Note la un maraton de jazz

Adriana CÂRCU
16 decembrie 2010
Note la un maraton de jazz jpeg

Enjoy Jazz - festivalul care, într-un timp relativ scurt, şi-a cîştigat dreptul de a fi citat in aceeaşi frază cu Montreux şi Haga - s-a desfăşurat anul acesta între 2 octombrie şi 19 noiembrie în oraşele Heidelberg, Mannheim şi Ludwigshafen din Germania. În cele şapte săptămîni de maraton muzical, pe scenele festivalului s-au perindat peste 200 de muzicieni din 23 de ţări. Între ei, giganţi ai genului ca McCoy Tyner, Herbie Hancock, Charlie Haden, Joe Lovarno şi Tomasz Stanko; artişti de prima linie ca Jan Garbarek, Brad Mehldau, Joshua Redman and Manu Katché, dar şi muzicieni progresivi ca Nils Petter Molvaer, Nik Bärtsch, Arve Henriksen, Jan Bang, Ulf Wakenius sau Esperanza Spalding, care împreună au oferit o infuzie bine dozată a întregii game stilistice.

Nik Bärtsch’s Ronin – Transa ritmică

Die Alte Feuerwache din Mannheim este locul care-mi place cel mai mult. Acustica este excelentă, atmosfera, relaxată şi intimă. Nik Bärtsch’s Ronin dau un concert care mă face incapabilă să scriu în carneţelul meu şi cele cîteva cuvinte pe care de obicei reuşesc să le mîzgălesc în întuneric. Pe scenă, instrumentele lucesc misterios în aşteptarea unui ritual. Instrumentiştii intră în linişte pe scenă. Acompaniată şi susţinuţă de un perfect spectacol de lumină, transa ritmică se instalează instantaneu. Cadenţa progresivă a modulelor potenţează tensiunea mocnită, care ici-colo se lasă punctată cu accente de funk sau rock. Nik Bärtsch generează pe claviatură un flux melodic cu valenţe epice. Acompaniamentul de percuţie al lui Andy Pupato face uz de resurse minime cu un efect spectaculos. În scurt timp, muzica devine o stare pe care o locuieşti ca pe o sferă de sunet şi lumină, unde armoniile mocnesc şi pe care te laşi cu greu convins s-o părăseşti, două ore mai tîrziu. După un bis, muzicienii zîmbesc, se înclină şi pleacă. Mult după ce concertul s-a terminat, încă mă simt ca propulsată din interior de o ritmicitate obsesivă. Ajunsă acasă am nevoie imediat de încă o doză. Noroc cu YouTube!

Hazmat Modine – „Ce păcat că aveţi scaune!”

Nu-i cunoşteam dinainte. În ziua concertului am ascultat un solo de muzicuţă al lui Wade Schuman, care m-a acordat vag la genul de experienţă pe care Hazmat Modine avea să-l reprezinte. Am obiceiul să observ publicul înainte de spectacol; de regulă asta îţi spune destul de multe despre muzica pe care urmează s-o trăieşti. Nu şi de data asta. Publicul e genul sofisticat pe care te aştepţi să-l întîlneşti la un concert cu Philip Glass sau cu Kronos Quartet. Ceea ce a urmat este un conglomerat pe care de atunci mă tot stăduiesc să-l definesc. Band-ul a cîntat cu precădere piese de pe noul album, Cycads, care trebuie să apară zilele acestea, iar de îndată ce Wade şi-a exprimat regretul că nu vom putea dansa - „a pity for the chairs” - registrul a fost şi el clar. Dar de dansat tot am dansat; fiecare în scaunul lui. Citisem despre coloratura balcanică şi despre influenţele klezmer şi de blues ale muzicii făcute de Hazmat Modine, dar acolo am găsit doar ironia muşcătoare a lui Zappa şi inflexiunile lui J.J. Cale. Muzica lor e puţin din toate astea şi, desigur, mult mai mult. Trupa merge ca un ceasornic. Luat de groove nu uiţi sa te întrebi dacă muzicienii vor găsi timpul unu. Îl găsesc de fiecare dată, dar impresia de haos bine organizat planează în continuare, dîndu-ţi mereu senzaţia că urmăreşti un spectacol de acrobatică fără plasă. Show-ul de scenă, centrat pe imensa carismatică a lui Wade, subliniază caracterul de divertisment, dar în subteran te conduce către solourile pline de virtuozitate. Exact acolo începe jazz-ul. Un pont pentru fanii Nataliei Merchant: ea cîntă piesa "Child of a Blind Man" pe albumul Cycads.

