Cilindrii lui Litfaß stau răsfirați
Aidoma farurilor,
Se lasă bătuți de vînt și înmuiați de ploaie
Cheamă, atrag și apreciază
Din hîrtie colorată și țipătoare
Amenință, împung și mușcă
și mint mai abitir ca noi (...)

Joachim Ringelnatz (1927, trad. A.T.)

A fost odată, cu o sută de ani în urmă. La acea vreme, ca și astăzi: „restul este Austria”!

Istoriografia de popularizare științifică despre tratatul de pace de la Saint-Germain en Laye, semnat la 10 septembrie 1919, deci după Primul Război Mondial, în care au fost redefinite granițele Austriei și apariția Primei Republici (1918-1938), cunoaște un citat controversat. Istoricii nu au găsit pînă astăzi nici un fel de dovezi în favoarea existenței acestei afirmații, atribuită ministrului francez de externe, Georges Clemenceau (1841-1929). Cu toate acestea, este un narativ binecunoscut despre așa-numitul Nou Început, de după războiul mondial, fără alura identitară necesară. Citatul este le reste c'est l'Autriche. El servit de asemenea la încercarea ulterioară de a justifica o așa-zisă legalitate a Anschluss-ului (anexarea Austriei de către Germania hitleristă din 13.03.1938).

Conștiința de sine

„Atîta încărcătură simbolică istorică mondială ar putea să-i pună pe spectatori pe fugă (...) Europa, drept comedie, tragedie și farsă într-una”, se putea citi în cotidianul Wiener ZEITUNG. Cu „Europa o șterge spre Europa” – publicată în Suhrkamp Theaterverlag în 2019 – dramaturgul și artistul vizual Miroslava Svolikova (născută în Cehoslovacia în 1986) a recreat istoria Europei ca o utopie împlinită și un joc amuzant al ambivalenței. Un carnaval burlesc. Cînd copiii o întreabă pe scenă pe muribunda Europă despre propria ei natură, aceasta răspunde: „Aceasta este esența mea: că nu pot fi fără viziune și nici fără speranță, încerc multe și sunt speranța multora, mulți deja morți. “(suhrkamp.de)

Mulți oameni, printre care politicieni și artiști, scriitori din întreaga lume, bloggeri și asemănători, cred că Europa, după un timp de pace îndelungat, are nevoie de o narativ nou, mai durabil. Conștiința de sine ca narațiune?

Așa și Svolikova, la Burgtheater-ul vienez. Președintele federal austriac însuși explică de ce: „Avem nevoie de un nou narativ, pentru că toate țările UE sunt mici la scară globală”, a declarat Alexander van der Bellen cotidianului Die Presse de la Viena.

La centenar, Austria își spune propria poveste. „Nu putem ști cum vom interpreta narativ și înțelege aniversarea a 150 de ani de la înființarea Republicii Austria și ce afișe vor fi etalate de către socialdemocrați la vremea respectivă. Evenimentele evoluează împreună cu interpretările lor narative”, scrie Wolfgang Müller-Funk în eseul său excelent, publicat în cotidianul vienez Der Standard și menționează un alt slogan al SPÖ-ului vienez ca un exemplu al unui narativ de succes: „100 de ani de Vienă Roșie. S-au realizat multe. Mai sunt multe de făcut”. Partidul roșilor este legat de istoria unui oraș pentru care a făcut multe.

Dumnezeule?

Panoul pentru afișaj stradal cilindric se rotește încet și îi redă orașului miezul său, poate chiar și „narațiunile cele mai frumoase”. Una după alta, cu sau fără iluminare proprie. Toulouse-Lautrec, Matisse sau Gustav Klimt și-au creat odată postere, făcute celebre prin coloane pentru publicitate, acolo unde au fost afișate de mii de ori.

