– comunitatea evreilor mesianici –

În SUA sînt cunoscuţi mai ales sub denumirea de „Jews for Jesus“. O contradicţie în termeni, s-ar părea. Pastorul (numit de unii credincioşi rabinul) Florin Suciu afirmă că, pe lîngă comunităţile din România, unde sînt concentraţi în Oradea, în Capitală şi în Moldova, sau din Basarabia, ar exista grupuri asemănătoare în Argentina, Germania, Ucraina, Ungaria, Marea Britanie, Rusia. Ei povestesc că punctul de plecare al credinţei lor în România l-a constituit vizita evreului Iosif Rabinovici, din Chişinău, la Ierusalim, unde s-ar fi convertit la creştinism după ce a mers pe urmele lui Isus, dar a rămas cu dorinţa să păstreze caracteristicile şi cutumele Legii lui Moise. Asta se întîmpla cam pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Întors în Basarabia, a fondat grupul Fiii Noului Legămînt, care există sub această denumire şi astăzi. Cei mai mulţi convertiţi provin însă dintre evreii români în rîndurile cărora au desfăşurat o intensă activitate misionară scandinavii şi britanicii protestanţi, în prima jumătate a secolului al XX-lea. Aceştia au încercat să găsească cea mai bună formulă care să-i facă pe evrei să se convertească, dar să-şi păstreze cumva identitatea etnică şi culturală.
 
Între cruce şi steaua lui David
 
Simbolul lor este o stea a lui David în mijlocul căreia se găseşte o cruce. Unele femei poartă, în timpul serviciului religios, o năframă pe care sînt aliniate într-un şir continuu o stea a lui David, o menoră şi un peşte – semnul de recunoaştere al primilor creştini.
Din punct de vedere al practicii religioase, evreii mesianici urmează Vechiul Testament, ca şi cei tradiţional religioşi. Ziua Sfîntă este sîmbăta – Shabat-ul, cu toate prescripţiile care o însoţesc, recomandarea este să mănînce kosher, poartă kippah – acoperămîntul capului tipic bărbaţilor evrei şi tallit – specificul şal alb cu margini albastre etc. Pînă aici s-ar conforma aproape întru totul legii poporului lui Israel. Dar diferenţa uriaşă de-abia de aici începe – pentru ei,Yeshua (Isus) este „ha Maschiah“, fiul lui Dumnezeu, şi a venit acum 2000 de ani, ceea ce i-ar situa în tabăra creştină.
 
Mesianicii consideră, cu mîndrie, că sînt o punte între mozaism şi creştinism. „Aşa erau primii creştini, aşa erau apostolii, dacă vă uitaţi la noi, vedeţi primele comunităţi creştine din rîndul israeliţilor – precizează ei. Ce erau apostolii, dacă nu evrei 100%, la capitolul practicii şi regulilor religioase, care credeau însă că Mesia a venit?“.
Însă evreii şi creştinii deopotrivă, cu excepţiile de rigoare, nu sînt prea entuziasmaţi de existenţa lor, şi îi văd mai curînd ca potenţială sursă de poticnire, decît de dialog. Pentru evrei, odată ce mesianicii cred că Mesia a venit, şi-au pierdut, din punct de vedere religios, evreitatea. În plus, sînt consideraţi un cal troian inventat de neo-protestanţi, ca să pătrundă în comunitatea evreiască şi să convertească cît mai mulţi membri la creştinism. De partea cealaltă, creştină, nu sînt suficient de creştini, o ciudăţenie, o diversiune, din aceeaşi perspectivă religioasă.
 
Ei pot cere cetăţenia israeliană, în rînd cu evreii, lucru de care unii mesianici s-au folosit, mai ales în ultimele decenii, cînd regulile au devenit mai laxe: în Israel există o comunitate de acest tip, formată din imigranţi recenţi, de vreo 15.000 de oameni. Majoritatea israeliană şi statul evreu, suficient de seculari să nu le pese, nu consideră că existenţa lor ar fi scandaloasă sau periculoasă. Au apărut însă conflicte cu evreii ortodocşi. „Acum cîţiva ani – spune Marian Iancu Codreanu, membru al comunităţii din Bucureşti – un copil din rîndul evreilor mesianici israelieni a primit un cadou în care era o bombă. A explodat, dar din fericire băiatul a fost doar rănit. Televiziunea israeliană a transmis evenimentul cu lux de amănunte, şi aşa a aflat majoritatea, cu surprindere, că există aşa ceva în rîndurile lor – «Ia uite, avem nişte evrei care cred că Mesia a venit»“. În schimb, povesteşte Marian Iancu Codreanu, care este cadru militar, în România este văzut de ceilalţi, mai ales de majoritatea ortodoxă, ca evreu. „Colegii de la armată îmi spun mereu, cînd e la televizor vreo ştire despre conflictul din Orientul Mijlociu sau altceva care implică israelienii – «ai văzut ce-au făcut evreii tăi? Acum ce mai zici? Le iei apărarea?»“
 
