Experienţa întunericului

Publicat în Dilema Veche nr. 594 din 2-8 iulie 2015
Experienţa întunericului jpeg

Întunericul, la teatru, e o experienţă unică. Întunericul se prezintă ca o experienţă şi de aceea se aseamănă cu muzica ce e, spune un recent specialist, „experienţă“. Muzica şi întunericul nu spun nimic, nu au discurs, dar, dincolo el, furnizează datele unei experienţe „artistice“. Recent, întunericul a învăluit scenele Europei, ca şi cum, după gloria luminilor şi a imaginilor, ni se propune confruntarea cu această soluţie ultimă, excesivă, această confruntare cu o scenă care ne solicită altfel decît odinioară, care ne confruntă cu o „noapte“ a teatrului, complex elaborată. 

Oare azi, cînd marile oraşe au domesticit noaptea, cînd luminile o temperează şi reclamele o poluează, regăsirea întunericului nu capătă şi un sens polemic? El odihneşte şi invită la întîlnirea cu sine pe fond de uitare a „societăţii spectacolului“, cum spunea Guy Debord. El e o invitaţie, un apel la monolog, monolog de spectator în parte izolat de vecinii săi şi totodată reconfortat de „adevărul“ obscurităţii: ea nu e joc, nici disimulare, ea e un context comun. Întunericul nu e evocat ca în roman, nici expus ca într-un tablou – el se constituie în „experienţă“ dublă, căci, spre deosebire de cinema, aici, actori şi spectatori sînt în acelaşi timp reuniţi într-un prezent comun. Prezentul nopţii. Al nopţii ca un „principiu de adevăr“ în ficţiunea teatrului. 

Recentele spectacole ce l-au convocat confirmă o veche convingere, ea îşi are originea la Wagner şi, cîţiva ani mai tîrziu, cinematograful îşi fundamenta apariţia pe o lege de recepţie: în întuneric, o sursă de lumină atrage ochiul, îl captivează şi îl solicită. Wagner a stins lumina în sală pentru a acordă prioritate scenei, cinematograful a admis că un ecran luminos exercită efecte magnetice pentru o sală redusă la obscuritatea integrală. Întunericul focalizează privirea. O invită la concentrare, apel la descifrare în noapte a ceea ce se percepe dificil şi apelează la vigilenţa ochiului. Spectatorul sau adoarme, sau se converteşte în paznic mai atent că nicicînd al scenei. 

Recent, un prieten, Patrice Martinet, care conduce teatrul Athénée, m-a invitat insistent la un spectacol Beckett, semnat, am aflat apoi, de un vechi asistent al lui Walter Asmus. El îi cunoştea aşteptările şi, mai mult ca oricînd, le-a respectat. Spectacolul, interpretat de o actriţă genială, Lisa Dwan, reuneşte trei texte:

Opţiunea întunericului se impune aici ca un imperativ dat prealabil: nici o lumină, nici indicaţii pentru ieşirile de ajutor, nici ecran pentru subtitrarea textelor, noapte completă. Noapte plină, noapte de reconciliere cu singurătatea şi totodată noapte socială: sîntem într-o sală. Pe scenă, survin ici şi colo imagini parcă sculptate, celebra „gură“ ce pronunţă textul din

o siluetă fantomală în

, un fotoliu cu basculă în

. Fragmente de lume. Şi, în acelaşi timp, cuvintele lui Beckett răsună cu o precizie unică – fiecare se distinge şi se înscrie într-o veritabilă succesiune muzicală. Poate pentru că nu-l înţelegeam, structura ritmică şi accentele sonore căpătau valoarea unei bucăţi de Bach. Percepţie de veghe în noapte. 

