Oglinda mîntuirii

Publicat în Dilema Veche nr. 636 din 28 aprilie - 4 mai 2016
Cum am trăit Păltinișul jpeg

După Susan Sontag, „cel mai durabil triumf al fotografiei constă în aptitudinea sa de a descoperi frumusețea în umilitate, în cele neînsemnate și decrepite“. Fotografia înfrumusețează și ceea ce ni se pare îndeobște urît. Lentila obiectivului implică o abordare prin distanțare, dar și un decupaj pictural. Tot ceea ce mintea noastră „pune în ramă“ are o demnitate estetică, un soi de vibrație exemplară. Pentru că imaginea, odată fixată, redată și reprodusă, nu mai face parte din realitatea brută. Ea devine sediul unei operațiuni de semnificare, adică suportul unui sens care se expune, „predicînd“ un anumit mesaj. Și care poate fi „mesajul“ oricărei fotografii, dacă nu însăși posibilitatea întrupării sale? Odată ce imaginea trece din realitatea fizică pe retină și, mai apoi, în realitatea secundă a oglindirii, ea deschide o lume unde transcendența poate fi întruchipată. De aceea cred că fotografia s-a născut în lumea creștină, în civilizația bazată pe întruparea Cuvîntului, reprezentabilitatea divinului și pe natura cumva picturală a cosmosului. Există în succesiunea Întrupării un regim specific al imaginii și el a instituit permisiunea, mai întîi teologică, de a re-reprezenta orice registru ontic.

Drama pascală a lui Iisus Hristos, așa cum apare ea în narațiunea evanghelică sau în filmografia post-pasoliniană a Patimilor (de la Zeffirelli la Mel Brooks), a fost, încă din arta paleocreștină, o sursă aproape fotografică de transfigurare a urîtului pe care natura umană decăzută îl produce. Prin posibilitatea de a-L compune fizic pe Hristos, prin curajul și nevoia de a-I atribui o fizionomie, grotescul torționarilor Săi se sublimează, asemenea materiei negre din operațiunile alchimice. Blîndețea sacrificială a Domnului copleșește schimonosita figură a călăilor Săi. De la maeștrii bizantini și cei ai proto-Renașterii toscane, pînă la naturalismul unui Grünewald, via Crucis ni se arată ca un film, ca o suită de fotograme. Nu sîntem lăsați, precum în monoteismele iconoclaste, să ne imaginăm scenele respective, cu acea fatală imprecizie a fanteziei vizuale. Sîntem, dimpotrivă, invitați să contemplăm supliciul hristic asemenea unui tablou de supremă noblețe cromatică. Cum spuneam, această posibilitate derivă din faptul întrupării divinului. Un Dumnezeu făcut om este reprezentabil, iar suferința Sa ni se adresează vizual, ca într-un teatru soteriologic. Așa cum fotografia îndeplinește o funcție memorială (fiind un soi de „piedică în calea uitării“), tot astfel, iconografia Răstignirii și Învierii are o vocație anamnezică: re-prezentarea devine un nou prezent al clipei menționate, un memento sensibil, o dovadă inatacabilă de veracitate.

Firește că picturalizarea conținutului evanghelic n-a fost niciodată rigid canonizată: istoricii de artă știu că existau evoluții sau diferențe de școală pînă și în epoca aparent imuabilă a icoanelor bizantine. Artiștii se întrec să purifice scenele, să le confere exemplaritatea morală a frumosului desăvîrșit. Pictura și mai apoi filmul colaborează la o reconstituire estetică expiatorie. Pietatea și talentul își potențează reciproc dorința de magnifiere a pătimirii mîntuitoare. În fond, de reușita tabloului, icoanei sau a fotogramei cinematografice pare să depindă soarta in aeternum a meșteșugarului. Nici un alt subiect nu indică mai fidel „răsturnarea valorilor“: smerenia care exaltă, mizeria care limpezește, kenoza care glorifică. Așa îmi explic faptul că tema Răstignirii persistă în pictura modernă, de mult (și adesea manifest) ruptă de tradiția creștină. O regăsim la Chagall, Dalí, Mapplethorpe, Marcus Reichert și atîția alții. Văzul rămîne simțul certitudinii. El asigură, explică, descoperă, în vreme ce-și pune în operă medierile și garanțiile empirice. E drept că Iisus cel Înviat le spune ucenicilor: „fericiți cei ce n-au văzut și au crezut“ (Ioan, 20, 29), iar „credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute“ (Evrei, 11, 1)… Să fie dorința noastră de a vedea semnul că nu credem îndeajuns?

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.