Niall Ferguson este un tip mişto. Înainte de a fi un intelectual celebru, controversat şi sclipitor, e un tip mişto. Care scrie cărţi mişto. Se vede la el plăcerea de a-i irita pe învîrtitorii de clişee şi pe corecţii politici. Stînga britanică adoră să-l urască, şi el adoră să o enerveze. A scris cea mai bună istorie a Imperiului Britanic, numită chiar aşa – Empire, unde arăta că imperiul respectiv a făcut, chiar aşa colonialist cum a fost, mai mult bine lumii decît rău. The Ascent of Money este o istorie financiară a lumii care îţi dă frisoane, despre care am mai vorbit în Dilema veche. Ultima sa carte e la fel de bună şi tocmai a fost tradusă de Polirom – Civilizaţia – vestul şi restul. E interesant de citit la pachet cu alte două cărţi – Viruşi, arme şi oţel a lui Jared Diamond, pe care am recenzat-o acum două săptămîni, şi deja clasica Ascensiunea şi decăderea marilor puteri a lui Paul Kennedy (tot Polirom a scos recent o ediţie). Ferguson se angajează şi el în marea galerie a autorilor care vor să explice mersul lumii într-un singur volum. Diamond se baza pe geografie. Kennedy explică prin raporturi de forţă şi alianţe strategice. Ferguson nu se complică la un asemenea nivel, pentru el e mai simplu: Occidentul a dominat lumea de la 1500 încoace pentru că a avut şase elemente – killer applications le spune el: competiţia, ştiinţa, dreptul la proprietate, medicina, societatea de consum şi etica muncii.

Pentru a le explica, Ferguson compară situaţia Occidentului cu a unei civilizaţii non-occidentale. Prima este China. Ţara autosuficientă, imperiul măreţ care, înainte de 1500 şi o vreme chiar şi după aceea, eclipsa orice putere europeană. Un stat unit şi centralizat care cuprindea o întreagă civilizaţie în interiorul său. Aşa ceva nu a avut Europa niciodată. Şi tocmai de aceea Europa a cîştigat cursa. În China centralizată a fost posibil ca un guvern habotnic să interzică navigaţia, să dea foc corăbiilor şi să abolească comerţul extern. Micile şi subdezvoltatele regate europene au fost prinse într-o permanentă competiţie, s-au extins pe oceane, ca să scape de concurenţa de acasă, au explorat mările, nu pentru a aduce prestigiu împăratului, cum au făcut măreţele flote chineze, ci pur şi simplu pentru a face bani. Concurenţa a făcut Europa continentul dominant. Nici un monarh european nu a fost vreodată capabil să interzică progresul sau comerţul, unii au încercat, dar au pierdut imediat în faţa altora care se foloseau de aceste arme. Citind lungul capitol de comparaţii între Europa şi China medievale, mi-a trecut un gînd prin minte. China construieşte acum capitalismul în marş forţat. Dar vulnerabilitatea sa de fond rămîne aceeaşi: o singură civilizaţie într-o singură ţară, cu o conducere centralizată. Aşa cum poate construi ceva în marş forţat, la fel de bine poate decide şi să deconstruiască în marş forţat, să schimbe cursul, să se închidă de lume.

A doua armă cu care Occidentul a bătut lumea: ştiinţa. Aici comparaţia se face cu islamul. E drept că musulmanii au transmis Europei medievale ştiinţa antică. Dar la un moment dat, dominaţia imamilor a tras totul înapoi. Ferguson nu face aici distincţia corectă politică – islam/islamism. Pentru el, islamul ca atare, ca religie – învăţăturile lui Mahomed adică – a făcut imposibilă separarea statului de religie şi a sugrumat ştiinţa. Explozia tiparului în Europa a generat acumularea cunoaşterii. Progresul tehnologic nu se face prin contribuţii involuntare ale unor genii, ci prin acumulare treptată. Ştiinţa şi progresul se fac în reţea. Iar lumea musulmană s-a autoizolat de această reţea. Un observator astronomic deschis la Istanbul a fost dărîmat apoi la îndemnul imamilor. Imperiul Otoman a interzis tiparul şi a pierdut secole pînă să răspîndească ştiinţa de carte. Cînd a încercat să importe masiv din Vest, era prea tîrziu. Ştiinţa şi inovaţia sînt avantajele pe care Occidentul încă le mai are.
Avanpostul occidental care este Israelul (v-am spus că omul nu ocoleşte opiniile ferme) a înregistrat 9591 de patente în 2008. În acelaşi an Iranul a înregistrat 50. Dar lumea vine repede pe turnantă; China, Asia în general recuperează rapid la capitolul inovaţie.

A treia armă: proprietatea. Aici comparaţia este făcută cu America de Sud. Totul vine de la modele de colonizare diferite. Spaniolii şi portughezii au colonizat sudul Americii, cea mai bogată şi mai populată regiune a noului continent. Ibericii nu au încurajat colonizarea, ba dimpotrivă, era bine pentru ei ca un număr mic de colonişti să exploateze forţa de muncă a băştinaşilor, apoi a sclavilor africani. Terenul aparţinea coroanei, care doar îl da spre exploatare unor moşieri care aveau proprietăţi imense. În contrast, Anglia a colonizat nordul sărac şi slab populat. Dacă Anglia punea mîna pe sudul bogat în argint, regele englez se baza pe acel argint şi nu ar mai fi avut nevoie de parlament pentru a aproba taxe – oare democraţia s-ar mai fi născut în Anglia? Doar istorie contrafactuală. Cert este că Anglia a colonizat nordul cu oameni pe care i-a împroprietărit, cu ferme mici, exploatabile de către o familie. Familii care apoi s-au organizat politic. Cînd coloniile americane s-au rupt de metropole, modelul colonial a fost prelungit. Simon Bolivar s-a declarat dictator pe viaţă în sud şi a fondat nişte sisteme politice oligarhice şi dictatoriale. În nord, coloniştii fermieri au fondat o republică a proprietarilor.

A patra armă: medicina. Aici contrastul este între Occident şi Africa. Progresul medical a permis occidentalilor prelungirea speranţei de viaţă, care a dus la acumularea bogăţiei. Imperiile colonialiste din Africa au încercat (şi chiar au reuşit parţial) să facă acest lucru pentru cei cuceriţi de ele. Nu e politic corect acum să zici că speranţa de viaţă a africanilor a crescut pe vremea colonială şi a stagnat după cucerirea independenţei, dar aşa s-a întîmplat.
Evident, cu diferenţe. Imperiul colonial francez a fost mai prost şi mai brutal decît cel britanic (Ferguson este un celebru intelectual britanic, deci îi place să le frece ridichea francezilor pe tema asta). Ultimele două arme occidentale – consumul şi etica muncii – sînt şi cele care au făcut ca Occidentul să fie invidiat şi copiat. Oamenii voiau să consume; poate ştiinţa, proprietatea, medicina se transmiteau mai greu, dar dorinţa de consum e universală. Într-o perioadă scurtă din secolul al XIX-lea, toată lumea a început să se îmbrace la fel, pe modele de croitorie create la Londra. Aşa a început consumismul global, un cuvînt care la Ferguson este de bine.

Este Occidentul în declin? Evident – spune Ferguson. Restul lumii copiază din greu toate cele şase arme cu care Vestul a dominat ultimele cinci secole. Cu un amendament însă: Occidentul este în declin după ce supremaţia modelului său nu mai este contestată în nici un fel. Nu mai există modele alternative, ci doar copiatori. Occidentul este în declin după ce a occidentalizat lumea. Nu e chiar un bilanţ trist.