Cum (nu) am ajuns coleg cu Vântu

Publicat în Dilema Veche nr. 344 din 16 - 22 septembrie 2010
Liderii contextuali de opinie  Textul cu Regele jpeg

„Statele în care elitele politice intră în conflict cu elitele media nu strălucesc prin democraţie“, spune Adrian Cioroianu la Realitatea TV. Eu unul nu prea pricep ce are a face trimiterea de bani către un infractor din Indonezia cu elita presei. Discuţia pare tot atît de logică precum cea despre talentele literare ale lui Sorin Ovidiu Vântu, descoperite şi atestate de Mircea Dinescu. E încă unul dintre momentele în care aş vrea să îmi dau o demisie simbolică din meseria de jurnalist. Oricum nu mă simţeam bine în aceeaşi meserie cu alde S.R. Stănescu sau Bogdan Chireac. Acum aflu de la colegul Cioroianu că sînt coleg şi cu Sorin Ovidiu Vântu. Ba chiar el face parte din elita media, despre mine nu sînt sigur că e aşa. Noroc că nu am nici talent şi nici ambiţii literare, altfel aflam de la Mircea Dinescu că sînt dublu coleg cu Vântu. Să fim serioşi, Vântu face parte din presă cum fac eu parte din categoria îmbogăţiţilor prin inginerii financiare. De fapt, Vântu et comp nu sînt elita, ci problema presei din România. 

Să facem o recapitulare. Luna trecută am asistat la un moment istoric, despre care am vorbit nemeritat de puţin: compania germană WAZ şi-a anunţat ieşirea de pe piaţa românească, unde mai avea jumătate din acţiunile ziarului România liberă. Bodo Hombach, managerul WAZ, a spus că investitorii străini nu pot concura cu patronii locali. Ringier a rămas doar cu Libertatea, care e tabloid. Au mai rămas investiţii străine la PRO-TV, Prima TV, radiourile Europa Fm şi Radio 21. Oricum, nu acolo unde se face agenda. Putem spune deci că investitorii locali deţin acum media românească. Cum am ajuns aici? 

Am lucrat recent la capitolul românesc dintr-un viitor studiu comparativ despre media în Europa. Am încercat acolo un scurt istoric al presei româneşti de după 1989. Aşa cum o văd eu, a fost povestea a patru actori colectivi: statul, jurnaliştii, investitorii străini şi investitorii locali. Într-o frază, povestea ar putea fi aşa: totul a început prin lupta între stat şi jurnalişti, s-au amestecat la un moment şi companii străine, iar în final au cîştigat patronii locali. 

Patru au fost vîrstele presei după 1989. Prima: Perioada dominată de stat – 1990-1995. Statul iliescian a încercat să ţină controlul şi a reuşit o perioadă, mai ales prin TVR. Privatizarea Adevărului către angajaţi, apariţia Evenimentului zilei care a revoluţionat presa scrisă şi apoi apariţia PRO TV au fost momentele marcante pentru declinul statului. Victoria lui Emil Constantinescu în 1996 s-a datorat în mare măsură şi acestei prese care ieşise de sub papucul statului. 

A doua perioadă: dominaţia jurnaliştilor – de prin 1995 pînă la începutul anilor 2000. A fost epoca marilor voci ale presei, ţineţi minte galeria de la Marius Tucă Show. Într-un fel sau altul, oameni care scriau (unii aveau şi alte afaceri, dar conexe scrisului) deţineau puterea în presă. Acum, cînd spun că jurnaliştii dominau, nu trebuie să ne gîndim la un peisaj bucolic în care oameni curaţi, mînaţi de principii, luptau cu răul. Din păcate, nu prea a fost aşa. Dimpotrivă, tocmai falimentul moral al presei dominate de jurnalişti a deschis calea falimentului propriu-zis, de unde a urmat preluarea de către investitori.  

