Numărul din Dilema veche despre cum iubim România. Îmi aduc aminte de o notiţă din jurnalul lui Alice Voinescu, reprodusă de Stelian Tănase în Anatomia mistificării: „Conversaţia cu Alecu (Paleologu – n. S.T.) mi-a făcut bine, a progresat formidabil în viaţa sa interioară. Am descoperit în el un simţ al justiţiei şi o obiectivitate care îi lipseau înainte şi apoi tandreţea lui pentru tot ce e românesc... S-ar putea să fie un rest de egoism acest sentiment din noi faţă de patrie, şi poate în 200 de ani oamenii vor surîde despre acest sentiment ca despre o prejudecată imensă, dar atîta vreme cît va fi natural uman să-i iubeşti pe părinţi, şi dragostea de patrie e tot atît de legitimă“. Jurnalul e din anii ’50, Voinescu trecuse prin puşcărie şi domiciliu forţat. Alecu cel din conversaţie urma să fie arestat în lotul Noica. Şi oamenii ăştia redescoperă tandreţea faţă de patrie.

● Mi-a rămas în cap notiţa lui Alice Voinescu pentru că îmi răspunde la întrebarea „cum poţi fi patriot român azi?“. Poţi. Cu graţie şi cu inteligenţă. Mă consider un patriot. Fac haz de mine cînd mă consider patriot. Nu pot vorbi de patriotismul meu fără să adaug o glumă. Parcă simt nevoia de gluma asta, pentru că atît de mulţi prostovani se reclamă patrioţi, încît a fi patriot în rînd cu ei se cere tratat cu o glumă. Alice Voinescu este o cosmopolită, o liberală. Pentru noi ăştia, liberalii cosmopoliţi, patriotismul e mereu complicat. Pentru naţionalişti, patriotismul e simplu, face parte din job description

● Nu mă înţelegeţi greşit, nu mă chinuie problema asta, nu am insomnii din cauza ei. Pentru mine, patriotismul este instinctual: faci ce trebuie, eşti patriot. Eşti patriot pentru că faci ce trebuie, nu pentru că îţi propui să fii patriot. Patriotismul nu poate fi făcut cu normă şi nici la ordin. Sau poate, dar iese prost. Dar cum CRPE se dezvoltă şi devenim credibili şi influenţi, aflăm pe diverse canale că nu sîntem  suficient de patrioţi. Că de ce am spus la Bruxelles că monitorizarea pe justiţie şi anticorupţie trebuie să continue. Guvernul român zice pe invers, că ar trebui să înceteze. Poţi fi patriot împotriva guvernului tău?

● „Adevăratul patriotism – singurul patriotism raţional – înseamnă să fii loial ţării tot timpul şi să fii loial guvernului atunci cînd merită.“ Mark Twain a zis-o şi el a meditat îndelung la patriotism. Îi ieşea mereu cu virgulă. Patriotismul nu e o statuie, nu e fix. Dacă eşti inteligent şi raţional, ai chiar obligaţia ca măcar uneori să fii patriot împotriva guvernului tău. Pentru că guvernul greşeşte. Şi tu greşeşti. Toţi greşim. De aceea, statistic vorbind, nu poţi susţine mereu doar ce spune guvernul tău şi să te crezi patriot independent. 

● Iar asta cu corupţia e o speţă uşoară. Să le vedeţi pe alea grele. Ioan Nicolae, al doilea cel mai bogat român, mă ameninţă prin presă că îmi face plîngere penală. Asta pentru că am publicat într-un raport cifrele privind gazul ieftin de care beneficiază compania sa. Interagro consumă cît toate gospodăriile din România la un loc şi ia gaz foarte ieftin, printr-o ordonanţă specială. Nicolae se plînge prin interviuri că sîntem plătiţi de nu ştiu ce firme de pe afară ca să-l scoatem pe el din afaceri, ca să nu mai „producem“ noi în România îngrăşăminte. Evident că e fals, dar nu am timp de plîngeri penale pentru gogomănii. Logica mea era simplă: la modul în care ne devalizăm puţinele resurse de gaze interne, în 15 ani le vom epuiza şi vom fi total la mîna Gazprom. Mie asta mi se pare periculos, şi patriotic ar fi să evităm acest scenariu. 

