Eucharistie şi pomană – despre cîteva tipuri de transfer între sacru şi profan

Radu DRĂGAN
Publicat în Dilema Veche nr. 320 din 1 - 7 aprilie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dacă despre sacrificiu şi dar avem cîteva texte fondatoare (datorate în principal lui Mauss şi şcolii sale de la începutul secolului trecut) şi o întreagă literatură antropologică, în mare parte datoare acestora, subzistă încă o problemă neelucidată în antropologia religioasă: este vorba de transferul constituit de pomana pentru morţi.

Ideea centrală a studiului lui Mauss despre sacrificiu (el preluînd aici o idee mai veche a lui Herz) era că, pentru ca transferul să aibă loc, obiectul sacrificiului trebuie distrus (cel mai adesea prin foc). Or, chiar dacă admitem că pomana pentru morţi este consumată de către cei cărora le este oferită – fie că este vorba de bani, haine, mîncare sau băutură – şi distrugerea este echivalentul consumului prin foc, nu se poate constata o echivalenţă absolută a celor două; de altfel, cu ocazia sacrificiului, preoţii, adesea şi sacrifiantul, consumau o parte din ofrandă, fără ca aceasta să fie interpretat ca un substitut al sacrificiului propriu-zis. Distrugerea (adesea prin combustie) ofrandei făcea ca ea să se substituie sacrifiantului în contactul lui cu divinul, căci altfel acesta ar fi el însuşi distrus.

Or, distrugerea ofrandei nu este caracteristică în ritualul pomenii pentru morţi. Transferul se efectuează aici într-un mod mult mai direct; am spune că, pe scurt, prin mijlocirea celor prezenţi în ritual – cel care face pomana şi cel care o primeşte – morţii înşişi sînt hrăniţi, dezalteraţi şi menţinuţi, ca să zicem aşa, într-o „stare secundă“ paradoxală.

Totuşi, putem admite că, într-un fel diferit de sacrificiul clasic, dar înrudită cu el, pomana pentru morţi are acelaşi scop general: reînnoirea contactului între cele două lumi, a celor vii şi a celor morţi, prin mijlocirea a ceva ce va fi consumat în timpul ritualului. Opinia comună admite ideea că morţii consumă (într-un fel care nu este niciodată explicit, ci doar subînţeles) victualiile care le sînt transferate prin ritual. Nu este nevoie s-o mai subliniem, formele pe care le îmbracă ritualul de transfer sînt nenumărate; se amestecă aici tradiţii extrem de diverse, influenţe rareori recunoscute (şi dificil recognoscibile pentru istoric), variaţii datorate cadrului cultural, social şi istoric specific. Totuşi, cred că le putem clasifica în cîteva mari tipuri:

1) Morţii înşişi vin, la anumite date, sau în intervale precise de timp (perioada deschiderii mundus-ului roman, perioada celor 40 de zile în lumea bizantină, sărbătorile morţilor în multe societăţi tradiţionale), să îşi ia hrana şi băutura de care au nevoie, pregătite de cei vii în anumite locuri: pragul uşii, al ferestrei, mijlocul curţii etc. Morţii (sau sufletele) mănîncă şi beau ceea ce le-a fost cu grijă oferit, şi cîteodată se răzbună dacă ritualul nu a fost îndeplinit cum se cuvine.

2) Ofranda le este transmisă morţilor cu ajutorul unui vehicul oarecare fără ca aceste două clase să interacţioneze direct: este cazul unor rituri complexe ca slobozirea apei în unele regiuni din Oltenia (dar care au un corespondent în anumite practici indiene, şi să ne amintim ritualul celtic al trimiterii morţilor pe apă), cojile de ouă aruncate pe apă pentru Rohmani în ziua de Paşti. În ambele cazuri vehiculul este o apă curgătoare, iar ideea subiacentă este aceea că cele două lumi sînt separate de o distanţă considerabilă, dar nu de neatins. În aceeaşi categorie putem încadra tipurile de călătorii iniţiatice în care anumiţi „specialişti ai sacrului“, ca să reluăm o expresie a lui Eliade, efectuează călătoria primejdioasă şi plină de „încercări grele“ spre lumea de dincolo.