Jan Bang / Arve Henriksen / Erik Honoré – În interiorul muzicii

Karlstor, locul din centrul Heidelberg-ului, zugăvită complet în negru, constituie un fundal perfect pentru muzica grupului lui Jan Bang. Prima surpriză o constituie publicul, tînăr şi foarte informat, dar care, din pacate, nu prea umple sala. Privesc în jur întrebîndu-mă - pentru a cîtă oara! -, de ce muzica bună atrage atît de puţin public. La ora nouă fix, de pe scenă încep să se reverse ceţuri norvegiene pe care, pentru că stau în primul rînd, le simt curînd pe propria-mi piele. Pe scena - nimic din ce ar putea fi identificat drept instrument muzical,- trei notebooks Apple amplasate pe două pupitre înalte şi cîteva obiecte conice, care se dovedesc a fi surdinele pentru trompeta lui Arve Henriksen. Trei oameni cu zîmbete, ce indică o seriozitate relaxată, intră pe scenă şi se pun pe lucru. Lumina e slabă, ceaţa pluteşte. Muzica se deschide. Jan Bang se leagănă în ritmul pe care îl creează singur; Erik Honoré este concentrat pe sampler. Aceasta este ultima imagine înainte să intru în muzică precum într-o peşteră pulsîndă. În timp ce mă mişc printre peisaje create de mine însămi, însoţite de respiraţia mării, de ritmuri străvechi şi de linişti orientale, îl aud pe Arve transformînd trivialul în cîntec. Încet încep să mă balansez într-un ritm interior, care pentru mine are o singură semnificaţie: aici se cîntă JAZZ.

McCoy Tyner – Maşina de jazz

Lunga aşteptare de după aplauzele de bun venit a luat sfîrşit şi publicul, împreună cu Gary Barţ, Gerald Cannon şi Eric Kamau Gravatt, priveşte concentrat spre culisele din stînga. Mersul lent, uşor ezitant, nu trădează defel atacul senzorial pe care McCoy Tyner este pe cale să-l dezlănţuie. Prima piesă, o combinaţie ritmică cu caracter de samba, ne arată ce va urma: un vis melodic punctat de lovituri de karate care, pe perioade scurte, va face complet superfluă secţia ritmică. McCoy Tyner iubeşte blues-ul şi, în meandrele lui sofisticate, îi descoperi eul liric ce coexistä cu rigoarea ritmică impusă de mîna stîngă. Îmi amintesc cum cineva l-a numit odată "omul cu două creiere", iar eu m-am întrebat la vremea aceea ce o fi vrut să spună. Acuma ştiu. Cele două mîini vorbesc limbi diferite, ca şi cum ar fi conectate la două surse senzoriale independente. Cînd aceste două limbi se nasc şi se întrepătrund, rezultatul este o muzică ce combină alerteţea cu langoarea, jubilaţia cu melancolia şi ritmul cu meditaţia. Ori de cîte ori crezi că "ai prins şpilul" urmează o schimbare care te propulsează în direcţia opusă. Nu am fost prea des martora unei capacităţi de expresie atît de compacte şi n-am vibrat de multe ori într-o manieră atît de controlată şi totuşi neconstrînsă. Piesele curg una după alta, muzicienii îşi cunosc meseria, temele, solo-urile, aplauzele. Maestrul seceră claviatura cu expertiza unuia care a trăit multe. La un moment dat, Gary Bartz se apropie de pian, îi şopteşte ceva iar el răspunde: "Poate ar trebul să port un ceas în inimă" şi tu ştii că seara s-a terminat. La bis, McCoy Tyner interpretează un solo care te duce cu gîndul la şoaptele îndepărtate ale frunzelor de toamnă şi la migraţia silenţioasă a păsărilor. Apoi maestrul părăseşte scena cu paşi grei. Mai aplaudăm pentru o vreme în picioare, dar, de fapt, ştim cu toţii că nu va reveni.

Youn Sun Nah / Ulf Wakenius – Revelaţia

Sinceră să fiu, m-am hotărît să merg la concertul acesta datorită lui Ulf Wakenius. Am realizat ca Youn Sun Nah este o solistă doar cînd site-ul festivalului a postat un titlu şi am devenit cu adevărat atentă de abia cînd am început să ascult cîteva piese de pe noul său album, Same Girl. Cîteva ore mai tîrziu concertul începe cu un recital plin de virtuozitate al lui Ulf Wakenius care interpreteaza "My Song" al lui Keith Jarrett şi un blues de Oscar Peterson, dupa care Youn Sun Nah păşesthe pe scenă aducînd cu sine farmecul oriental al unei flori proaspăt culese. Zîmbeşte sfios. Se înclină cu palmele unite. Şi apoi începe să cînte. Cîntă un medley de compoziţii şi de standards, cîntă balade coreene; cîntă Tom Waits şi Metallica. Vocea ei, dulce şi pătrunsă de emoţie, devine pe rînd pură şi pasionată, iar apoi senzuală şi misterioasă; şoaptă de dragoste şi strigăt ancestral. Seara devine o veritabilă expediţie în lumea sunetului ce explorează resursele unei voci uluitoare şi ale cărei repere sînt marcate de balansul complex al dialogului cu chitara. Youn Sun Nah este revelaţia festivalului; o vocalistă aflată în plină ascensiune spre Olimpul jazz-ului, care a susţinut un recital de o înaltă profesionalitate, chiar dacă eterogenă, şi care, ajunsă la maturitatea stilistică, va da jazzului contemporan una dintre marile sale voci. Credeţi-mă, femeia aceasta poate cînta orice!