Mi-am băut cafeaua afară, în dimineața verii. Eram la o masa a unei brutării și patiserii mediocre, dar vieneză, și cu alură de Caféhaus. În fața stației de metrou Margareten. Un cerșetor s-a apropiat încet. A văzut scrumiera la masă și a vrut o țigară. De la mine, nefumătorul. Am citit mai departe ... Profil, revista săptămînală vieneză. Revista, cu eseurile bine scrise ale lui Rainer Nikowitz de pe ultima pagină.

Nikowitz vorbește de această dată personal cu Dumnezeu. Despre fostul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz (născut în 1986), într-o apariție publică preelectorală, de vară, de la „rugăciunea de binecuvîntare” a predicatorului evanghelic Ben Fitzgerald din sala polivalentă numită Wiener Stadthalle: „Ei bine, ce crezi tu, Doamne? Dumnezeu? Alo? Dumne-ezeu! De ce atît de liniștit? Există cineva? Aha. Înțeleg. Iarăși unul de stînga”. Numai Dumnezeu, guru-ul sectei sau însuși Sebastian K. poate intra în discuție. Nu e un rafinament obișnuit.

Născut în Australia, Fitzgerald își propune să reclădească Europa creștină. A desfășurat cu mai mult de o săptămînă în urmă o călătorie, numită „Trezirea Europei” și a apelat cu această ocazie la suporterii săi, în jur de zece mii, toți cu mîinile ridicate și tremurînde: “Doamne, îți mulțumim atît de mult pentru acest om. Pentru înțelepciunea pe care i-ai dat-o. Pentru inima pe care i-ai dat-o pentru poporul tău. (...) Ne rugăm să-i oferi dreaptă îndrumare, enormă înțelepciune și multă protecție.” Era vorba despre Sebastian Kurz aflat pe scena sălii, alături de predicatorul australian. Kurz, președintele conservatorului Nou Partid Popular (ÖVP) a fost cancelar al Austriei din 18.12. 2017 pînă la 28.05.2019.

Narativul său de pînă acum, cu ocazia alegerilor din toamnă pentru „Nationalrat” (Parlamentul federal austriac), e reușit. „Roșii (SPÖ) și albaștri (culoarea partidului libertății, FPÖ) au decis. Oamenii vor hotărî. Calea noastră tocmai a început.”„ Cei care-i scriu lui Kurz primesc prin poștă trei astfel de postere de mari dimensiuni. Realegerea celui mai tînăr cancelar costă ceva...

Șansele unei victorii uriașe stau astăzi bine pentru el. Chiar dacă, pentru întîia oara, personajul marchetat mesianic Sebastian Kurz a pierdut un procent. Potrivit “ATV Austria Trend”, dacă duminică ar fi alegeri, partidul lui Kurz ar întruni 38% poate chiar 40% din sufragii pe trend stabil și este astfel la mare distanța înaintea SPÖ și FPÖ, ce se află la egalitate, cu 20%. Liberalii de stînga de la NEOS și verzii se află pe un parcurs de succes cu 8-10% (24-28 iunie 2019, +/– 3,5%).

Nu ar fi lipstit de interes dacă afișele electorale ale lui Kurz, ce dau o impresie suverană, ar putea fi lipite pe pilonii publicitari. Cu dedicații personalizate. Ca și în piețele antichității, în agora orașelor austriece, alegătorii s-ar înghesui să citească anunțurile de pe mutra candidatului lor favorit. Sau să le rupă cu mînie. Mulți ar putea să-și scrie pe ele părerea și despre așa-numitele afaceri cu donații electorale. Și nu numai ÖVP-ul, care a fost deja de la începutul căldurii de vară confruntat cu acuzații de „opacitate” în finanțarea partidului a avut necazuri. Și celelalte partide au avut de suferit cu banii...

„Nu-mi spune brașoave”

Zicala lui Kurz „Destul e de ajuns” – despre sfîrșitul conviețuirii sale cu FPÖ-ul, sub conducerea lui HC Strache, vice-cancelar al Republicii și protagonist al scandalului #ibizagate –  a venit la timp și a fost înțeleasă de mulți.

