Despre onoarea de a dezonora istoria

Bogdan ȘTEFĂNESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 357 din 16 - 22 decembrie 2010
Despre onoarea de a dezonora istoria jpeg

- Hayden WHITE la București -

E poate pentru prima dată cînd Universitatea Bucureşti acordă titlul de doctor honoris causa unui scandalagiu. Pentru că asta este Hayden White, un etern scandalagiu. 

Acestui prestigios şi erudit critic de 82 de ani, cu căutătura vioaie şi cu o poftă adolescentină de a te întărîta, i se pot contesta – şi i-au fost adesea contestate – multe calităţi şi reuşite, dar nimeni nu poate nega că filozoful californian al istoriei este una dintre cele mai cunoscute şi provocatoare personalităţi ale teoriei americane postmoderne. 

În conferinţele şi dezbaterile la care a participat în Bucureşti, la BCU şi NEC, vocea venerabilului profesor White a reluat pe un ton jucăuş ideile serioase ale tînărului White, criticul care acum aproape o jumătate de secol privea înapoi cu furie la tradiţia istoriografică. De altfel, faima i-a adus-o opera lui de pionierat de la sfîrşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70. Atunci Hayden White a declanşat o isterie printre istorici. Drumul a fost deschis de revoluţionarul articol „The Burden of History“ („Povara istoriei“) din 1966 (History and Theory, vol. 5, no 2, 1966, pp. 111-134 şi republicat în Tropics of Discourse. Essays in Cultural Criticism. Baltimore and London: The Johns Hopkins University Press, 1978). Iată concis şi fără echivoc tezele propuse acolo. 

Mai întîi, că istoricii sînt rigizi, dar fără rigoare, că sînt impresionişti, dar le lipseşte sensibilitatea; că istoria a decăzut pînă la gradul unei ştiinţe de rangul trei (după ştiinţele exacte şi cele ale naturii) şi al unei arte de mîna a doua. Aici White redeschide nişte răni mai vechi de pe obrazul istoricilor, rememorînd portretele derizorii ale acestora din Naşterea tragediei şi din Despre foloasele şi ponoasele istoriei pentru viaţă ale lui Nietzsche, ori din operele unor scriitori ca George Eliot, Ibsen, Gide, Th. Mann, Camus ori Sartre, printre mulţi alţii. 

Apoi, că istoricii sînt ipocriţi şi imberbi teoretic atunci cînd se declară pe rînd scutiţi ba de rigorile ştiinţelor experimentale, ba de pretenţiile stilului şi intuiţiei artistice. După mai bine de 150 de ani, a devenit caducă această schismă romantică între artiştii care dispreţuiesc ştiinţele şi oamenii de ştiinţă care ignoră arta. White îi somează pe istorici să admită că istoria însăşi este un simplu accident istoric al veacului al XIX-lea şi că în miezul secolului al XX-lea ea se cere regîndită radical. 

Nu în ultimul rînd, White îi acuză pe istorici că ar îngîna servil sloganuri guvernamentale şi clişee patriotarde şi că nu sînt în stare să ne pregătească pentru catastrofele istorice (cu atît mai puţin să le prevină), aşa cum s-a văzut în cazul conflagraţiilor mondiale. El clamează că istoria a devenit o povară morbidă pentru contemporani, fiindcă nu face decît să perpetueze şi să justifice instituţii anacronice prin discursul ei anticarial, plin de fixaţii necrofile. 

White le propune tuturor acestor istorici să adopte atitudinea emancipată a criticului de artă modern. Spre deosebire de istoricul tradiţionalist, acesta înţelege că pot exista mai multe versiuni diferite ale realităţii. Felul în care Constable reprezintă viaţa nu este mai „corect“ decît cel al lui Cézanne, ci are un alt principiu figurativ de coeziune internă. Pentru istorie, metafora dominantă a unui text selectează şi organizează materialul istoric într-un stil al reprezentărilor trecutului. E foarte probabil că „Povara istoriei“ a reprezentat preludiul germinativ al unei opere ce se înfiripează. Articolul propunea temele importante ale unui traseu filozofic ce urma să se desfăşoare. 

Metaistoria 

Pentru White, pasul următor, îndelung pregătit, avea să fie bătaia pentru un legendar salt în posteritate. Istoria urma să îl consemneze sub numele de Metaistoria. Imaginaţia istorică în Europa secolului al XIX-lea (Metahistory. The Historical Imagination in Nineteenth-Century Europe. Baltimore & London: Johns Hopkins University Press, 1973). 

În acest volum, teoreticianul american avea să realizeze un număr de iluzionism la fel de spectaculos şi scandalos precum miracolele alchimiştilor. Sub ochii neîncrezători ai specialiştilor, White a făcut să se ivească un condamnat la transparenţă: limbajul istoriei. Momentele cînd maniera istorisirii distrăgea atenţia cititorului de la semnificaţia acesteia fuseseră considerate trădări ale istoriei, iar respectivii autori – nişte transfugi în tabăra beletristicii. 

