Săptămîna trecută, lui Constantin Abăluţă i-a fost retras Premiul Național pentru Poezie Mihai Eminescu pentru că, din motive de sănătate, n-a putut ajunge la Botoşani la ceremonia de premiere.

1. Cineva nu a primit un premiu
a privit pe fereastră zăpada așezată pe case
și și-a zis e mai frumoasă
ca orice premiu
și-n sufletul lui s-a făcut lumină
și zilele au început să curgă înapoi spre copilărie
săniile și cîinii lătrînd și puștiul
își îndesa în gură zăpadă și-o sugea îndelung
pînă se îneca scotea limba roșie
la toți oamenii pe care-i întîlnea
ce premiu mai mare decît să fii copil
și să sugi zăpadă dinții
calzi și reci totodată
cerul gri cu spărturi de soare
și timpul vacant în jurul tău fluturînd 

2. E un premiu că mai trăiesc
același doctor mi-a făcut și rău și bine
cineva a însemnat zăpada de pe casa mea
cu zbenghiuri neștiute

nu am ferestre nu am uși la-ndemînă
să spună mai mult de-atît
voi muri ca oricare alt muritor
asaltat de nămeți 

zbenghiurile din zăpada albă
fac diferența dintre oameni 

3. Cineva e om inteligent
și va pricepe că gestul acesta iernatic
nu va rămîne fără urmări
că toate se așază într-o viață de om
ca ușile și ferestrele într-o casă
că aiureala cu decrete regulamente cutume
e craterul morții lente care ni s-a dat ca popor
odată cu limba moștenind zbenghiul neașezării în veci
stranii zile trăim
ca o văpaie înghețată
ca inteligența surmenată a crabului
care aleargă în toate direcțiile
și iese la liman doar în clipa morții

4. Ce loc ferit de milă și principii
n-ai unde să pui uși și ferestre
nici unde să înalți o scară pînă la cer
aici păsări nu bat din aripi
pendulele au amuțit
miros de creier ars
de șablon sfărîmat
cenușă și umbră e partea ta pe-acest țărm
cînd o să mori va fi zăpadă mare
și-ntr-un colț undeva
un zbenghi negru de crab

5. Cînd voi muri doar ușile și ferestrele
mă vor conduce pe ultimul drum
și poate zgomotele și tăcerile venite
din munți și din văi
casa în care-am locuit va rămîne
ca scheletul unei corăbii eșuate
lucrurile dintr-însa fi-vor subtilizate de cei sărmani
abia de vor rămîne cîteva urme
poate hîrdăul cu cactus
vreun scaun de lemn
vreo minge de ping-pong
tăblița mea din clasa întîi
cu timpul fire de iarbă vor răsări
din pervazuri și praguri de lemn
zgomote și tăceri vor veni cînd și cînd
de pe creste de munți și din văi
fluierînd prin golurile de uși și ferestre iar iarna
vîntul va așterne zăpadă prin odăi
zbenghiuri de păsări se vor întipări acolo
prezența omului nu-i necesară
istoria lui e o colecție de crime minciuni greșeli
urmate de rugi de iertare de false căințe retractări erate
doar zbenghiuri de păsări pe zăpada pînă-n zare
merită cu-adevărat pămîntul 

— 15-18 ianuarie 2019