Cum Tîrgul de carte s-a încheiat nu de mult, merită, cred, să amintesc că în 2008 Cusanus a intrat " şi încă din plin " în spaţiul cultural românesc prin traducerea unor texte importante, editate cu toată cuviinţa ştiinţifică. Printr-o fericită coincidenţă (însă nu a contrariilor), anul trecut au apărut patru volume de scrieri ale acestui gînditor (teolog, filozof, matematician, cosmolog) foarte special din secolul al XV-lea, "una dintre figurile cele mai complexe şi captivante din istoria creştinismului", cum îl califica Mircea Eliade, care a făcut un seminar Cusanus în anii de activitate universitară la Bucureşti. Între Evul Mediu şi Renaştere, cardinalul german a dat, într-adevăr, încă o dată relief puternic doctrinei care concepe realul prin prisma tensiunii unificatoare a opuselor, care concepe efortul cunoaşterii umane drept colaborare între toate facultăţile omului (sensibilitate, imaginaţie, raţiune, intelect) pentru a-şi atinge încununarea într-o cunoaştere participativă la divin. E o gîndire paradoxală, o gîndire foarte veche, pe care creştinismul o practică dintotdeauna (formulele calcedoniene stau dovadă).Dar personajul însuşi e paradoxal. De la Hermann Cohen şi Ernst Cassirer încoace, Nicolaus Cusanus (1401-1464) a fost privit drept "primul gînditor modern", precursor al individualismului în filozofie, precursor al ştiinţei moderne prin conceperea unui univers neierarhic, infinit; înaintaş al lui Leibniz în ce priveşte calculul infinitezimal, al lui Lessing în ce priveşte toleranţa religioasă.Avem astăzi în româneşte nu puţine dintre textele importante ale acestui autor. Editura Polirom a publicat o ediţie bilingvă a tratatului care cuprinde principiile gîndirii sale: De docta ignorantia (îngrijire de ediţie, traducere, tabel cronologic, note şi postfaţă de Andrei Bereschi), precum şi o culegere în două volume, publicată în colecţia "Tradiţia creştină" coordonată de Ioan-Florin Florescu şi de Adrian Muraru. Intitulată Coincidentia oppositorum, potrivit unuia dintre conceptele majore ale metodei cusane, culegerea cuprinde opt scrieri, printre care: "Despre căutarea lui Dumnezeu", "Despre geneză", "Neştiutorul despre înţelepciune", "Neştiutorul despre minte", "Despre jocul globului".E vorba tot despre o ediţie bilingvă, cu studiu introductiv, traducere, tabel cronologic şi note de Mihnea Moroianu (completate în ce priveşte tratatul De pace fidei cu notele lui Adrian Muraru). În sfîrşit, Humanitas a publicat în colecţia "Înţelepciune şi credinţă", două tratate legate de armonizarea diversităţii religioase, care se găsesc şi în culegerea de la Polirom: Pacea între religii, traducere şi note de Wilhelm Tauwinkl, note Wilhelm Tauwinkl şi Despre Dumnezeul ascuns, traducere şi note de Bogdan Tătaru-Cazaban.Mi se pare că momentul în care lucrările lui Cusanus intră în spaţiul cultural românesc e unul foarte potrivit. Şi asta pentru că, de pe la mijlocul secolului XX, a fost depăşită etapa abordării lui ca precursor, legitimator a diferite curente moderne de gîndire. El nu mai e citit după categoria "anunţului", ca prefigurînd conţinuturi de gîndire actuală. Dar nu e citit nici cu atitudinea anacronismului, care judecă o doctrină veche în funcţie de reperele mentale de azi şi, accentuînd diferenţele între cele două concepţii, o declară pe cea dintîi neinteresantă şi neavenită pentru timpul de faţă, incapabilă să ne interpeleze. În mod semnificativ, studiul introductiv al domnului Mihnea Moroianu include, alături de o amănunţită prezentare a figurii lui Cusanus (viaţă, activitate eclezială şi intelectuală), alături de marile teme sau marii termeni care domină în doctrina lui, şi repere privind receptarea lui Cusanus de-a lungul modernităţii. Or, de cîteva decenii, el a început să fie studiat pentru el însuşi, analizat în deosebita lui originalitate, repus în contextul spiritual, intelectual, politic al epocii sale. În acea epocă, două teme " cea a îngerilor şi cea a diplomaţiei " se îmbinau, căpătînd un relief deosebit. Atenţia faţă de funcţia verticală a mesagerului angelic se întîlnea cu preocuparea pentru arta umană a transmiterii. Ne-o amintesc, printre alţii, Andrei Pleşu în Despre îngeri, Daniel Ménager, cu frumosul volum Théologie et diplomatie