eu chiar am intrat cu cizmele în viaţa ta
aşa mi-ai spus
după ce mi-ai deschis uşa:
în apartamentul acesta e cam toată viaţa mea

aveam pantalonii băgaţi
în nişte încălţări de piele înalte
pînă sub genunchi
le primisem cadou de la altcineva
dar nu le purtasem niciodată
fiindcă mi se păreau caraghioase şi puţin cam mari

am dat să mă descalţ
dar pentru asta ar fi trebuit să mă ajuţi
adică să mi le tragi pur şi simplu din picioare
aşa că mi-ai zis:
haide intră
nu te descălţa
la mine nu se descalţă
intră
haide


am păşit în sufragerie ca un domnitor în sala tronului
rar şi apăsat
şi m-am oprit
deşi cu cizmele alea puteam să ajung
nu doar pînă în dormitor
nu doar la vecinii de dincolo de pereţi
ci pînă la capătul lumii şi chiar mai departe

stai pe scaun pe canapea sau unde vrei tu
şi ai făcut un gest cu mîna
care mi-a dat curaj
dacă asta înseamnă să-ţi recunoşti inima
fără să-i auzi bătăile

m-am aşezat
iar după cîteva ore
ai dus uimită la gură aceeaşi mînă
şi ai şoptit:
am vorbit cîte-n lună şi-n stele
de asta noaptea a venit mai repede peste noi


ştiam că trebuia să plec
ba chiar voiam să plec
m-am şi ridicat în picioare
dar nici măcar o clipă
o singură clipă
cizmele alea caraghioase nu m-au ascultat