Religia de la o democraţie la alta

Publicat în Dilema Veche nr. 286 din 7 Aug 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De la începuturile ei în secolul al XVIII-lea pînă astăzi, democraţia şi-a schimbat centrul de greutate. Dacă ea era iniţial expresia politică a naţiunii care, în unitatea ei, elimina sau absorbea orice diferenţieri " privilegii, stări, clase ", democraţia amenajează astăzi, dimpotrivă, spaţiul public în care diferenţele individuale să se manifeste cît mai nestingherit, mai confortabil, mai liber. În tinereţea ei franceză şi americană, democraţia le oferea membrilor săi mîndria de a ajunge la statura uniformă a cetăţeanului, de a-şi depăşi apartenenţele particulare (sociale, economice, culturale, religioase) în participarea la o transcendenţă politică. De cîteva decenii încoace, a fi cetăţean al unei democraţii liberale înseamnă, în primul rînd, să ai siguranţa că particularităţile tale vor fi recunoscute, respectate, protejate, integrate în viaţa societăţii. Cetăţeanul care, în exerciţiul politic, îşi subordona individul, a devenit astăzi soclul pe care se sprijină individul pentru a-şi pune în operă singularitatea. De la polul transcendenţei politice care domina varietatea socială, acul democraţiei a trecut către subiectul uman, cu multiplicitatea şi policromia trăsăturilor lui. În societăţile care au urmat modelul francez al laicităţii, apartenenţa religioasă a persoanei trebuia să rămînă acasă pentru a nu afecta condiţia omogenă de cetăţean. Cercetătorii care studiază cazul Franţei nu pregetă să îi sublinieze, în această privinţă, deosebirea faţă de cazul american. Dacă în laicitatea franceză, Statul se separă de religie, spune Marcel Gauchet (La religion dans la démocratie, 1998), în democraţia americană, Statul se separă de religii, fără ca, totuşi, din sfera publică să fie eliminat un reper religios comun, trans-confesional, exprimat prin deviza "a nation under God". Totuşi chiar distanţa, stabilită de Constituţia americană, între dezbaterea politică şi vocea religiilor a început să fie resimţită ca o piedică pentru libertatea de expresie, pentru participarea la construirea binelui comun. Ronald F. Thiemann (Religion in Public Life: a Dilemma for Democracy, 1996) arată cît de restrictivă şi de nerealistă este concepţia liberală "tare", potrivit căreia are acces la dezbaterea democratică doar un discurs care apelează la o argumentaţie strict raţională şi la valori împărtăşite de toţi participanţii, eliminînd, drept urmare, orice convingeri religioase sau chiar morale pe motiv că ele ţin de un imponderabil privat, cu care raţiunea nu ştie să lucreze. Simplificînd procedural lucrurile, teoreticienii liberali, ca şi adepţii laicităţii tari enunţă criterii de excluziune din dezbaterea democratică. Pentru ei, argumentele religioase ar ţine de o credinţă-bloc, "iraţională", de tip fundamentalist, pe care simpla prezenţă a unei alte convingeri/credinţe ar irita-o, dat fiind că i-ar contesta sacralitatea şi absolutul, ceea ce ar conduce inevitabil la tensiune şi conflict. Thiemann propune înlocuirea "criteriilor de prag", de intrare în dezbatere, cu "norme de plauzibilitate", de comportament în interiorul dezbaterii, după care cetăţenii să evalueze calitatea argumentelor avansate, fie ele religioase ori nu. În România, spaţiul public nu este " cu puţine excepţii " inospitalier faţă de religie. Cum creştinismul este religia majoritară, cum ortodoxia dă tradiţia spirituală dominantă şi face parte din civilizaţia locului, iar Biserica se bucură de încrederea populaţiei, vocea religiei nu întîlneşte opoziţie, ci, dimpotrivă, este ascultată cu un respect de principiu. Discursul eclezial e cel care, prin stilistica lui, are mai degrabă dificultăţi în a-şi valorifica propriul depozit spiritual în rezonanţă cu mentalitatea pluralistă a ultimelor două decenii. În seminarul Pentru o democraţie a valorilor, pe care l-a organizat la NEC în 2001, Teodor Baconsky amintea că Biserica Ortodoxă Română nu şi-a formulat încă o doctrină socială care să precizeze raportul ei cu democraţia şi cu statul modern, că ea întîrzie să tematizeze