● Ca să nu mai zic de Republica Moldova – acolo problema patriotismului e şi mai cu dichis. Dacă zici că guvernul României a promis X şi nu a făcut ce a promis înseamnă că dai apă la moară Rusiei, lui Voronin etc. În orice caz, nu eşti deloc patriot. Pe scurt, facem ce credem că e bine, argumentăm toate poziţiile, aducem cifre şi dezbatem cu oricine, oricînd, ceea ce propunem. Dar aflăm că nu e destul, nu e patriotic. Mă amuză acuzele astea pentru că sînt profund convins că pentru a fi un bun patriot presupune să fii inteligent şi articulat înainte. 

● Ar fi trebuit să prevăd toate astea. La urma urmei, ne ocupăm de România în UE. Şi cînd e vorba de străini, se declanşează în noi imediat un reflex de ţară mică şi provincială: sîntem noi vs ei. Ne facem de rahat ţara în interior, dar cînd e vorba să interacţionăm cu străinătatea, atunci devenim patrioţi, atunci trebuie să fim băţoşi, uniţi în cuget şi-n simţiri. Problema e că nu mai merge aşa. A fi în UE presupune că în cele mai multe chestiuni nu mai sîntem noi vs ei. UE e un alt animal, diferit.

● Şi iar jurnalul lui Alice Voinescu. Străbate acolo o disperare adîncă, sentimentul unui elefant care se retrage să moară din lumea aia nouă construită atunci de comunişti, unde ea şi cei ca ea nu îşi aveau locul. Şi totuşi, scrie aşa ceva: „Mă simt foarte româncă – dar de teapa celor din trecut – omenoşi şi modeşti şi doritori de o Europă mai reală, mai unită, o aştept această Europă. Îmi creşte curajul şi pofta de viaţă cînd mă gîndesc la ea: fără paşapoarte – aceeaşi monedă – colaborare cinstită între neamuri, suverane la ele acasă. Oameni liberi, legaţi de propria conştiinţă şi de dragostea de om şi credinţa în Dumnezeu!“.

● Căutînd prin Anatomia mistificării aceste notiţe, dau peste scrisoarea publicată de Cioran de la Paris către un prieten de departe. M-a enervat atunci cînd am citit prima dată, mă enervează şi acum. Prietenul era Constantin Noica. Care i-a răspuns, au intrat în corespondenţă şi asta pare a fi dus la arestarea lotului Noica. Are bunica mea o vorbă: „unde e deşteptăciune multă e şi prostie multă“. Cioran are stil, dar cînd e să fie idiot e idiot pînă la capăt. Să-ţi beşteleşti de la Paris prietenii din România, terorizaţi de Securitate, pentru că privesc cu speranţă spre Occident e o mizerie. „Nu distingi mai bine nici lacunele societăţii burgheze, ba chiar te suspectez că o priveşti cu o anume complezenţă (...) Asta-i problema, într-adevăr. Ne găsim în faţa a două tipuri de societate inacceptabile. Şi ceea ce e grav e că abuzurile societăţii voastre permit acesteilalte să le continue pe ale sale“ – îi scrie Cioran lui Noica. Da, fix asta era problema: abuzurile liberalismului burghez şi abuzurile comuniste erau cam egale – două chestii inacceptabile. Cînd Noica urla prin puşcărie de la bătăi (şi cum trebuie să-l fi bătut ca să urle el, atît de elegant, zice cineva prin carte, parcă Simina Mezincescu) – asta era un fel de contrapondere la oprimarea lui Cioran de către societatea burgheză prin blazare şi lipsă de idealuri. Nu prea înţeleg de ce e Cioran un erou naţional. E depăşit în aproape tot ce a scris şi, unde nu e depăşit, doar bate cîmpii cu graţie. Asta face comedia cu scrisorile sale cu adevărat amuzantă. Şi ne spune Gabi Giurgiu în rubrica sa că omul de afaceri devenit celebru pentru că le-a cumpărat, de fapt a supralicitat doar împotriva TVR şi a Bibliotecii Universitare. Dar şi ăsta a ajuns acum un patriot cu patalama de la Academie. Asta apropo că nu poţi fi şi prost, şi patriot bun. Se pare că poţi – zice Academia.