeg

Declar pe propria răspundere că o să mă mărit, o să fac o droaie de copii şi o să-l las pe ăla să mă bată pînă-mi scoate toate visele din cap. Vreau să am şi eu pielea albă! Doamne, fă-mă româncă!

Omul-arhivă_de_poveşti_personale a devenit un personaj central într-o serie de demersuri performative care înregistrează sau recuperează istoria unei comunităţi prin multiple istorii personale, (uneori) ficţionalizate. La Green Horus, într-un one-woman-show, Declar pe propria răspundere, Alina Şerban reface un traseu identitar real, parcurs din copilărie pînă acum, cînd are în jur de 20 de ani, şi la capătul căruia şi-a putut asuma, în gura mare şi în văzul lumii, apartenenţa la etnia romă.

„Sunt ţigancă”, afirmă ea deschis, după ce la International Romani Art Festival din Timişoara oamenii, mai ales străinii, i-au zis că e cool să fii rom. Chestia asta pare să fi contrastat flagrant cu realitatea trăită din momentul în care, copil fiind, a conştientizat că provine din rîndurile unei etnii respinse de societate, judecate apriori, colcăind de mizerie, pentru care distincţia între bine şi rău e uşor diferită faţă de ceea ce îndeobşte se admite, drept urmare se află mai mereu la limita legii. Pînă la episodul Timişoara, Alina ştia că nu e deloc cool să fii diferit, adică să fii ţigan, cuvînt de ocară, mai ales că prima care înţelege asta în sens depreciativ este ea însăşi.

În procesul de construcţie a identităţii, personajul îşi modifică unghiul de percepţie, dinspre exterior spre interior. Alina nu se va mai privi pe sine prin prisma prejudecăţilor celorlalţi despre romi, prejudecăţi pe care viaţa trăită în curtea de spoitori i le confirmă zilnic, ci îşi va construi propria viziune care cuprinde dragoste, tandreţe, grija părinţilor pentru ea şi dorul de ei. Ca în orice proces de dezvoltare personală susţinut de psihoterapeuţi sau de revistele glossy, Alina ajunge în punctul în care se acceptă aşa cum e. Fără o piele mai albă, dar cu mătuşi în fuste creţe. Pendularea între două lumi i-a accelerat şi intensificat maturizarea căci la vîrsta la care fetiţele se joacă cu păpuşile, Alina avea revelaţia identităţii etnice, pe care în primă, secundă şi terţă fază a respins-o.

Textul are la bază jurnalul real al Alinei Şerban (prelucrat de Alice Monica Marinescu şi regizat de David Schwartz), din care fragmente şi fotografii personale apar cu ajutorul unui retroproiector mînuit de actriţă, iar din alte mici obiecte, Cătălin Rulea a alcătuit o instalaţie sonoră. Aplecată asupra retroproiectorului, cu un fascicul de lumină în formă de clepsidră conturîndu-i chipul, Alina Şerban priveşte deopotrivă spre trecut şi viitor. Din prezent.

Teatrul Luni de la Green Hours
Declar pe propria răspundere
Cu: Alina Şerban
Text: Alina Şerban
Dramaturgie spectacol: Alice Monica Marinescu
Scenografia: Adrian Cristea
Sound performance: Cătălin Rulea
Regia: David Schwartz
PRODUCŢIA: Teatrul LUNI de la GreenHours şi tangaProject

[trailer] DECALR PE PROPRIA RASPUNDERE from veioza arte on Vimeo.

Foto: Vlad Petri

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.