sau tematizează slab raportul ortodoxiei, alături de celelalte confesiuni creştine cu identitatea naţională, că intelectualii au în Biserică o poziţie marginală dată fiind conştiinţa lor critică. Nu atît dialogul public, încrucişarea argumentelor, scrutarea de sine necomplezentă a Bisericii îi determină acesteia schimbările de concepţie şi de atitudine. Mai degrabă, ea absoarbe, de nevoie, semnalele sociale, interpelările intelectualilor, comentariile din mass-media şi îşi adaptează lent discursul la provocările diversităţii. Două exemple recente o dovedesc. Primul se referă la reluarea în 2009 a proiectului care, pe site-ul Patriarhiei Române, continuă să poarte numele de Catedrala Mîntuirii Neamului. Dezbaterile pe această temă durează de mai bine de un deceniu. Or, în ciuda inadecvării ei teologice, noţiunea de "mîntuire a neamului" continuă să fie promovată de responsabilii Bisericii, deşi doctrina creştină nu a admis niciodată că mîntuirea, chestiune care se referă la esenţa persoanei, ar putea fi colectivă. Mai importantă decît stridenţa teologică pare să fie, pentru ei, explicaţia istorică: în perioada interbelică, patriarhul Miron Cristea a iniţiat proiectul căruia i-a dat acest nume. Pe atunci, societatea românească se afla în faza transcendenţei politice unificatoare; categoria de naţiune tindea să îşi subordoneze toate celelalte valori şi categorii, fie ele de cea mai evidentă relevanţă universală. Teologi şi intelectuali laici cu influenţă publică au elaborat în acei ani teorii despre fuziunea naturală a poporului român cu creştinismul (răsăritean), despre unicitatea privilegiată a creştinismului românesc. Departe de a separa politicul de religios, "mîntuirea neamului" prin ortodoxie era contribuţia religiei majoritare la construirea unui cetăţean uniform, a unei identităţi naţionale compacte. Românii de alte apartenenţe sau non-apartenenţe religioase rămîneau, potrivit acestei concepţii, într-o zonă identitară vagă. Astăzi, deşi se deschide treptat spre pluralism european, BOR continuă să se identifice, între altele prin denumirea catedralei patriarhale, cu naţiunea. Doar normele statului laic şi protestele societăţii civile o fac să renunţe lent la acest portret, pentru a se gîndi pe sine ca parte importantă a unei culturi şi a unei societăţi plurale. Un alt subiect, mult dezbătut din 1990 încoace şi reluat în 2008, este predarea religiei în liceu. În pledoaria postată pe site-ul Patriarhiei, ÎPF Daniel se referă în treacăt la "poporul religios", mînat de comunism, pentru a insista totuşi pe valoarea spirituală şi culturală a unei instruiri creştine, pe reperele oferite de ea într-o lume care îi poate dezorienta pe tineri prin diversitatea ei, deseori amorfă. Mai important, mi se pare, este că el formulează limpede poziţia Bisericii faţă de societate şi de persoana umană: "pentru că Biserica propune, nu impune (s. m.) valori, Patriarhia Română respinge orice formă de presiune prin care elevii sînt obligaţi să urmeze orele de Religie... Întrucît libertatea reprezintă un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educaţia religioasă trebuie asumată în mod liber". Cînd face o asemenea declaraţie, capul Bisericii nu cedează doar în faţa exigenţelor democraţiei pluraliste. El menţionează o temă creştină esenţială, cu o anvergură absolută: în sens metafizic, libertatea precede şi determină chiar fiinţa persoanei; prin ea, în primul rînd, este omul capabil de Dumnezeu. Potrivit lui Ioan I. Ică, în consistenta prefaţă la Henri Crouzel, Origen, 1999, de la teologul alexandrin la capadocieni şi la Ioan Gură de Aur, "patristica greacă va menţine acelaşi primat decisiv al libertăţii asupra esenţei". Dacă se hotărăsc să apere libertatea individului, vocile creştine nu sînt puse în situaţia de a accepta, din vîrful buzelor, un principiu al democraţiei pluraliste. Ele aplică, dimpotrivă, în actualitatea societăţilor noastre, însuşi miezul doctrinei creştine. Chiar dacă lent, Biserica poate fi mobilizată de provocările democraţiei să îşi pună în operă învăţătura cea mai intimă.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.