Ieri mama dumneavoastră zărindu-mă a zis “Numele dv. (ceva cu I cred), ai un oaspete” şi eu din pricina vîntului sau a intermitenţei lui sau a paşilor greşiti pe care îi făceam, am înţeles “Un pretendent” şi în prima clipă am crezut că visez şi m-am pişcat repede şi adînc dar nu visasem, prin urmare, m-am speriat atît de tare că am început să-mi caut prin geantă oglinda (am aşa ceva pentru situaţii de genul acesta) să văd dacă chiar aduc a pretendent sau altă orătanie din aceeaşi familie. Cum oglinda n-a putut să-mi arate nimic peste ce ştiam (de mult timp bănuiesc că nu e bună şi trebuie să-mi iau alta), m-am aşezat semidoborît pe un scaun (probabil asta era) cum se aşază epava pe fundul mării în aşteptarea unor momente mai bune. Apoi aţi venit dv. şi eu am întrebat ceva (sau cineva din curte că nu-mi amintesc precis) şi dv. aţi spus “Un musafir” şi eu m-am gandit oare ce întrebare are răspunsul pe care tocmai mi l-aţi dat şi din pricina degringoladei interioare am concluzionat că singura întrebare posibilă în atare situaţie nu poate fi decît cea din Biblie “Şi Cine ziceţi voi că Eu Sînt?” şi aici panica şi sperietura mea au urcat cîteva etaje pentru că folosirea neîntemeiată a spuselor lui Iisus în te miri ce moment e o erezie aproape cumplită pentru că nu anunţă decît sărăcie sufletească şi alte lucruri axate tot pe sărăcie. Apoi dv. aţi plecat şi a venit altcineva cu care am intrat din pricina frigului şi a ploii şi înăuntru am zarit Fraţii Karamazov sus pe etajeră şi am zis “Fraţii Karamazov” şi celălat a zis “Mda. Anna Karenina” şi eu m-am descumpănit şi ca să zic ceva, am arătat cu degetul spre masa brună (neagră din pricina umbrei) ca spre intrarea în labirint şi am zis “Orice Ana e un fel de Karenina” şi el a zis “E un roman prost” şi eu m-am enervat şi am vrut să-l bat dar din pricina situaţiei m-am răzgîndit şi a doua zi cînd mi-am amintit mi-a părut rău că m-am răzgîndit.

Şi eu am ieşit să plătesc şi tu ai venit din a doua cameră şi te-ai mişcat în prima şi din pricina conversaţiei ce-o făceam cu mama ta nu puteam să te zăresc (bărbaţii nu au vedere periferică şi trebuie să se uite fix la ceva şi timp îndelungat să-l observe) şi mişcările tale mişcau la rîndul lor aerul şi el ajungea la mine pe obrazul drept şi tîmpla dreaptă producînd un fel de rană sau adîncind deja o rană existentă care-mi otrăvea sîngele ritmic şi fără grabă. Apoi m-am dus la servici şi am stat la casă dar camera cu tine, cu aerul şi mişcările lui plus sîngele otrăvit m-au urmat şi mi s-au aşezat în loc de cap şi eu am zis ”Bine îmi şade”. Şi a venit un client şi a cumpărat de 103 lei şi mi-a dat 105 lei ca plată şi eu i-am dat rest de la 150 aşa că m-a întrebat dacă am fost la şcoală vreodată şi eu am zis “Nu” şi el a zis “Se vede”. Şi a mai zis “Mi-aţi dat 47 de lei în plus” şi eu am zis “V-am dat” şi el a zis “Probabil suneţi îndrăgostit” şi eu am ridicat braţele spre tavan şi am zis “De cine naiba?”, şi el a mai zis “Cum vă numiţi?” şi eu am zis “Sorina” şi el a zis “Fiţi atent că drumul spre iad e pavat cu numele celorlalţi” şi eu m-am bucurat că nu a zis cu numele celorlalte. Şi el a zis “Sînt din Reghin” şi eu am zis “Sînt tot din Reghin” şi el a zis “Imposibil, cei din Reghin nu fac erori” şi eu am zis “Fac cînd nu-i nimeni in jur”. Şi toată ziua s-a derulat aşa, eu încercînd să ridic la luptă sistemul imunitar (cu care mă apăr de fete) şi el refuzînd sau neputînd să lupte din pricina extenuării. Și la sfîrşit am fost nevoit să aplic soluţia pe care o aplică bărbăţii cînd nu au nici o soluţie adică să nu facă nimic şi să aştepte.

Peste cîteva zile cînd am stat amîndoi la masă şi am vorbit (nu am vorbit), tu te-ai ridicat brusc să te duci să faci ceva şi eu m-am uitat după tine şi i-am zis propriului cap “Fii atent, are picioare aşa lungi că nu poate umbla din pricina lor” şi m-am gîndit că în clipele alea aduci izbitor cu un pui de caprioară ce se chinuie pe picioarele lui ca pe nişte trestii.

Pui eram şi eu în clasa a patra cînd tovarăşa învăţătoare a venit la mine şi mi-a zis “Ştii ţine un secret?”. Eram copil pe vremea aia aşa că am spus “Ştiu” şi ea a ascultat îndelung cuvîntul ăsta şi l-a întors pe toate feţele să verifice parcă dacă are trăinicia dantelei sau sub ce-şi ţineau ascunse pe vremea aceea femeile secretele şi a zis “Bine, hai să ţi-l zic” şi eu m-am dus şi ea mi l-a zis şi la sfîrşit a mai zis “Să-ţi ţii fleanca, poate într-o zi o să ajungi bărbat” şi eu am răsuflat aproape după un minut şi am zis “O ţin” şi “Într-o zi”.

P.S. Mă plictisesc şi nu ştiu din care parte anume bate plictiseala asta să pot pune ceva între ea şi mine. Pîna la urmă te-am pus pe tine aşa cum un copil pune un castel de nisip între el şi mare, castel în care pe jumătate se ascunde şi pe care pe jumătate îl abandonează în clipele în care se ascunde.