Şi odată cu personajele Cupei Mondiale, numite aici ‘Nopţile africane’, mor şi eu şi spaimele mele argentiniene care se tot repetă, o dată la patru ani, la fel cum ploile de vară se repetă peste sufletele frumoşilor învinşi,

şi eu, fără toate aceste speranţe deşarte, frînte precum oscioarele uscate, fără Diego al meu, fără costumul lui elegant de argint, voi putea ieşi în piaţă sîmbăta – în sîmbetele mele turbate de după omleta cu ceapă şi caşcaval – să iau fructe proaspete şi flori galbene, iar mai spre seară să mă abandonez în voie unui Borges vechi ori unui Nolan nou,

pentru a mai uita de neputinţele lui Lionel, de tristeţile lui Carlito, de aroganţa panzerelor nemiloase şi de ziua aceea de iulie în care am plîns pe săturate, umăr la umăr cu poporul argentinian, înălţînd în jurul meu un prezent fără viitor, un mondial fără Maradona, un eu fără mine.


Argentina – Germania 0-4

Claudiu Bolozan este jurnalist sportiv. De ceva vreme, are şi blog. Îl găsiţi la vivir para contarla.