White ne invită să credem într-o doctrină la fel de şocantă precum cea a transmutaţiei alchimice: aceea că orice text istoric este în profunzimea lui un text poetic. Că orice istorisire, ficţională ori veridică, nu este decît o naraţiune şi că, asemenea oricărei povestiri, ea poate fi redată în maniere diferite. Aflăm, astfel, că există patru „stiluri ale gîndirii istorice“ altoite pe tulpina a patru tropi fundamentali (master tropes), desprinşi dintr-o tradiţie ce îi reuneşte pe nealăturabilii Vico şi Kenneth Burke: metafora, metonimia, sinecdoca şi ironia. White numeşte aici nu nişte simple înflorituri retorice cu scop decorativ, ci nişte principii de organizare a reprezentărilor noastre despre trecut. Cînd bagheta magică a uneia dintre cele patru modalităţi figurale de coagulare atinge naraţiunea, aceasta se va aşeza cuminte într-unul din patru tipare corespunzătoare, croite după arhetipurile narative ale lui Northrop Frye: romanţul, comedia, tragedia şi satira. Ca unui iniţiat în tainele universului discursiv, lui White i se arată tablele unor corespondenţe de nedistins pentru priviri profane. În spatele celor patru tropi şi al celor patru arhetipuri narative se întrevăd patru modalităţi epistemologice – formistă, organicistă, mecanicistă şi contextualistă (Stephen C. Pepper) – şi patru predispoziţii fundamentale către utopiile ideologice ale anarhismului, radicalismului, liberalismului şi conservatorismului (Karl Mannheim). 

Urmează o serie de seducătoare analize ale naraţiunilor istorice produse de Michelet, Ranke, Tocqueville şi Burkhardt şi ale tropismelor unor filozofi ai istoriei precum Hegel, Marx, Nietzsche şi Croce. La baza acestora stă intuiţia că stilul acestor istorici şi filozofi constă în tensiunile creative dintre palierele tropologic, narativ, epistemologic şi ideologic. 

Pe majoritatea exegeţilor, Hayden White i-a impresionat prin opera sa de pionierat: el a fost neo-istorist cu un deceniu înaintea lui Stephen Greenblatt, şi-a asumat critic condiţia postmodernă înainte de Lyotard, a practicat analiza de discurs poststructuralistă pînă ce moda lui Derrida ori Foucault să fi explodat pe scena americană şi a propus pluralismul interpretărilor ori perspectivismul ironic cu câţiva ani înainte de Rorty. 

Libertatea antidogmatică 

Dar White n-a luat în răspăr doar tradiţia. El a rămas nemulţumit de orice fel de monoteism teoretic, de orice jargon critic, fie el şi revoluţionar. Ironist convins, White a forţat ironia la un act de luciditate ultimă, întorcînd-o asupra ei înseşi. Cînd a părut că susţine mai abitir relativismul, a proclamat nevoia unor imperative morale, iar cînd a părut să proslăvească neîncetatele variaţii istorice, a invocat arhetipurile transistorice. A reuşit astfel să îi enerveze pe tradiţionalişti şi să îi dezamăgească pe postmoderni. Om fără religie, White continuă şi azi să creadă cu sfinţenie în libertatea antidogmatică. E veşnic dornic să spargă vitrinele oricărui muzeu al ideilor, pentru a le lăsa să respire din nou, să vieţuiască şi să evolueze. 

Nedisciplinat în interpretarea istoriei, Hayden White nu s-a sfiit să facă istorie şi în afara acestei discipline academice. În 1972, cu un an înainte de publicarea Metaistoriei, White a inaugurat era modernă a autonomiei şi a libertăţii de conştiinţă universitare, atunci cînd a cîştigat la Curtea Supremă un proces pe care îl intentase poliţiei din Los Angeles, acuzînd-o că se infiltrase în campusuri şi că spiona discuţiile de la cursuri şi seminarii, prin intermediul unor poliţişti deghizaţi în studenţi. Patruzeci de ani mai tîrziu, Hayden White a vorbit la Bucureşti despre natura ilegală a unor legi şi despre istorii care nu reuşesc să ne înveţe nimic, scandalizîndu-şi şi entuziasmîndu-şi publicul, aşa cum a ştiut să o facă mereu, în numele libertăţii de gîndire şi al demnităţii umane. 

Este imaginea cu care probabil că Hayden White va rămîne în memoria culturală a postmodernităţii – aceea a unui seducător şi subtil, etern scandalagiu.

Bogdan Ştefănescu este conferenţiar la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, redactor-şef al University of Bucharest Review. A Journal of Literary and Cultural Studies şi traducător literar.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.