Edward Elgar (1857-1934) este unul dintre cei mai cunoscuți compozitori britanici. După Henry Purcell, el este primul compozitor născut pe pămînt britanic care a avut un cuvînt important de spus în cultura mondială.

Cu toate acestea, e adevărată observația lui Daniel Barenboim, apărută de curînd în ziarul New York Times: „Dacă Elgar nu s-ar fi născut, dezvoltarea muzicii ar fi fost aceeași”. Însă, adaugă Barenboim, „există o calitate unică în muzica lui care îmi vorbește direct: ceva care ține de emoție, în cel mai bun sens al cuvîntului. Ceva foarte adînc și foarte sincer care are legătură, presupun, cu limbajul său armonic, care diferă de cel al altor compozitori. Cel mai apropiat îi este Richard Strauss.”

Întîmplarea face ca pe parcursul verii 2020, atît de atipice în istoria ultimilor 100 ani dată fiind situația pandemică, să fie lansate două discuri cu muzica lui Elgar, fără nici un context aniversar sau comemorativ, ci doar pentru că muzica lui Elgar a fost aleasă de doi cunoscuți muzicieni: violonista Nicola Benedetti și dirijorul Daniel Barenboim. O întîmplare oarecum premonitorie (desigur că programul de pe discuri a fost stabilit cu mult timp înainte de 2020, cînd o pandemie viitoare nu putea fi intuită): muzica lui Elgar descrie foarte bine atmosfera finalului perioadei victoriene, cu un ochi către trecutul secolului al XIX-lea și spectrul amenințător al primului război mondial. Era încă o perioadă fericită, urmată de o puternică tulburare și o mare schimbare, ce a intervenit după primul război mondial – seamănă foarte mult cu perioada pe care o trăim acum noi înșine.

Elgar, Concertul pentru vioară și orchestră, Nicola Benedetti

Elgar a fost considerat, după Al Doilea Război Mondial, un compozitor perimat și era foarte rar cîntat chiar și în țara lui natală. Mai puțin concertul său pentru vioară și orchestră, care, de la premiera din 1910, s-a bucurat de succes, reconfirmat începînd cu secolul XXI, cînd mari violoniști au inclus acest dificil concert în repertoriile lor. O muzică foarte frumoasă, dar o adevărată provocare pentru soliști – aproape 50 minute cu o muzică densă, un dialog permanent între solist și o orchestră compactă și viguroasă.

Pe 7 august a apărut un nou disc cu acest concert ce merită ascultat măcar o dată în viață. Interpretarea este semnată de violonista britanică Nicola Benedetti și Orchestra Filarmonicii din Londra, condusă de Vladimir Jurowski.

Nicola Benedetti este solista de pe discul realizat împreună cu dirijorul român Cristian Măcelaru, cu lucrări de Wynton Marsalis, care anul acesta a primit un premiu Grammy. Vladimir Jurowski este directorul artistic al Festivalului George Enescu. În Concertul lui Elgar de pe acest disc, cred că tocmai concepția lui Vladimir Jurowski este hotărîtoare în asigurarea unei interpretări memorabile. Este imposibil să nu fii entuziasmat de această viziune foarte bine construită, cu o orchestră impecabil condusă, maleabilă și foarte expresivă, care face lumină într-o partitură plină de meandre.

Am apreciat-o încă mai mult pe Nicola Benedetti în cele trei miniaturi de Elgar care completează acest disc, printre care celebrul Salut d’amour. Alături de pianistul Petr Limonov, ea știe să descrie exact lumea lui Elgar, cu un parfum nostalgic, poate ușor desuetă, dar plină de emoție reală. O încîntare!

Elgar și Daniel Barenboim

Daniel Barenboim este cel mai cunoscut dintre dirijorii contemporani non-britanici care au promovat muzica lui Elgar, la nivel mondial. Primele sale înregistrări orchestrale cu muzică de Elgar au apărut în urmă cu 40 ani, cînd lucra împreună cu soția sa, regretata violoncelistă Jacqueline du Pré. Începînd cu 2013, a reluat acest repertoriu și 5 discuri apărute la casa Decca sînt expresia interesului său pentru muzica lui Elgar, toate realizate în compania Capelei de stat din Berlin, unde a fost numit dirijor pe viață. Capela de stat din Berlin, care în 2020 și-a aniversat 450 ani de existență, este, de altfel, singura orchestra non-britanică cunoscută pentru faptul că a interpretat la BBC Proms, în același an, ambele simfonii de Edward Elgar.

Din 2013 pînă astăzi, Barenboim a înregistrat versiuni noi pentru Concertul pentru violoncel și orchestră (cu Alisa Weilerstein solistă), Simfoniile I și II, oratoriul „Visul lui Geronțiu”. În 24 iulie 2020 a fost lansat al cincilea disc al seriei, cuprinzînd ciclul de lieduri „Tablouri marine” – „Sea Pictures” și Studiul simfonic „Falstaff”. Ambele, înregistrate în concerte live din decembrie 2019 ce au avut loc la Opera de stat din Berlin.

Solista ciclului de lieduri „Tablouri marine” este binecunoscuta mezzosoprană letonă Elina Garanca; nu se afla într-un vîrf de formă în decembrie 2019, surprizînd cu inconsistența vocii în registrul grav. Însă este o oportunitate importantă de a asculta această lucrare rar abordată, un ciclu alcătuit din 5 lieduri care surprind imagini diverse cu tematică marină: unul nocturn, altul exotic, dintr-un recif de corali, de exemplu.

Și Studiul simfonic „Falstaff” de Elgar ar merita să fie cîntat mai des, o lucrare pe care Barenboim o descrie ca fiind aproape de poemul simfonic Till Eulenspiegel de Richard Strauss, o lucrare colorată și interesantă.

În această vară, ne dăm seama că lumea așa o știam nu mai este: altceva ne așteaptă la orizont, dar nu știm încă ce. Elgar, cu mai bine 100 ani în urmă, exact despre acest lucru vorbea în lucrările sale - privind cu nostalgie în urmă către trecut. Un mare romantic, rămas poate în urma vremurilor sale, însă ce ar fi viața fără un pic de romantism?

Discul semnat de Nicola Benedetti a fost difuzat de Radio România Muzical și poate fi ascultat pe site-ul proiectului Discurile anului 2020.

Discul lui Daniel Barenboim poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 24 august, de la ora 19.00, ulterior, pe site-ul aceluiași proiect Discurile anului 2020.

Ambele producții sînt disponibile pe platformele de streaming online.