Apărut în Dilema veche, nr. 154, 19 ianuarie 2007

În 2007 am să-mi deschid o afacere menită să-i mîntuiască pe oameni. Se numeşte "Sistemul de Alarmare Creştină". Oamenii vor putea cumpăra Clopoţel de alarmare în caz de Ridicare la Cer, la 29,95 dolari, Alerta pentru Apocalipsă, la preţul de 37,99 şi, cel mai tare din toate, Clopoţei muzicali care anunţă A Doua Venire a lui Iisus, pentru 66,66 dolari. În 2007, oamenii vor trebui să fie avertizaţi în ceea ce priveşte siguranţa lor spirituală, fiindcă au devenit prea leneşi pentru a mai auzi semnele.
Peste tot, în jurul nostru, natura trece la acţiune. Leii de mare muşcă oameni, balenele lovesc cu coada vasele, scufundîndu-le, rechinii au reintrat în scenă şi tigrii îşi clănţăne dinţii prin grădinile zoologice. Să urzească animalele aşa zaveră generală? Să fie 2007 anul în care, în fine, animalele, sătule să tot fie pe cale de dispariţie, or să-şi scoată fantomele în oraş şi or să-şi ducă "the Chevy to the levee"? Se prea poate ca alarma de pe urmă să fi sunat deja în regatul fiarelor: săriţi în gîtul oamenilor înainte de a fi prea tîrziu! Numai că este deja prea tîrziu. Marile forme de viaţă geologice şi meteorologice sînt şi ele în mişcare: furtunile, tsunami-urile şi cutremurele din ultimii doi ani constituie salva de început a unei planete sătule să tot vadă că Bush refuză să semneze tratatele privind încălzirea globală. Calota arctică stă gata să se prăvale şi nivelul mărilor va creşte, iar apele vor inunda ţărmurile. S-ar putea să fie prea tîrziu deja şi oamenii să nu mai poată face nimic altceva decît să privească şi să se minuneze şi să voteze Natura, ca fiind Omul Anului, şi s-o pună pe coperta revistei Time.
De bună seamă, toate acestea vor părea vane celor care au auzit de prea multe ori strigîndu-se "ţeapă" în mijlocul pîrjolului. Dar aşa îşi face lupul bîrlog în casa lui Petrică: de fiecare dată cînd nu se arată, se întrupează un pic mai mult în faţa şemineului. Castanele alea pocnind sînt, de fapt, străbunii noştri care strigă "lupul". În cursul lungii mele vieţi, în zilele alarmiste ale veacului al XX-lea, mi s-a dat de multe ori vestea pieirii mele iminente şi a prăduirii popoarelor şi mi s-a arătat dovada de netăgăduit că aşa va fi, şi nu altcum. Pînă acum, am primit aceste dovezi cu oarece îndoială, ca fiind temeri mascate în bulane de poliţist, dar în zilele din urmă am început să mă clatin. Mă clatin chiar şi acum cînd scriu, căci licorile de Crăciun încă îmi sînt aproape.
Semnele din urmă sînt prea nostradamice pentru a nu ţine seama de ele. Petrolul de sub pămînt stă gata să explodeze à la Meyrink, iar străvechile regate din Africa de Nord sînt bune de tipar. Profeţiile nu mai sînt în ciornă. Al doilea, ba poate şi al treilea bizon alb s-au născut în Vestul Mijlociu.
Cît e încă început de ianuarie, apucaţi-vă să puneţi pastrama la uscat. Umpleţi ulcioarele de lapte cu apă, ulei şi vin. Burduşiţi-vă iPod-urile cu cîntece care să vă ţie memoria vie. Prindeţi-vă un generator la cingătoare. Purtaţi cu voi veste de salvare. Nu mai băgaţi în seamă presa. Pe la finele lunii, vă veţi bucura că aţi făcut toate acestea. Nu sînt paranoic, dar abia am deschis ochii.