3) Se transferă în mod direct morţilor hrana şi băutura de care au nevoie; este cazul praznicelor la morminte (moştenite, iarăşi, de la romani), tip de transfer căruia îi putem asocia obiceiul de a practica orificii în sicriu şi morminte, care nu este totuşi asociat doar hrănirii morţilor.

4) În fine, transferul indirect care ne va preocupa aici, în care hrana şi băutura transmise morţilor sînt îngurgitate de cei vii în ritualul pomenii şi al praznicului. De obicei, aceştia trebuie să fie străini, dar practica admite din ce în ce mai mult ca familia morţilor să nu facă excepţie.

Se poate constata că, dacă în primele două tipuri distanţa între cele două lumi este un element indisociabil al ritului (morţii vin din lumea cealaltă pentru a-şi primi ofranda, cei vii trebuie să efectueze o călătorie pentru a ajunge în lumea de dincolo, ofranda este trimisă pe o apă curgătoare), în ultimele două tipuri această distanţă este abolită: se împarte hrană şi băutură pe mormînt, ceea ce implică o prezenţă nemijlocită a morţilor acolo unde le este îngropat trupul, deşi se admite în acelaşi timp natura nemuritoare a sufletului (veche contradicţie de care nici un sistem religios care implică conservarea trupurilor nu a putut scăpa), în fine, transferul direct între cei vii implică ideea de substituţie între vii şi morţi, care este de departe cea mai complexă şi paradoxală.

Dacă ne referim acum doar la ritul bizantin, este greu de evitat paralela între praznicul pentru morţi şi Eucharistie. În amîndouă, elementele esenţiale sînt pîinea (în Eucharistie) sau coliva (în praznic) şi vinul, sfinţite prin liturghie în primul caz, prin slujbă pentru morţi în al doilea. În ambele cazuri, totul trebuie consumat în incinta sacră a lăcaşului religios, resturile trebuie păstrate în tabernacol şi consumate de preot sau date de pomană. Intervine aici noţiunea de puritate: păstrarea într-un loc pur, consumul de către cei puri (preot, oameni sărmani, copii).

În Eucharistie, pîinea şi vinul sînt trupul şi sîngele lui Christos, tot aşa cum coliva simbolizează trupul morţilor şi legănarea ei la sfîrşitul ceremoniei – legătura indisociabilă între vii şi morţi. Dacă putem face aici o paralelă cu credinţe şi practici rituale din alte arii culturale, ca uciderea şi îmbucătăţirea unui zeu sau fiinţe divine, gest primordial care fondează simbolic lumea, sau canibalismul ritual care permite celor care îl practică să conserve şi perpetueze, prin ingurgitare, forţa vitală a victimei, sensul ritului în cazurile care ne preocupă e sensibil schimbat. În Eucharistie, prezenţa divină în pîinea şi vinul consacrate este nemijlocită, deşi ele continuă să rămînă, cu un limbaj moştenit de scolastici de la Aristotel, specii ale lumii profane (e principiul transsubstanţierii), şi această prezenţă e experimentată ca un mister indicibil. Christos este astfel nemijlocit prezent şi jertfa sa reînnoită periodic prin mijlocirea ritului. Credincioşii consumă pîinea şi vinul şi împărtăşesc astfel într-un fel misterios, dar nemijlocit, natura divină a victualiilor. Transferul se efectuează, ca în sacrificiul de pe Golgotha, dinspre divin spre profan.