De Purim
 
Mesianicii ţin toate sărbătorile evreieşti, plus Crăciunul şi Paştele – acesta din urmă mixt, adică semnifică şi ieşirea evreilor din robia egipteană, şi învierea lui Isus. Cînd am ajuns la locul de întîlnire al uneia dintre comunităţile din Bucureşti, din strada Iuliu Valaori, era sîmbătă, Shabat, în ziua specială a sărbătorii de Purim, celebrarea veselă în care, conform scripturilor iudaice, Esthera şi-a salvat poporul de mînia şi intenţiile exterminatoare ale lui Haman, în vremea regelui Ahashverus. Salutul de bun-venit e evreiescul „Shabat Shalom!“. Peste tot sînt steguleţe cu steaua lui David, în faţă tronează aceeaşi stea, cu crucea în mijloc. Lîngă ea, din baloane colorate, este format cuvîntul „Purim“. Alte baloane în culori vii se găsesc în spatele încăperii şi cu ele se joacă copiii prezenţi la sărbătoare – de Purim, veselia este permisă, chiar încurajată. Se cîntă imnuri în ebraică şi română, cu pasaje şi din Vechiul, şi din Noul Testament, însoţite de muzică, la chitară şi sintetizator. Comunitatea – spune pastorul Suciu – e formată din 17 membri, însă vin şi cei numiţi „aparţinători“. Dumnezeu este numit de fiecare dată „Adonay“, Isus – „Yeshua ha Maschiah“. O familie a venit la serviciul religios tocmai din Călăraşi. O tînără mărturiseşte că e baptistă, dar a trecut pe acolo „să vadă cum este“ – de altfel, în aceeaşi curte este şi o biserică baptistă. Cele mai multe femei, de diferite vîrste, au capul acoperit, ca evreicele din comunităţile tradiţionale. Se povesteşte episodul biblic al Estherei, după care cîţiva enoriaşi vorbesc despre semnificaţia lui pentru evreii şi credincioşii din toată lumea. Printre cei care iau cuvîntul se numără un evreu mesianic român care trăieşte actualmente în Canada. Toţi evidenţiază faptul că oricine a prigonit poporul ales de-a lungul istoriei, ca Haman, a pierit, însă evreii vor trăi pînă la sfîrşitul veacurilor.
 
Există şi membri ai comunităţii care se duc la sinagogă? – îl întreb pe Florin Suciu. Da, însă acolo se poartă exclusiv ca nişte evrei şi au grijă cum discută, ca să nu fie acuzaţi de prozelitism. „Dacă mă întreabă cineva despre credinţa mea îi răspund, dacă nu, nu.“
După serviciul religios urmează dansuri, jocuri, concursuri, organizate special cu ocazia Purim-ului. Florin Suciu povesteşte că acestea au constituit sursa unei relatări tendenţioase într-un important cotidian, acum cîţiva ani, care a făcut ca mesianicii să fie foarte circumspecţi în relaţiile cu presa. „A venit un ziarist şi ne-a văzut că dansăm, nu ştia ce se întîmplă de Purim, şi a scris un articol cu titlul «Ţopăind pentru Mesia». Deşi nu era nimic zgomotos, ţipător sau ciudat în dansuri, pentru că sărbătorim Purim-ul cu cumpătare. De-atunci avem grijă cu cine avem de-a face.“
 
Credincioşii urmează regulile stricte ale iudaismului tradiţional, inclusiv cele alimentare? „Le recomandăm, sînt indicate, dar nu toţi le urmează cu rigoare maximă. Dar nici evreii mozaici nu le urmează întru totul, cei mai mulţi sînt secularizaţi. Fiecare cît poate şi în funcţie de locul în care trăieşte.“
 
Cîţi dintre membrii comunităţii sînt urmaşii acelor evrei care s-au convertit prin misionariat protestant acum 80-90 de ani? „Cam jumătate. Restul e format din foşti ortodocşi sau indiferenţi din punct de vedere religios, care au venit spre mesianism. Eu am fost botezat ortodox, m-am născut într-o familie ortodoxă.“ Dar nu era mai simplu să aleagă o biserică creştină tradiţională? Pentru că de la ortodoxie la mesianism e o cale destul de întortocheată. „Aşa e, la prima vedere, pare ciudat. Dar e voia lui Dumnezeu, el hotărăşte. Fiecare are o poveste personală, de ce a ales un drum, şi nu altul. Eu am cunoscut cazuri de creştini care se simţeau atraşi de mesianism şi nu ştiau de ce, după care au aflat că aveau, la distanţă de cîteva generaţii, oarece strămoşi evrei“ – răspunde pastorul.