(articol publicat în Dilema veche nr. 159 / 2007)

Instituţiile gîndesc, ne asigură Mary Douglas, iar Muzeul Ţăranului Român ne-a trimis în calitate de comando etnologic prin şcolile generale şi liceele bucureştene ca să facem cît mai multe victime în rîndul adolescenţilor. În această luptă corp la corp, fiecare dintre noi îşi etalează arsenalul. Călin Torsan îi atrage în mrejele muzicilor tradiţionale interpretîndu-le la diverse instrumente de suflat cîte o piesă, două pe oră, alături de George Turliu şi de Silviu Fologea. George nu se lasă mai prejos şi le expune puştilor fotografii cu ţărani însoţite de comentarii menite să le ascută toate simţurile pentru orice manifestare a Diferitului. Eu încerc să le transmit ceva din curiozităţile venerabilei şi atît de puţin cunoscute mitologii tradiţionale autohtone, fiindu-mi imposibil să nu recunosc un lucru, anume că cel mai bine au prins pînă acum „lecţiile” avînd ca temă vampirismul şi dragostea, cîntată în poezia noastră la fel de tradiţională sau performată de-a dreptul în magia erotică. Şi pentru că nu puteam acţiona de capul nostru, ca nişte kamikaze, ne-am ales şi un slogan: „Venim noi la voi!”.

Urmînd logica schimbului, cerem şi uneori primim de la copiii Oraşului nişte texte. De data asta, cei de la Liceul „Al. Vlahuţă” ne-au vorbit despre superstiţiile lor, urbane, personale, care se întîlnesc prin volute temporale nebănuite cu superstiţiile noastre. Şi noi vînam canalele cu număr impar de găuri în aşteptarea coliziunii cu imprevizibilul viitor.

O zi de 13 cu Templieri. „Eu nu cred în superstiţii, dar am cîteva să vă spun. De exemplu: de ce ţi-e frică, de aia nu scapi. Dar de ce să nu vă spun istoria zilei de 13, care se consideră un ghinion. În secolul al XV-lea regele Filip, numit şi Cel Frumos, avea multe datorii la Templieri deoarece făcea războaie cu alte ţări. Aşa că i-a arestat şi le-a confiscat banii. După părerea mea nu cred că există moroi sau ghinion ci Domnul, care ne hotărăşte soarta”. (Vlad Cioceanu, clasa a V-a)

Probabilitatea ghinionului în nouă paşi. „Să nu întîlneşti o pisică în faţa ta. Dacă o oglindă se sparge, înseamnă şapte ani de ghinion. Dacă noaptea visez urît, a doua zi îmi merge prost. Dacă te întorci din drum, îţi merge rău. Dacă calci pe gurile canalului, îţi merge rău. Dacă ies lucrurile pe dos, se schimbă vremea. Dacă eşti încălţat cu un adidas, nu te însori. Cînd intri pe un teren de fotbal calci cu piciorul drept întîi pentru a aduce noroc. Dacă îţi arunci dintele pe casă, îşi creşte altul mai bun.” (Octavian Scarlat, clasa a V-a)

Alfabet şi superstiţii. „Cînd eram mic nu ştiam ce sînt superstiţiile. Nu ştiam nici măcar alfabetul prea bine. Ştiu clar că atunci cînd eram mic mă temeam de numerele impare. Orice făceam trebuia să fac de minim două ori. Încă mai am superstiţia asta. Mă tem puţin de întuneric, deoarece cînd sînt sub pătură mă simt cel mai bine şi mai în siguranţă. O altă superstiţie de-a mea este că atunci cînd mă simt obosit trebuie să-mi învîrt o dată capul. Unii oameni mă cred nebun, dar eu le spun că asta e. Îmi place să butonez telefonul fără sens, ca şi mp3-ul meu. Îmi place să fac lucruri nebuneşti. Cum ar fi să mă bag sub un brad şi să-mi pun o pungă de cadou mare pe mine. Mai am superstiţii cum ar fi: dacă trec pe sub masă (în afară de cea Sfîntă) se spune că nu mai am noroc sau cînd dau cap în cap cu cineva trebuie să mai dăm o dată ca să nu rămînem proşti sau, dacă mă calcă cineva pe un picior, trebuie să-l calc şi eu pe el pe acelaşi picior şi cu acelaşi picior ca să nu rămînem mici. Mai este un lucru. Nu trebuie să sparg oglinda deoarece se spune că am şapte ani de ghinion.” (Ştefan Vlad Cristian, clasa a V-a)

