Bolnav de glaucom,
dar încă sprințar pe creste și povîrnișuri,
Zius bătrînul o însoțește pe Kore la Delphi.
Nici ea, fiica sa, nu mai e ciuta din tinerețe,
părul acum e tuns băiețește,
iar fata zglobie de altădată umblă greoi pe căile șerpoase
din sfînta casă a lui Apollo.
Cîndva zeul a fost adus aici de trei delfini din Creta,
care-au fugit după ce l-au aruncat din șa,
acolo unde avea să fie ridicat templul cel mare.
Zius privește-acum spre locul unde a azvîrlit
cu ani în urmă un meteorit
ce mai apoi s-a preschimbat în omphalos.
Odinioară aici era inima grea a grecilor.
Se spune că timpul semăna pe vremuri cu un delfin de calcar,
apoi măslinii au închis marea și au îndepărtat-o
pînă cînd povîrnișurile s-au lipit de cer.
Zius își toarnă ulei de măsline pe mîini și pe țeasta căruntă,
acum arată ca un pirat sătul de cîte a făcut.
Padre, îi spune Kore, nimeni nu ar mai spune
că ești stăpîn de zei, ci un păstor de capre
uitat pe muntele Parnas,
ochiul tău aprig s-a încețoșat și torsul tău s-a-mpuținat,
dar mintea ta e tot a zeului dintîi.
Ci noi aici cărui stăpîn ne închinăm?
Vreunui izbăvitor, erou ori dregător?
Kore avea pe deget un inel de argint,
cu zurgălăi care clincheteau de pe vremea cînd era fată,
așa că scutură din el ca dintr-un clopoțel.
Deci cărui zeu ne închinăm acum?
E unul și mai bătrîn decît noi
sau e vorba de zeii tineri și fioroși porniți la vînătoare?
De-atîta bătrînețe m-am surpat, șopti Zius,
umblu ca trestia îndoită, deși încă mai am tunete-n piept.
Padre, poate că Pythia ar trebui să te descînte,
dar după cum prea bine știm la bătrînețe nu există leac,
doar gura e mai vie decît celelalte piei.
Așa e, zise Zius, acum nu vorbele sînt rădăcina noastră,
ci ceea ce numim vederea lucrurilor.
Kore scutură atunci din inelușul cu zurgălăi,
părul ei roșu și creț de-odinioară era ca periuța de dinți,
ochii ei ca migdalele, însă, păreau la fel,
sprîncenele i se subțiaseră, la fel și buzele,
dar chipul ei de proră se ghemuise lîngă al zeului bătrîn acum,
bolnav de Parkinson.
Padre, am putea fi culegători de-oregano pe muntele Parnas,
pentru salatele mîncate de ceilalți zei.
Atuncea Zius chicoti pentru întîia oară ca un ghepard chemat la joacă.
Zeii cei noi ne vor îngădui în crîngurile de măslini,
dar meșteșugul seducției s-a sfîrșit.
La templul lui Apollo, Zius se așeză tăcut lîng-o coloană dorică,
aceasta-i candelă pentru amurgul zeilor care n-au fost lăsați să moară,
zise fostul stăpîn al celor preaînalți.
Zeii nu pier, padre al meu, iar tu știi lucrul ăsta cel mai bine.
Zius ești tu.
Zeii se-ascund și tac, atunci cînd limba lor s-a-mbolnăvit de timp și psalmi.