Cu toate acestea, „nu-mi spune brașoave”, ar răspunde austriacul instruit. Apariția lui Sebastian Kurz împreună cu guru-ul evanghelic amintesc de refrenul marginal al trupei Genesis „Isus, El mă cunoaște” care e menționat sarcastic și de fostul său ministru de interne Kickl (FPÖ) pe fb.

Sărbătorit de mass-media ca un fan al controlului post-mesaj, Kurz a surprins totuși prin această apariție bizară în Wiener Stadthalle. Cinicii cred cu toate acestea că e vorba despre un calcul simplu. Narativul, de fapt inofensiv, aproape pozitiv al binecuvîntării date de către australian, îl ajută pe Kurz să obțină voturile evanghelicilor foarte disciplinați și îl lansează deîndată în campania electorală.  

Întrebat de către televiziunea de stat în ORF-Sommergespräch 2018, Kurz a spus că este un catolic practicant și consideră religia drept o chestiune privată!

„Nu trebuie să-ți reamintesc”, scrie Nikowitz mai departe, adresîndu-se lui Dumnezeu „despre ceea ce adevăratul sfînt Sebastian a trebuit să îndure. A fost lovit la ordinul de împăratului roman Dioclețian cu îngrozitor de multe săgeți (...) Și acestea au venit de unde? (...) Africa de Nord! Algeria, Tunisia și Libia! Adică: ruta Mării! Mării Mediterane!” Conversația imaginară cu Dumnezeu devine concretă. Și cercul se închide. Sebastian K., austriacul, a oprit această migrație și pe ruta Mării Mediterane. De fapt, le-a arătat migranților drumul pentru a-i face și Angelei M. o bucurie, și a cîștigat alegerile din 2017. Și iată încă un narativ! Ca o acadea, numită „Schlecker” în Austria. Un termen la modă. Pe buzele tuturor.

„Out of home”

Și dintr-odată am observat panoul cilindric publicitar. Ce s-a rotit... Nu toate se învîrt. Vot? „Vino să-l întîlnești pe Yuan Yuan The New Giant Panda la Zoo din Viena”? Vienezilor le place să citească în limba engleză despre ursul panda chinez în Tiergarten Schönbrunn. Grădina zoologică din Viena e cea mai veche din lume, fondată în 1752 de împăratul Franz Stephan von Lothringen, soțul Mariei Theresia. Nu, nu asta am văzut. Panoul se rotește din nou... „Votați acum!” Afișul amintește de grafica anilor 70, seamănă cu o carte de joc pe un fundal jumi-juma negru-turcoaz (culoarea politică a ÖVP-ului). De asemenea include un soi de bulă grafică: „Obiect de artă”! Oricine poate vota electronic! Pentru posterul care s-a impus cel mai bine pe coloanele publicitare ale orașului cosmopolit. „Kunst Stück” poate fi înțeles și ca „artă la bucată” sau,  dacă e folosit ca negație, înseamnă: nu e nicio șmecherie, nu e nimic complicat.

Peste mai puțin de 100 de zile vor fi alegeri. Politica sprijină arta și cultura. Acestea fac politica, cine altcineva? Un poster ceva mai vechi se întreba retoric: „Cine este cel mai frumos din țară?” Ăsta da narativ pe fondul negru/turcoaz al afișului. Cele două combinații fiind culorile poltice ale ÖVP-ului, înainte și după preluarea conducerii formațiunii de către Sebastian K. Simbioza este perfectă dacă, desigur, nu lipsesc banii necesari pentru toți.

În guvernul funcționarilor austrieci al primului cancelar de tranziție al istoriei austriece a celei de-a doua Republici se află ministrul federal Alexander Schallenberg (născut în 1969), responsabil pentru un „mamut”, obținut prin comasarea mai multor altor ministere: pentru Europa, integrare și externe, precum și UE, arta, cultura și mass-media. E școlit ca jurist și funcționar public, fără carnet de partid. Așa se face economie în Austria, dacă tot vorbim de un guvern de tranziție și tehnocrat.