FOOD feat. Nils Petter Molvaer & Christian Fennesz – Muzica dinăuntru

FOOD (Thomas Stronen & Ian Ballamy) tocmai au lansat un album numit Quiet Inlet, apărut ca o continuare firească a preocupării lor faţă de electronic beat şi live sampling. Calitatea meditativă a recitalului este vădită de la început. Pe scena albastră, siluetele sînt proiectate în contre-jour; le vezi contururile mişcîndu-se în timp ce ritmul se naşte. Acesta este concertul unde comunicarea dintre muzicieni funcţionează perfect. Nils Petter Molvaer lansează o temă în lungi tonuri reflexive, Ian Ballamy o preia în convoluţiuni lirice care reverberează asemeni valurilor şi care apoi devin semnal electric întrerupt de linişte. Pasajele lungi de tăcere acumulează o tensiune care devine din nou muzică. Şi apoi totul începe din nou într-o progresie care, pe nesimţite, te transportă într-o nouă dimensiune perceptivă. După aproape două ore, în care am senzaţia că eu am devenit sursa muzicii, accept cu greu să părăsesc un concert pe care l-am absorbit cu ochii închişi.


Luciano Biondini / Michel Godard / Ernst Reijseger – Limita


M-am dus la concertul acesta din pură curiozitate. Muzicienii, fiecare venind din altă constelaţie – Michel Godart cîntă la festivaluri de muzică nouă, dar cîntă şi muzică baroc; Ernst Reijseger cîntă clasic, iar Luciano Biondini cîntă tot, de la folk la jazz -, nu-mi erau cunoscuţi în această combinaţie. Mi se părea bizar; voiam să-i aud. Seara a început furios şi a progresat într-un amalgam de contrapuncte şi breaks îmblînzite de două momente lirice, doar pentru a reveni şi mai îndîrjit. Trăsătura comună s-a făcut remarcată de la bun început: toţi trei improvizează, toţi trei experimentează şi asta din plin! În stînga mea o doamnă freamătă de încîntare, în timp ce eu caut fără succes după acel balans interior, care, de obicei, mă porneşte. În zadar. Nu reuşesc să mă sincronizez nici cînd Michel Godart schimbă tuba pe chitară, nici cînd Ernst Reijseger experimentează cu vocea sau cînd cîntă la violoncel ca la chitară, nici cînd Biondini pronunţă cuvîntul magic: UNU, după care totul se prăvăleşte în noi distorsiuni pîna la finalul încoronat de două bisuri. Deşi, într-un fel, am crescut cu free jazz, ascultăndu-l live de la 16 ani, şi deşi ştiu că fiecare gen muzical are propriul său raison d`etre şi proprii fani, concertul mă lasă tînjind după armonie. Cred că la acest concert mi-am atins limitele.

Brad Mehldau w. Britten Sinfonia feat. Joshua Redman – Simfonia groovy


Concertul care încoronează cele şapte săptămîni de maraton jazzistic merită pe deplin onorurile unei gale. În somptuoasa sală Jugendstil de la Stadthalle din Heideberg, the groove se instalează de la primul acord împletind în contrapunct acordurile blînde ale orchestrei cu tonalităţile baladeşti ale pianului, care dau serii o atmosferă de solemnitate calmă, reflexivă. Picături clare de muzică alternînd cu tonurile lungi şi moi ale saxofonului se îmbină într-o polifonie ritmică executată în notă romantică. Dialogul dintre Brad Mehldau şi Joshua Redman spune poveşti de plecare şi poveşti de sosire, desfăşoară scenarii de despărţire şi de reunire. Concertul cîştigă în alerteţe în partea a doua, cînd solo-urile devin mai pregnante, accentele mai viguroase, dar starea de vis continuă să învăluie recitalul celor doi maeştrii ai genului, acompaniaţi la bass de Larry Grenadier, iar la percuţie de Jeff Ballard împreună cu Matt Chamberlain. Bis-ul cîntat de Brad Mehldau îmbină melancolia unei nopţi de noiembrie cu regretul de a părăsi o celebrare care, de-a lungul a şapte săptămîni, a devenit, într-un fel, un nou mod de viaţă.
 

Adriana Cârcu este senior editor la revista americană No Strings Attached E-News.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.