Tenorul polonez Piotr Beczala, pianista ucraineană Valentina Lisitsa şi acordeonistul francez Richard Galliano au lansat de curând o serie de discuri care au atras atenţia lumii internaţionale prin originalitatea şi valoarea lor.
 
“Heart’s delight” cu tenorul Piotr Beczala
Iubitorii operei şi cei care urmăresc distribuţiile actuale ale marilor teatre lirice de pe mapamond cunosc foarte bine numele polonezului Piotr Beczala, un artist de aproape 47 de ani cu o voce plină şi caldă, solicitat pentru roluri importante precum Ducele din “Rigoletto” de Verdi, rol interpretat în actuala stagiune la Metropolitan din New York, Rodolfo din”Boema” de Puccini, pus în scenă la Opera de stat din Viena sau Alfredo din “Traviata” de Verdi, posibil de urmărit la Opera de stat din München – pentru a cita doar câteva repere din agenda recentă a tenorului.
În 27 mai 2013, Piotr Beczala şi-a lansat primul său disc de recital în cadrul colaborării cu celebra casă Deutsche Grammophon. Însă, în mod surprinzător pentru unii, a ales ca acest disc să nu cuprindă arii de operă, ci lucrări din repertoriul unui mare tenor al primei jumătăţi a secolului XX, Richard Tauber, o legendă a operetei şi muzicii de film.
Sunt sigură că Richard Tauber nu este un nume prea familiar în România. Austriac de origine, a cunoscut un succes uriaş la operele din Dresda, Berlin şi Viena, însă în acelaşi timp a înregistrat şi peste 700 de discuri de patefon cu repertoriu de operetă şi a jucat în filme alături de nume mari ale epocii, precum Marlene Dietrich. Mulţi dintre compozitorii de operetă ai acelei vremi au scris special pentru Richard Tauber, printre ei Franz Lehar şi Robert Stolz, iar acest repertoriu se găseşte şi pe discul apărut în 27 mai, înregistrat de Piotr Beczala.
Este de luat în seamă faptul că acest disc a primit cea mai bună recenzie a lunii mai din partea revistei franceze Diapason. Aşadar, un Diapason d’or pentru Piotr Beczala şi minunatul său disc, cronicarul francez apreciind bunul gust, vocea plină şi caldă a tenorului, faptul că deşi se putea cădea uşor în kitsch, totul este de o calitate desăvârşită. Şi, aş mai adăuga eu, vocea Piotr Beczala seamănă cu cea a lui Richard Tauber – pentru că una dintre lucrări este înregistrată, într-un duet peste timpuri, prin alternarea vocii lui Beczala cu cea a lui Tauber. 
Richard Tauber, din cauza originii sale evreieşti, s-a refugiat în Marea Britanie, unde s-a şi stins din viaţă în 1948. În acelaşi studio în care a înregistrat Tauber în timpul vieţii sale, a fost înregistrat şi albumul lansat de Deutsche Grammophon în 27 mai 2013. Un album cu adevărat de colecţie, care poate fi achiziţionat în România, în magazinele de specialitate, pe site-ul www.getmusic.ro sau direct la www.itunes.com.
Radio România Muzical a difuzat acest album chiar în ziua lansării sale internaţionale. Emisiunea este postată pe site-ul campaniei “Votează discul de muzică clasică al anului 2013” de pe www.romania-muzical.ro. Ascultaţi, votaţi, comentaţi.
 
Richard Galliano şi Vivaldi cântat la acordeon
Nu, nu este deloc o glumă proastă. Vivaldi sună excepţional cântat la acordeon. Numai că acordeonul este mânuit de Richard Galliano, celebrul interpret de jazz care s-a aflat de curând şi în România, la Festivalul de jazz de la Sibiu şi la cel de la Ploieşti.
Richard Galliano a înregistrat noul său album pentru Deutsche Grammophon; discul a apărut pe piaţă în 1 aprilie 2013 şi poate fi ascultat la Radio România Muzical în 3 iunie, de la ora 20, ulterior, poate fi reascultat pe site-ul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2013” de la www.romania-muzical.ro, şi evident, poate fi votat.
Acest album nu este primul clasic din cariera lui Richard Galliano. Tot la Deutsche Grammophon au apărut în 2010 un album Bach şi în 2011, unul cu muzică de Nino Rota.
Vivaldi cântat la acordeon nu sună foarte diferit de originalul concertelor „Anotimpurile” de Vivaldi pentru vioară şi orchestră. Galliano cântă tot în compania unui ansamblu cameral şi impresionează prin sensibilitatea şi virtuozitatea sa.  Iată o bună soluţie pentru cei care s-au plictisit să asculte celebrele „Anotimpuri” vivaldiene în versiunea standard, dar nici nu iubesc prelucrările în stil pop: să aibă discul lui Galliano, de procurat, momentan, la www.itunes.com.
 
Valentina Lisitsa şi mirajul muzicii lui Rahmaninov
Are mai mult de 30 milioane de vizualizări pe youtube – este unul dintre cei mai urmăriţi artişti de muzică clasică în zona online. Nu ştiu cât de cunoscută este în România, pentru că încă nu a cântat aici, însă în noiembrie va avea un recital la Ateneu: deci, nu rataţi.
Ea este Valentina Lisitsa, o ucraineancă de aproape 40 ani stabilită în Statele Unite ale Americii, care a ales să fie cât mai aproape de publicul actual, utilizând mediul în care acesta se găseşte frecvent, adică cel online. Aceasta nu o împiedică însă să aibă un contract de exclusivitate cu casa Decca, pentru care a lansat în 11 martie 2013 integrala lucrărilor concertante pentru pian şi orchestră de Serghei Rahmaninov, adică cele 4 concerte şi Rapsodia pe o temă de Paganini, înregistrate alături de Orchestra Simfonică din Londra, dirijată de Michael Francis.
Compozitorii preferaţi ai Valentinei Lisitsa sunt Rahmaninov şi Beethoven, deci nu ne putem aştepta decât la o realizare de referinţă a acestei pianiste care se remarcă atât prin tehnica virtuoză, cât şi prin trăirea ei, deşi nu avem de-a face cu versiuni prea siropoase şi feminine, ci de interpretări celebrale şi foarte în acord, de fapt, cu sensibilitatea actuală a publicului. 
Rahmaninov în spiritul secolului XXI – iată ce oferă Valentin Lisitsa pe care am  admirat-o şi în înregistrările ei realizate cu celebra violonistă Hilary Hahn, pe care o vom putea asculta, pentru prima oară în România, în 25 septembrie, la Festivalul Enescu.
Şi dacă tot vorbim despre muzica clasică în secolul XXI vă semnalez şi…
 
Prima aplicaţie pentru iphone/ipad lansată de Deutsche Grammophon
Dacă mi-ar fi spus cineva în urmă cu 10 ani că aşa ceva este posibil, l-aş fi crezut nebun. Astăzi însă, graţie aplicaţiei lansate în 16 mai 2013, este posibil să alegi glisând cu degetul pe ecran una dintre cele 4 versiuni filmate video ale Simfoniei a IX-a de Beethoven (dirijori: Fricsay, Gardiner, Karajan, Bernstein), să vizualizezi în timpul audiţiei partitura originală, să vezi interviuri cu mari interpreţi ai prezentului şi comentariile muzicologilor. Totul, în schimbul a maximum 13 euro, însă versiunile de mobil sunt mai ieftine. Dacă vă interesează, găsiţi aplicaţia în App Store.
Este evident, şi muzica clasică a ajuns în secolul XXI, dacă cineva se mai îndoia de asta…