Toți am putut alege la această competiție out of home. Înscrierea pentru diferitele categorii (muzeu, expoziție, teatru, concert, cabaret, literatură, eveniment etc.) în cadrul kulturaward.at a avut loc deja. Votul online continuă. Înmînarea premiului Kunststück va avea loc în cadrul unei mari gale de seară, pe 10 octombrie 2019, la Teatrul Odeon din Viena. După alegerile parlamentare.

Am dat like-urile mele, printre altele, afișului campaniei de imagine a clasicului Burgtheater din Viena 2018/2019 sub motto-ul: „Teatrul are nevoie de mine și fiecare regim are nevoie de teatru” – Klaus Mann, din romanul Mephisto (1936). Alegerea mea se datorează probabil ecranizării acestui roman realizată de István Szabó, cu Klaus Maria Brandauer în rolul principal, pe care l-am vizionat, chiar înainte de 1989, pe o copie video piratată în România. 

Avanti dilettanti

„Avanti dilettanti” se potrivește întotdeauna și e peste tot. Cuvîntul italian dilettante vine din latina „delectare”, tradusă „a se bucura”. În sensul original, un diletant era de fapt un iubitor al genului său. 

Un afiș negru cu un scris alb este plasat în fața Burgtheater-ului: „Bine ați venit la Carnavalul Realității! Miroslava Svolikova, Europa o șterge spre Europa“  În spatele Burgtheater-ului se poate observa un banner publicitar de dimensiunea a două etaje ce atrage atenția de departe, pe o clădire cu mai multe etaje, ușor îmbătrînită, cu portretul unei femei tinere și atrăgătoare și cu un citat: „Înainte! Pentru Austria! “ Semnat, Pamela Rendi-Wagner (născută în 1971). Imaginea liderul de partid în persoană atîrnă de pe propria clădire. Clădirea din Viena – Löwelstraße, este din iunie 1945 sinonimă cu SPÖ-ul. Găzduiește sediul Partidului Social Democrat din Austria. Bannerul a fost probabil gîndit ca un sloganul „So wake me up when it’s all over” (Să mă treziți cînd s-a terminat totul). O narațiune? Un narativ? Greu de crezut.

În stînga, fierul de călcat aburind, în dreapta, o cămașă proaspăt aplatizată. Șefa SPÖ, Pamela Rendi Wagner, a gesticulat deunăzi într-un Bierzelt, cort în care se consumă bere din Burgenland, cu mîinile în aer, cîștigînd un curios duel de călcat cămăși, scria KURIER sub titlul: „Limitele auto-prezentării”. Doar un comentariu potrivit, din nou dintr-un editorial din PROFIL aparținînd Rosemariei Schwaiger: „Unele femei reușesc în politică, altele nu reușesc. Ambelor ar trebui să li se permită să își asume responsabilitatea”.

Chiar și un fost cancelar federal austriac (2016-2017) și fost lider SPÖ, precum Christian Kern (născut în 1966), se distanțează de succesoarea sa Pamela Rendi-Wagner: “SPÖ nu va mai cîștiga niciodată la scor”.

Jardin Secret

Ronald F. Schwarzer (născut în 1964) este un personaj fabulos, are o mustață precum Franz Josef, e comerciant, iubitor sofisticat de artă, colecționar rafinat, nostalgic al monarhiei și un impresar austriac (numai) pentru buna veche muzică barocă, care și-a deschis publicului – de pe acum deja în stagiunea a 12-lea – propria sa „Sala Terrena”, incluzînd o grădină aidoma unei Jardin Secret, văratecă cu un bananier adevărat și fler real de grădina italiană, pisicile fiind incluse, în mijlocul sectorului 5 din Viena, drept un loc de întîlnire pentru muzică și comunicare liberă. Mii de oameni îi trec pragul în Wehrgasse 30. Programul său cultural include și o expoziție pe 19.09.2019 al lui Albert Sofian, artist plastic născut în 1981 la Sibiu. ES Bogdan Mazuru, Ambasadorul României la Viena va rosti cuvintele introductive.  