În praznic, coliva simbolizează trupul mortului, tot aşa cum pîinea este trupul lui Christos; dar aici avem de-a face cu un transfer în sens invers: prin consumarea de către cei vii a colivei şi a vinului, cel mort e cel care e hrănit şi dezalterat. Dacă legătura între grîul încolţit şi resurecţie era deja stabilită în liturghia osiriană în vechiul Egipt (referinţe clare se găsesc deja în Cartea Morţilor egipteni), ea a fost fără îndoială preluată de vechii evrei şi a trecut astfel în Noul Testament (Ioan 12, 24 si 1 Corinteni 15, 36). Legătura între grîul consumat sub formă de fiertură îndulcită şi resurecţie era fără îndoială comună întregii arii mediteraneene: la vechii greci, fiertura de grîu îndulcit era deja utilizată în Anthesteria, festival anual de primăvară în cinstea lui Dionysos, care celebra renaşterea zeului, dar şi revenirea morţilor, şi se făceau cu această ocazie libaţii pentru morţi la morminte; astfel, legătura cu ritualul bizantin nu este greu de stabilit.

Totuşi, periodicitatea ceremoniei ar trebui să ne clarifice măcar în parte sensul ritului: el este practicat la 3 şi 40 de zile, şi apoi anual; or, aceste momente marchează despărţirea sufletului de trup şi apoi de lume (deşi semnificaţia simbolică a celor 40 de zile e destul de obscură, căci nici simbolismul numeric, nici o oarecare corespondenţă fiziologică nu ne permit să-i găsim o explicaţie convingătoare). Astfel, consumul ritual prin care se transferă morţilor hrana şi băutura ar trebui să fie un ritual de separare; dar lucrurile sînt departe de a fi atît de simple.

Dacă se poate imputa ceva teoriilor riturilor de trecere este de a încerca cu orice preţ sistematizarea raţională a riturilor şi credinţelor religioase. Fără să fie nici incoerente, nici ilogice, ele sînt construite ca o încrengătură complexă de semnificaţii, cel mai adesea aparent contradictorii. Astfel, coliva este în acelaşi timp trupul mortului, dar este consumată pentru a fi transferată lui ca hrană; praznicul este celebrat în momentele de despărţire a sufletului de lume, dar este în acelaşi timp o celebrare mereu reînnoită a solidarităţii şi a comuniunii între vii şi morţi.

Tot ce putem spune este că între cele două clase se stabilesc relaţii complexe imaginate pe principiul schimbului: cei vii se hrănesc simbolic cu trupul mortului, ca în Eucharistie (dar fără simbolismul complex al schimbului cu divinitatea tutelară), transmiţînd în acelaşi timp celui plecat în lumea de dincolo hrana de care are nevoie. Ideea că morţii beau şi mănîncă există deja la orfici, dar ea era departe de a semnifica o oarecare naivă speranţă de a se îmbuiba în lumea de dincolo a celor care nu o putuseră face pe săturate în lumea de aici (deşi deja Platon, care şi-a bătut joc de aceste credinţe, părea să fi împărtăşit această convingere). Schematic vorbind, dacă morţilor le este foame şi sete, este pentru că lumea de aici trebuie să fie fertilă şi să dispună de apă în abundenţă. Se trimite morţilor ceea ce au nevoie nu pentru că s-ar imagina că sufletele beau şi mănîncă, ci pentru ca abundenţa în lumea de dincolo să garanteze prosperitatea lumii de aici. Cele două lumi sînt complementare, transferul se face mereu în cele două sensuri. Cu alte cuvinte, ele îşi asigură reciproc subzistenţa. Dacă, într-un fel misterios, morţii continuă să trăiască, este pentru că cei vii se îngrijesc de asta. Dar, ceea ce este şi mai paradoxal încă, lumea de dincolo este cea care face posibilă existenţa celor vii, transferul nu este niciodată cu sens unic. Acest mecanism complex constituie unicitatea ritului, dar el dă seama de o concepţie despre lume ca un întreg în care părţile nu pot exista una fără cealaltă, şi pe care lumea modernă, mai maniheistă şi fără îndoială mai simplistă, pare s-o fi pierdut.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.