cîtă fericire
în ochii nepotului
şi în palmele lui mici
de copil
palme ce nu au cunoscut păcatul
îl vor cunoaşte

dominat de impresia puternică
de senzaţia neştiută
uitîndu-se
uitînd necazurile
aruncîndu-mă la coşul de gunoi
ori în lada cu jucării uitate
pe mine

privind fotografia
nepoţelul meu fericit
învăţ cu durere că fericirea
ne face să-i uităm pe ceilalţi
şi durerea
mă simt atunci singur
şi mă doresc singur
într-o lume ermetizată de către propria
epidermă

îmi rumeg atunci tristeţea
lacrimile
gîndul ameţitor că sentimentele nu pot fi
transplantate
doar sugerate

port
pe spatele meu cocîrjat de un trecut
obscur
regretul durerea implozivă
ca un melc
cochilia
cum un invalid îşi poartă
amputaţii paşi
către o moarte dezgolită
de şovăiri escatologice
sfîrşit eliberator
ca un scîrţîit impertinent de scrînciob
prea mult plouat
într-un parc impersonal
cu ciori