Anca Manolescu: Seria proiectată de Editura Humanitas va cuprinde, în şapte pînă la nouă volume, ansamblul textelor păstrate de "Fondul André Scrima" de la Colegiul "Noua Europă". Cînd grupul de editare, format din apropiaţi ai părintelui, s-a reunit la Colegiu, eu am propus o organizare tematică a ediţiei. Vlad Alexandrescu a ţinut să publice totuşi, în volum, scrierile din perioada de tinereţe bucureşteană a autorului. Parcurgînd acest prim volum, Antropologia apofatică, mi-am dat seama că, într-adevăr, în textele de tinereţe, André Scrima e deja, in nuce, întreg - aşa cum stă bine unui spiritual autentic -, prezent deja cu toate temele lui dominante, cu libertatea lui, cu pasiunea de a merge pe traseele tari ale cunoaşterii. A accede la mister - spune el acolo - nu înseamnă să ajungi undeva; înseamnă să intri în nemărginirea ţintei, să devii călător pe un drum infinit. Iată programul pe care l-a desfăşurat de-a lungul vieţii lui.În ce mă priveşte, am îngrijit un volum legat de una dintre temele-cheie ale lui André Scrima, o temă pe care el o considera definitorie pentru tipul de spiritualitate răsăriteană, sintetizîndu-i întrucîtva geniul, anume liturgica. Volumul, pe care l-am intitulat Biserica liturgică, cuprinde texte inedite: cursurile pe care, între 1970 şi 1974, el le-a dedicat, la Institutul superior de liturghie al unei universităţi din Liban, marilor cicluri liturgice bizantine. Interpretarea lui André Scrima îndreaptă înţelegerea spre ceea ce face caracterul specific al liturgicii: anume faptul că ea este cadrul, îndelung construit şi rafinat, pentru o experienţă de cunoaştere a Celui celebrat, de înaintare spre el, de unire cu el. Iar André Scrima îşi construieşte propriul comentariu ca pe un spaţiu capabil să dea loc sensurilor traseului liturgic. Cititorul este îndemnat să intre în spaţiul liturgicului, să-i perceapă articulaţiile, să înainteze în sensurile expuse de comentator pe temeiul datelor tradiţiei. Textele liturgice, bogat citate, puse ca repere ale acestui traseu, îşi exală astfel frumuseţea, consistenţa teologică, savoarea contemplativă.Al treilea volum lansat la Tîrgul de Carte, se numeşte O gîndire fără ţărmuri şi reuneşte lucrările colocviului dedicat lui André Scrima de către New Europe College în ianuarie 2004. Prieteni ai părintelui, veniţi din Franţa, Germania sau Taiwan, alături de cei din România, teologi şi filozofi, istorici ai religiilor şi ideilor, antropologi au făcut comunicări pe teme ce îi erau specifice ori apropiate părintelui, au vorbit despre stilul lui de interpretare şi de discurs, s-au reunit împrejurul lui şi, aş spune, în prezenţa lui, o prezenţă care e tot atît de vie după ce a trecut.Vlad Alexandrescu: Iniţial, proiectul meu a fost unul de arheologia ideilor, de a vedea anume ce luase cu el în valiză André Scrima, în 1956, cînd pleca din România - care era formaţia lui, care erau gîndurile lui, temele lui. Am fost surprins să descopăr sute de pagini scrise compact, cu straturi succesive de intervenţii, care documentau preocuparea sistematică de a elabora o antropologie apofatică, o lucrare de filosofie creştină scrisă dintr-o perspectivă răsăriteană, ortodoxă, care să depăşească cumva marile sinteze filosofico-teologice pe care le-au propus diverşi mari gînditori ai Apusului. El îi citează de pildă pe Toma din Aquino, pe Descartes şi Pascal. Mi-am dat repede seama cît de mari erau, încă de la început, exigenţele intelectuale ale lui André Scrima, care încheiase deja la acea dată un ciclu complet de studii în filosofie.Proiectul antropologiei apofatice a rămas neterminat. Manuscrisul este neterminat, dar unele din capitolele sale sînt încheiate. I se adaugă, în volumul de faţă, un jurnal de idei, care cuprinde gîndurile, notaţiile, reflecţiile lui Scrima din anii săi din România. Pe loc, mi s-a impus asemănarea între aceste cugetări şi cele, celebre, ale filosofului francez Blaise Pascal, rămase neterminate. Şi mi-am dat seama că în fond proiectul lui Scrima era un proiect esenţialmente pascalian, acela de a alcătui un discurs despre om, dintr-o perspectivă creştină. Spre deosebire însă de marele gînditor francez, care adoptase poziţiile dogmatice statornicite de grupul de la Port-Royal, situîndu-se într-o descendenţă de sorginte augustiniană, Scrima încerca să elaboreze o antropologie creştină pe bazele gîndirii ortodoxe. Efortul omului de a se gîndi pe sine nu duce ca la Pascal la o identificare cu suferinţa lui Iisus Hristos, ci mai departe, la o încercare de îndumnezeire, de theosis, în care conceptul principal este acela de Întrupare şi face posibilă gîndirea omului ca aflat înlăuntrul Divinităţii. Omul devine, în cuvintele lui Scrima, "punctul fizic şi metafizic de articulare a creatului cu Increatul", singura creatură purtătoare a Chipului lui Dumnezeu, a cărui interioritate de taină alcătuieşte astfel unitatea sa transcendentă naturii. Din perspectiva riguroasă pe care o adoptă Scrima, hrănită din marile izvoare ale gîndirii răsăritene, de la Grigore de Nyssa la Maxim Mărturisitorul, întreaga filosofie este conţinută ca un capitol al cristologiei. În legătură cu persoana Mîntuitorului, socotea el, au fost puse toate problemele naturii şi gîndirii umane. Teandria cristică este paradigma teandriei oricărei persoane create. Cele două firi în care, potrivit sinodului de la Calcedon, este cunoscut Hristos, "în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit", figurează totodată întîlnirea harului necreat şi al naturii în adîncurile fiinţei îndumnezeite.Dincolo de rigoarea surselor, am constatat de asemenea cît de adînc a legat André Scrima această încercare de antropologie apofatică de provocarea lumii moderne. Reflectînd asupra teocentrismului ontologic pe care îl socotea singura atitudine filosofică capabilă să restituie omului elementul dinamic, fecund, al misterului, să-l înscrie în tensiunea anagogică a cunoaşterii profunde, să-l readucă in patria, el socotea că ignorarea acestuia duce la tragedia "pierderii" chipului, sfîrşind în "despicarea unităţii paradoxale esenţiale făpturii". Efortul lui, extrem de ambiţios, dă măsura preocupărilor unui grup care este cunoscut astăzi sub numele de grupul de la Antim. Acei intelectuali ataşaţi Bisericii, reflecţiei religioase, credeau, în anii 1944-1956, că există în România un teren extraordinar de viu, de bogat, de plin de resurse spirituale şi intelectuale. Se va vedea în cel de-al doilea volum, aflat sub tipar la Editura Humanitas, Ortodoxia şi încercarea comunismului, că André Scrima a rămas întotdeauna credincios acestei convingeri şi grupului din care a plecat, ideilor acestuia, pe care a încercat să le ducă mai departe şi să le facă cunoscute în lume.