În toamna anului 2019 programul Sălii Terrena, cu îndrăznețul titlu „Sfînta Rusie – Dumnezeu să binecuvînteze America”, variază stilistic de la compozitorul baroc Telemann, cu cîntecele sale populare în care harpa amintește de sunetele Balalaikăi pînă la Mike Curtis cu O nuntă Klezmer. Intrarea la sala Terrena, amenajată baroc la parterul unui bloc bicentenar din Viena, cu o capacitate de în jur de 100 de persoane, unde nu există curent electric și iluminatul se realizează doar cu lumînări și care conținte un uriaș șemineu e – bineînțeles – gratuită.

În programul stagiunii apare și un apel cu tentă misionară, semnat personal cu stiloul impresarului. Publicat exact la 30 de ani de la data de 27 iunie 1989, cînd a apărut o fotografie, celebră în întreaga lume. Ministrul de externe al Austriei, Alois Mock, și omologul său maghiar, Gyula Horn, au tăiat atunci împreună sîrma ghimpată a Cortinei de Fier și au fost primii care au readus Viena în centrul liber al Europei.

Coloanele lui Litfas

Coloanele de publicitate rotative fascinează. Sînt pur și simplu nostalgice. Amplasate pentru prima dată la 5 decembrie 1854 în Berlin ca „piloni pentru anunțuri”, acestea erau folosite pentru a fixa postere și cuprind astăzi chiar și cortine video de mari dimensiuni. Au fost inventate de tipograful Ernst Litfas (1816-1874) din Berlin, supranumit și „sfîntul coloanelor” și aparțin publicității clasice „outdoor”.

Coloanele de publicitate încearcă să ofere o ordine narativă vieții cotidiene a orașului și au comercializat spațiul public.

Primele coloane de publicitate au fost de numai 2,50 metri înălțime și au servit pentru citirea știrilor. În 1870-71, Litfas a fost primul care a primit dreptul să afișeze pe ele depeșe de război. După cel de-al doilea război mondial, tot de acolo oamenii au putut afla de unde să obțină cartelele de hrană raționalizată. Litfaßsäule a fost gazeta publică de perete.

Astăzi, domnesc acolo doar narațiunile la care apelează cinicii și oameni creduli în egală măsură. Coloanele de publicitate ele însele nu se pot raporta la fapte. Deoarece nu pot vorbi, spun doar povestirile altora. Coloana Annoncir a fost anonimă de la început, prin urmare i-a fost mai ușor să formeze conștiințe. Cei care doreau să obțină informații gratuite la zi nu puteau să evite coloanele. 

Din 1839, la Paris au apărut așa-numitele Colonnes urinairs, toaletele publice. Acestea purtau pe pereții exteriori anunțuri. Litfaß a fost probabil inspirat de ele cînd și-a patentat cilindrii publicitari la Berlin.

Visul unei nopți de vară

Extremele, reperele exterioare, zonele de graniță trebuie să fie explorate bine pentru a recunoaște în profunzime ceea ce este grănițuit, centrul nostru, inima întregului. Inimii, nucleului tuturora, ne-am dedicat Europei cu pasiune și ambiție, scrie Schwarzer în manifestul său, care ar face cu siguranță casă bună și pe o coloană publicitară.  Să mergem acum spre periferie, pînă la acele granițele pe care vulturul bicefal le zărește, spre Vest ca și spre Est, și se închină istoriei! 

„Vulturul federal” al Republicii, cu ciocanul (stînga) și secera (în gheara dreaptă) între ele lanțul fiind rupt, continuă și astăzi să viseze nestingherit. În noaptea lungă a văraticei sale povești de istorie.

Alex Todericiu este analist politic și locuiește la Viena.