Am ascultat-o pe Selah Sue prima oară acum patru ani. M-am îndrăgostit instantaneu şi de ea şi de „Ragamuffin”-ul ei. Îmi inspira autenticitate şi o combinație plăcută de fineţe cu asprime.
 
Am fost acum două săptămîni la Arenele Romane, la concertul din cadrul turneului prin care artista îşi promovează noul album, Reason.
 
Selah Sue a apărut liniştită din spatele scenei, cu paşi siguri şi eleganţi, graţioasă ca o pisică. „We’ll start softly with a new song”, a anunţat după ce a salutat mulţimea; şi-a luat chitara în primire şi a început să cînte „Always Home”. Eram în primele rînduri, înconjurată de cupluri care şi-au pus mîinile în jurul taliei sau umerilor, legănîndu-se încet, „with you I`m always home”.
 
 
A mers în continuare pe atmosfera ca o briza caldă, de seară de vară, cu două piese dedicate părinţilor, „Mommy” şi „Daddy”. După „Daddy”, al cărei ritm era deja un pic mai alert, a urmat „Reason”, piesa care dă titlul noului album, cea mai alertă şi, probabil, preferata multora. 
 
 
Selah Sue a alternat piesele vechi cu cele noi şi ritmurile pașnice cu cele zbuciumate. La refrenul pieselor „Peace of Mind”, „Fyah, Fyah” şi „I Won’t Go For More”, a cîntat cu publicul, cucerită de entuziasmul celor prezenți la Arene.
 
A încheiat cu „Explanations”, prima ei piesă, pe care-a scris-o la 14 ani, și cu „Ragga Medley”, pe care s-a hotărît să o cînte chiar în ultima clipă, cînd tipul de la sunet venise să-i ia chitara. 
 
 
În drum spre taxi am trecut pe lîngă o fată care vorbea cu prietenii ei. „Doamne, cum e fata asta. Ce voce are! Şi transmite aşa, o energie.. are un fel de-a fi că nu are cum să nu-ţi placă de ea.”
 
Am plecat de la Arenele Romane cu un fel de stare de bine, ca după o ședință de terapie. Mi-a plăcut cum a ştiut să ne ia exact de unde eram: într-o zi din mijlocul unei săptămîni de lucru, obosiți, dar buuroți că sîntem acolo. Ne-a luat încet, şi ne-a dus cu ea.

Cornelia Gaie scrie pentru Green Report