Cîteva zile mai tîrziu, răspundeam unei invitaţii amicale şi mă duceam la Le Mans, unde François Tanguy a recuperat o veche clădire industrială abandonată, La Fonderie, şi a convertit-o într-un fel de falanster artistic, de utopie concretă unde actorii trăiesc, prospectează şi creează, unde spectatorii îşi găsesc refugiu: un loc devenit mitic. Un grup cunoscut condus de Martine Venturelli şi Riwana Mer propune, de ani de zile, spectacole ce se derulează în întuneric. Acolo am asistat la o reprezentaţie revelatoare:

… titlul are o legătură „sonoră“ cu „pontaj“, deci cu accidentele inimii, cu consecinţele infarctului. Privim şi scrutăm noaptea din secretul căreia se detaşează imagini disparate, stranii şi, în adevăratul sens al cuvîntului, „enigmatice“, imagini de corpuri şi obiecte fragmentare. Le urmăresc şi resimt satisfacţia unei extinderi a propriului univers, a unei explorări imaginare, a unei confruntări cu necunoscutul. Apoi, din cînd în cînd, se aud în şoaptă cuvinte îndepărtate, abia perceptibile, murmure ce tulbură discret tăcerea totală. O invitaţie la voiaj, un voiaj ce captivează prin revelaţii imprevizibile. Şi acolo, în noapte, se impune o senzaţie onirică, de incertitudine şi vis. Un vis cu ochii deschişi, dar care respectă ordinea şi logica fragmentară a visului. Sclipiri şi chipuri, corpuri înstrăinate, mîngîieri sonore – o lume nocturnă, unde raţiunea îşi pierde certitudinile şi misterele se întrupează. Nu înţelegem nimic, dar resimţim totul. Dar nu acestea sînt tocmai datele ce definesc o… experienţă! Cei care nu cred în puterea viselor n-au acces la o asemenea „experienţă“. Pe mine, însă, m-a eliberat. Acest grup ar putea spune, parafrazîndu-l pe Cioran, „noaptea ne curge în vene“. 

În această „călătorie pînă la capătul nopţii“, cum ar spune Céline, un ultim episod:

de Maeterlinck, pusă în scenă de Denis Podalydes. După plecarea lui Brook, acum, pentru prima oară regăsesc spiritul acestui teatru pe care şi-a depus pecetea, Les Bouffes du Nord. Nu un spectacol cu toate ingredientele teatralităţii, ci o rătăcire în noapte pe urmele copilului mort, Tintagiles. Vocile se aud, cuvintele sînt perceptibile, dar totul pare a veni de altundeva… din altă lume. Tintagiles e reprezentat de o marionetă cu chipul impersonal, dublată vocal de un abil manipulator, în timp ce cele două personaje feminine se înrudesc prin voce şi siluete, toate acoperite de negru. Negru pe negru… lumina pătrunde econom pentru a degaja un colţ de scenă pe care, privindu-l, îmi amintesc o oază de lumină care se detaşa într-o celebră

a lui Caravaggio. Puţinul care se distinge în obscuritate capătă o rară intensitate. E ceea ce rezistă nopţii. Dar aici, intuiţie subtilă, muzică, îndeosebi un violoncel, se constituie în partener discret şi omniprezent. O muzică ce reverberează ca un ecou ce traversează profunzimile întunericului. O „experienţă“ comună. Voci şi sunete reunite, ce nu capitulează complet şi, pentru că rezistă nopţii, ne permit nouă, în sală, să le urmăm calea. Şi astfel să ne constituim într-o pasageră comunitate nocturnă. 

Revenind acasă, mi-am deschis cartea

(Editura Nemira) şi am revizitat nopţile picturii, pentru a continua întîlnirea cu nopţile scenei cu care, recent, m-am confruntat. Şi astfel, graţie întunericului, o artă „lumina“ o altă artă. Iar noaptea devenea clară.  

P.S. Ca o confirmare a acestei seducţii recente exercitată de „întuneric“, merită amintită şi o reprezentaţie la care nu am asistat, dată la Conservatorul din Paris în martie 2015. Ea a suscitat reacţii perplexe sau… entuziaste. 

Livada de vişini, teatrul nostru

Foto: G. Venturelli

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.