În toate revistele literare și în toate paginile de cultură ale ziarelor franțuzești apar materiale dedicate poveștii editoriale de succes care se numește Gallimard.

Despre acest centenar și despre oamenii care au gravitat în jurul prestigioasei edituri vorbește și Pierre Assouline pe blogul său de pe site-ul Le Monde.

Fondatorul Gaston Gallimard, dispărut în 1975, spunea: “Nu sînt un negustor ca toți ceilalți, eu am făcut un pact cu spiritul”.

Istoria de familie din jurul editurii Gallimard e dublată de istoria unei familii de spirite, de scriitori care se iubesc, se invidiază sau se detestă, dar care sînt de acord cînd vine vorba de o anumită idee despre literatură, întruchipată de mitica monogramă Nrf. Milan Kundera spune despre această aventură editorială că este unică nu doar în Europa, ci în întreaga lume.

De unde vine faimoasa copertă albă care fascinează încă și îi face pe mulți autori să-și dorească să fie publicați la Gallimard?

Probabil dintr-o anumită stabilitate familială, în ciuda turbulențelor succesoriale care au apărut de-a lungul timpului. Această continuitate a pemis crearea unui fond literar unic care să susțină din popularitatea unor autori colecțiile și cărțile care mergeau în pierdere.
În cazul Gallimard, după cum observă Pierre Assouline, nu e vorba doar despre niște decizii editoriale, ci despre o viziune pe termen lung. E vorba despre curaj și orgoliu. Două ingrediente esențiale, fără de care catalogul Gallimard de astăzi n-ar mai fi arătat la fel.

Pe site-ul Nouvel Observateur, puteți găsi declarațiile de dragoste către Gallimard din partea a doisprezece scriitori importanți. Printre ei: Milan Kundera, Orhan Pamuk, Patrick Modiano, Zeruya Shalev, Daniel Pennac, Philippe Sollers, Le Clézio.