O zi ca o luptă între piciorul stîng şi cel drept. „Dimineaţa, cînd mă trezesc şi mă ridic din pat, primul pas îl fac cu piciorul drept ca să am noroc toată ziua. La prînz cînd mă duc la şcoală, ies din casă călcînd cu piciorul drept. Pe stradă trebie să nu-mi treacă calea o pisică neagră că o să am ghinion toată ziua, iar dacă îmi trece calea o pisică albă am noroc. Cînd ajung la şcoală şi cineva vrea să împrumute bani de la mine, eu îi dau cu mîna stîngă ca apoi să-i iau cu mîna dreaptă, pentru că se spune că atunci cînd o să-i iei cu mîna dreaptă o să ai noroc şi o să primeşti mai mult. Cînd mă întorc spre casă ies din şcoală cu piciorul drept. Cînd ajung acasă, şi mă aşez la masă, nu mă aşez în colţul mesei, că se spune că dacă te aşezi acolo nu o să te însori. Nu mănînc nici de pe cuţit că o să mă fac rău, dar nu mănînc nici atunci cînd îmi fac temele, că o să uit despre ce este vorba. Iar cînd mă culc în pat ultimul pas îl fac cu piciorul stîng, în semn de sfîrşit al zilei. A doua zi, dacă aş avea un examen, mi-aş pune de cu seară cartea sub pernă ca să ştiu materia”. (Dan Gaidău, clasa a V-a).

În grafia autoarei. „Ce vă pot spune? Răspuns: Sînt foarte superstiţioasă, recunosc. Dimineaţa: cînd mă trezesc şi mă dau jos din pat, trebuie s-o fac cu piciorul drept altfel totă ziua va fi plină ochi de ghinion. În timpul zilei: cînd merg pe stradă şi văd un canal cu patru găuri mă grăbesc să calc pe acesta, se spune din popor că aduce noroc. Sper! Dar dacă mai calc, cumva, pe vreun canal cu 5-6-7… găuri fac 9 piruete şi după spun de 9 ori «Norocul să-mi surîdă». Dacă trece o pisică neagră sau un cîine negru fac 9 paşi înapoi, îmi retrag drumul care m-a adus acolo, fac o cruce cu piciorul drept şi scuip în sîn. Seara (înainte de culcare): cînd mă culc, mă urc în pat cu piciorul drept şi îmi spun rugăcinea cu mîna dreaptă mai sus, un pic, decît mîna stîngă astfel va urma o zi începută cu dreptul. Cîteva cuvinte: cred foarte mult în superstiţii deoarece SPER să merite sacrificial (nu e foarte mare, dar există) pe care îl fac DIRECT după aceste mici reguli.

Concluzie: Peste tot există reguli. Nu contează! Viaţa Este Plină De Reguli Care Trebuie Respectate. (Maria Mădălina Şerban, clasa a V-a)

Sfatul părinţilor. „Părinţii mei m-au învăţat să nu cred în superstiţii şi să cred într-o opinie.” (Teodor Mihalcea, clasa a V-a)

Ciprian Voicilă este sociolog la Muzeul Ţăranului Român. Cea mai recentă carte coordonată: Părintele Macarie Beşliu – Ctitorul cu mîini de aur, Editura Areopag.