Bolile presei româneşti 

Trei au fost bolile presei dominate de jurnalişti: personalizarea, o legătură complicată cu sursele de venit şi lipsa de apetit pentru standarde etice. Personalizarea a însemnat că organele de presă nu prea au devenit instituţii. Adică organizaţii de presă care să se bazeze pe reguli, pe politici editoriale clare şi pe o legătură coerentă cu publicul propriu. Nu prea am avut ziare propriu-zise, am avut mai degrabă ziarul lui Cristoiu, ziarul lui Nistorescu, ziarul lui Băcanu, ziarul lui Popescu. Mai puţin Ziarul pur şi simplu. Personalităţile editorilor au înghiţit instituţiile de presă. Ideile, nazurile, idiosincraziile lor au ţinut loc de politici editoriale. Personalizarea a dus şi la fragmentare extremă. Din fragmentare decurge a doua problemă: relaţiile complicate cu sursele de venit. Ziarul lui cutare se ţinea din ce putea să aducă acel cutare. Din personalizare a decurs a treia problemă: lipsa de apetit pentru reguli etice. Discuţiile lansate de ONG-urile de presă (CJI, MMA) se loveau de intoleranţa marilor editori care o luau la modul personal: din moment ce dorinţa mea e politică editorială, de ce e nevoie de reguli, nu e de ajuns conştiinţa mea? Nu a fost de ajuns. 

Marii editori au intrat treptat în declin. A fost o perioadă mixtă, cu jocuri de putere între ziarişti şi patroni, mai ales străini atunci. Băcanu, Nistorescu, urmaşii lui Tinu au vîndut investitorilor. Am asistat atunci la conflictele între companiile străine şi aceşti mari editori, care nu s-au putut adapta la rolul de angajaţi. Într-un fel sau altul, marile ziare au trecut prin episoade similare de conflicte patronat – editori. Aceasta a fost o etapă intermediară, pe care am localizat-o, în periodizarea mea, pe la mijlocul anilor 2000. Tot atunci, statul a încercat să recupereze ceva teren şi a reuşit parţial, sub domnia lui Adrian Năstase, cel cu publicitatea de stat plătită preferenţial, cu datoriile către stat amînate preferenţial şi cu ştirile pozitive despre domnia sa obţinute, prin coincidenţă, la fel de preferenţial. De prin 2005 – 2006 am intrat în etapa ultimă, definitivată simbolic prin aruncarea prosopului de către WAZ şi prin corul bocitoarelor lui Vântu. Ce s-a întîmplat cu cei patru actori colectivi? Statul este ostil, dar cam impotent. De fapt, acea parte a statului condusă de Traian Băsescu, ajunsă în conflict cu patroni de presă (cu excepţia fratelui G.C. Păunescu). Un stat prea ostil şi prea prost pentru a propune strategii constructive pentru dezvoltarea presei (de pildă, să aplice regulile anti-concentrare din legea audiovizualului sau să legifereze împotriva proprietăţii încrucişate în media). În schimb, are imaginaţie cînd vine vorba de invective sau de gîndit strategii ad-hoc de pedepsire a presei (vezi propunerea Prigoană). Cu alte cuvinte, un stat prea prost pentru a se alia cu jurnaliştii împotriva patronilor acestora. 

Ce s-a întîmplat cu jurnaliştii? Breasla jurnaliştilor ca atare este destructurată. Cu toate problemele sale, Clubul Român de Presă era totuşi o forţă în perioada de dominaţie a editorilor, acum aproape că nu mai există. Marile voci ale presei şi-au uzat credibilitatea, nu mai contează în faţa patronilor, cei mai oneşti tac, cei mai corupţi sar să spună că orice critică împotriva lor şi a patronilor este un atac la libertatea presei. Investitorii străini au pierdut partida şi au ieşit de pe piaţa de presă mainstream. Mai au oarecare redute prin presa tabloidă, singura parte a presei care face profit. Patronii locali (să le spun moguli?) deţin acum controlul. Ei reprezintă presa. Aşa am ajuns eu coleg cu Sorin Ovidiu Vântu. Sau poate că nu.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.