Monarhişti vs regalişti

Marius GHILEZAN
15 martie 2016
Monarhişti vs regalişti jpeg

Prin ultimul act semnat şi dat publicităţii de Consiliul Regal, întrunit în două sesiuni la Morges, în Elveţia, Majestăţii Sale Regele Mihai i s-a luat dreptul, susţin unii, de reprezentare în acţiunile publice ale Casei Regale,  invocîndu-se starea precară de sănătate şi suferinţa în urma unei intervenţii chirurgicale. Nu poate participa la toate manifestările dedicate sărbătoririi Coroanei Române, în ziua de 10 mai, la Castelul Peleş, cu prilejul celor 150 de ani de la venirea Principelui Carol, devenit ulterior Regele Carol l.

Andrew Popper, şeful Casei Regale, a comunicat prin intermediul presei un diagnostic dur: „carcinom epidermoid metastazant” şi „leucemie cronică”. Diagnosticul nu a fost confirmat de vreo autoritate oncologică, fapt care a dat prilej la interpretări. Regele are o vîrstă. Nu este nemuritor.

Prin documentul de la Morges, Principesa Margareta a devenit Custode al Coroanei. Şef al Casei Regale rămîne Majestatea Sa Regele Mihai pînă la plecarea la cele veşnice. Cuvîntul „custode” (lat.: arhivar, păstrător de sigilii, bibliotecar) nu este sinonim Reginei. Ultimele modificări de siglă şi de logo din documentele emise de Casa Regală nu înseamnă că Suveranului i s-a luat atributul de Şef al Casei Regale. Mai mult, el rămîne Rege pînă la moarte. Va fi reprezentat public de Principesa Margareta, devenită prin actul din 2 martie 2016, Custode al Coroanei, funcţie ce o va păstra şi după dispariţia Suveranului. Pentru a deveni Regină este necesară însă convocarea Parlamentului în Adunare Constituantă. Actuala Constituţie, prin art. 152, blochează posibilitatea de revizuire a normei fundamentale. Pentru a se putea discuta o eventuală schimbare a formei de guvernămînt a statului român este necesară o primă sesiune a Adunării Constituante, spun constituţionaliştii, prin care să fie abrogat acest articol, urmînd ca ulterior să se discute forma de guvernămînt. Pentru acest lucru ar trebui să existe voinţă politică şi 2/3 dintre parlamentari să fie favorabili reinstaurării monarhiei. Acest lucru este imposibil în actuala conjunctură parlamentară. Poate, în viitor.

Din august 2015, cînd Principelui Nicolae i s-a luat dreptul de a mai purta titulatura de Principe, printr-o şedinţă a Consiliului Regal de atunci, fără a i se da dreptul la apărare, comunicarea Casei Regale a fost dezastruoasă. În ultimele luni ale anului trecut, mai mulţi apropiaţi ai M.S. Regelui, vechi militanţi ai cauzei monarhice, au pus la îndoială că mesajele transmise public sînt scrise de Majestatea Sa, apărînd expresii şi metafore din alt registru lexical, decît cel îndeobşte folosit de-a lungul anilor de Suveran. Majestatea Sa nu a mulţumit niciodată „patronatelor”. De aceea, textele au fost contestate. Mulţi dintre cei din vechea gardă regală, chiar membri ai fostului Consiliu Regal, au susţinut public că Regele ar fi ţinut captiv  de reprezentanţii unor servicii secrete şi de anturajul apărut în ultima vreme. Vechii consilieri regali nu l-au mai văzut pe Rege de mai bine de un an. Şi de aici toată deruta.

Promotorii cauzei monarhice s-au divizat în cel puţin două grupări: una a monarhiştilor şi alta a regaliştilor. Primii luptă pentru reinstaurarea monarhiei constituţionale, indiferent de Casa regală, fie cea actuală, românească, fie britanică sau de Hohenzollern-Sigmaringen sau chiar spaniolă, iar cea de-a doua pitită sub sintagma „nu comentăm deciziile Regelui” e maliţioasă la adresa celeilalte, mult mai vocale.

Un regalist susține un monarh anume, ca șef al statului pentru un anumit regat, sau drepturile unei anume dinastii. În abstract, face parte din curentul regalist. Regalismul este diferit de monarhism. Cel din urmă pledează pentru un sistem monarhic de guvernare, dar nu neapărat pentru un anumit monarh, conform literaturii de specialitate. Cel mai adesea, regalismul este termenul aplicat unui susținător al unui regim răsturnat de curînd, care luptă într-o republică pentru revenirea la vechea formă de stat. În Marea Britanie astăzi, termenul „regalist” este aproape imposibil de distins de „monarhist", pentru că Regina Elisabeta nu are niciun rival semnificativ care să aibă pretenţia la tron. Pe de altă parte, în Franţa secolului al XlX-lea 19- lea, regalistul era considerat legitimistul, bonapartistul sau  orleanistul, în fond ei fiind monarhişti. În România de azi, monarhiştii sînt mai vocali, iar regaliştii mai tăcuţi. Dacă cei din prima categorie îşi exprimă public ideile şi luptă pentru convingerea majorităţii de supremaţia Monarhiei constituţionale, ca formă de stat, regaliştii nu ies din cuvîntul Casei Regale, chiar dacă mesajele apar prin diferiţi reprezentanţi mai legitimi sau mai puţin recunoscuţi ca voci dezinteresate. Regaliştii se ascund sub umbrela „no comment”. Ei se mulţumesc să participe la garden-party-uri,  se bucură de Ordinele date în numele Majestăţii Sale Regelui, sînt încîntaţi cînd primesc vreo invitaţie la cină din partea Margaretei, Custodele Coroanei sau a Principelui Radu, bucurîndu-se de selfie-uri cu tacîmurile de argint şi vasele de porţelan cu însemnele dinastice. Însuşi şeful Casei Regale, Andrew Popper, un român care şi-a schimbat numele cînd a ajuns în Occident, i-a întrebat pe unii militanţi pro-causa de ce sînt nemulţumiţi de actuala situaţie. „Niciodată Casa Regală a României nu a fost atît de respectată şi preţuită. De ce vreţi să se schimbe lucrurile?” Ulterior, Principesa Margareta a declarat unui ziar spaniol şi reporterului TVR că este pregătită oricînd pentru a prelua conducerea ţării. Monarhiştii sînt mai vocali. Ei luptă pentru Monarhie, indiferent pe cine susţin. Unii sînt filo-britanici, alţii, filo-germani şi nu puţini filo-spanioli. Ce-i leagă pe toţi este istoria. Ambele curente respectă şi promovează tradiţia, însemnele regale şi membrii Dinastiei Române.

Dezbaterea în societate se va adînci după plecarea la Domnul a Majestăţii Sale Regele Mihai.  Unii o vor pe Margareta, alţii pe Principele Nicolae. Într-o societate democratică şi cu o familie dinastică orientată spre viitor orice discuţie poate fi susţinută cu argumente.

Viitorul va rezolva toate dilemele.

Marius Ghilezan este publicist şi scriitor.   

Foto: E. Stoica, wikimedia commons 

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.