Creștinism & utopie
Există două mari reprezentări colective despre relația dintre creștinism și democrație. Cea care le pune într-o relație antagonică și cea care le derivă istoricește. Prima viziune, de stînga, citește creștinismul ca pe o teocrație clericală obscurantistă, paseistă, retrogradă, ostilă demos-ului subjugat și îndobitocit cu „basme“. Cealaltă, de dreaptă moderată, amintește că drepturile omului au fost codificate într-o matrice creștină bazată pe demnitatea creaturală și libertatea intrinsecă a persoanei umane unice. În ce mă privește, sînt de partea ultimei chei hermeneutice. Deși creștinismul organizat eclezial a fost și rămîne „naturaliter“ conservator, el a avut și energia schimbării, pentru că a imprimat istoriei o dinamică finalist-eshatologică. Fără ideea de popor ales (căci asta este comunitatea creștină, un nou popor al lui Dumnezeu), fără Întrupare, cu făgăduința învierii, fără doctrina profund umanistă a iubirii de aproapele și fără paradoxul tîlharului mîntuit, care deschide calea raiului oricărui ins conștient de limitele sale, civilizația occidentală, clădită pe ruinele păgînismului elenistic și ale imperiului roman, nu s-a fi putut perpetua și ar fi urmat un destin complet diferit. Chiar dacă societățile creștinate n-au eliminat complet și de la început nici sclavia, nici tortura sau inegalitățile sociale dramatice, ele au tins continuu spre un model comunitar armonios, dotat cu valori care umanizează și desăvîrșesc individul prin creație liberă.
M-am gîndit uneori la următorul scenariu: să ne imaginăm că trăim (unii ar jubila prematur, exclamînd „În sfîrșit!“) într-o lume complet, radical și definitiv lipsită de Dumnezeu. Noțiunea însăși de Dumnezeu s-a evaporat. Toți sînt convinși că Dumnezeu nu există, că nu există transcendență, că lumea descrisă de astrofizicieni, biologie, neuroștiințe, matematică și sociologie este autosuficientă, pe scurt, că nu există alte dimensiuni ale ființei. Trăim și continuăm să murim, tot mai bătrîni, pe o planetă insignifiantă, dintr-o galaxie mărginașă, într‑un univers în expansiune, care a apărut accidental și nu are nici scop, nici conștiință de sine, nici vreo logică potențial antropomorfizată. Sîntem doar exponenții unei specii din întîmplare inteligentă, ieșiți din neant și reveniți în neantul incomprehensibil. Orice montaj mental care ar putea „duce“ spre ideea divinității creatoare, proniatoare și iubitoare, inclusiv acela rezervat Proiectului Inteligent, este științific (și „corect“ politic) eliminat din imaginarul uman. Sîntem noi, cu noi înșine, tot mai numeroși și mai longevivi, pe un grăunte cosmic la suprafața căruia apariția vieții este autocauzată și prezidată exclusiv de un inexplicabil program de adaptare evolutivă, în vederea supraviețuirii. Ce ar mai rămîne, în asemenea condiții, nu doar din etica noastră, din fundamentala dihotomie bine-rău, dar și din plăcerea de a trăi sau din capacitatea însăși de a conferi existenței conștiente de sine un sens? Cum am mai justifica valorile, de la cele etice, precum filantropia și solidaritatea, pînă la cele intelectuale, precum discernămîntul rațional, sau cele estetice, precum judecata discriminatoare dintre frumos și urît, dintre sublim și grotesc? Au existat deja în cultura noastră sisteme filozofice axate pe cîte un principiu anonim, precum Voința, dar ce valoare euristică au ele în absența instanței care să dea Voinței schopenhaueriene (sau elanului vital bergsonian) un sediu, o intenție, o finalitate inteligibile? Ne lovim aici de opoziția dintre Eshatologie și Utopie. Creștinismul este o eshatologie, un discurs despre vremurile ultime și Judecata de Apoi, în vreme ce intelectul uman complet separat de semnificarea transcendentă a ființei nu poate produce, așa cum știm deja din secolul 20, decît utopii eșuate în masacre colective. Creștinismul cartografiază un teritoriu aflat dincolo de istorie, pe cînd spiritul utopic presupune, cu o fundamentală răsturnare (și eroare) de perspectivă, că ne putem găsi sensul într-o lume perfect autonomă, insinuată între două felii de neant.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.
