În martie anul acesta am publicat un articol care se numea „Dumnezeu nu îţi poate da drepturi băneşti“, unde puneam în discuţie tendinţa de ultimă oră a puterii judecătoreşti de a decide cum se distribuie banii publici. Plecam de la două decizii recente. Prima – decizia Curţii Constituţionale germane, care considera indemnizaţia socială pentru copii ca fiind insuficientă. Deci Curtea germană a decis că există un drept fundamental al unui anumit nivel de asistenţă socială. Al doilea caz era din Letonia, unde Guvernul decisese anul trecut scăderea pensiilor, decizie respinsă de Curtea lor Constituţională. Iată că săptămîna trecută şi Curtea noastră Constituţională a luat o decizie asemănătoare. Concluziile scrise în martie rămîn în picioare şi sînt valabile acum şi în România: „Întreaga dispută este falsă şi e dusă într-un domeniu unde nu are ce căuta. Pensiile şi nivelul lor ţin de puterea politică temporară. Aş putea înţelege ca judecătorii să decidă că pensia nu poate fi retrasă, pensia în principiu. Dar suma concretă de primit ca pensie nu poate fi un drept fundamental inalienabil. Pensiile primite de actualii pensionari în sistemul pay-as-you-go (cum sînt sistemele publice europene – adică actualii pensionari primesc plăţi din taxele plătite de actualii angajaţi) nu reprezintă nişte bani virtuali puşi la păstrare de fiecare pensionar. Fondul de pensii este ca o căldare uriaşă unde se varsă taxele şi de unde sînt făcute plăţile. Cînd căldarea respectivă seacă, atunci pensiile nu mai pot fi plătite la nivelul iniţial. Au fost stabilite printr-o lege, pot fi reduse prin altă lege“. 

Nu şi după părerea Curţii Constituţionale. Şi, de fapt, după părerea unui mare număr de comentatori şi analişti. Această idee că pensia este un drept cîştigat care nu poate fi scăzut este o aberaţie atît din punct de vedere logic, cît şi practic. Argumentul celor care consideră nivelul pensiei un drept cîştigat spune că pensionarul a plătit acei bani de-a lungul vieţii şi acum şi-i ia înapoi. Este o opinie larg răspîndită, dar e falsă. Pensionarul a plătit nişte bani daţi foştilor pensionari, aşa cum el e plătit acum de viitorii pensionari. Schemele în care omul îşi ia banii săi înapoi, eventual cu ceva dobîndă din investiţii, sînt cele private, de tip asigurare. 

Aberaţia practică este următoarea: creşterea pensiilor este decisă de guvern. Cînd guvernul creşte pensia, nimeni nu se plînge că îi este afectat un drept fundamental. Dacă omul a plătit pentru o pensie de X lei (conform argumentului de mai sus), cînd guvernul decide să-i dea o pensie de X+2 lei s-ar zice că îi afectează dreptul la pensia pentru care a plătit. Nu? Eu nu fac decît să urmez logica argumentului contrat. Dacă nivelul pensiei este un drept cîştigat constituţional şi guvernul nu se poate atinge de el, atunci să se aplice asta şi cînd guvernul creşte pensia. De fapt, nu este aşa. Pensionarul nu a plătit pentru o pensie X. Pensionarul este plătit în funcţie de contribuţie (cu excepţia privilegiaţilor cu pensii speciale, diplomaţi, magistraţi). Pensia per contribuţie se stabileşte plecînd de la punctul de pensie Z. Cine a contribuit mai mult ia Z plus ceva, cine mai puţin invers. Dar cît este Z? Are legătură Z cu contribuţia unui pensionar care a ieşit la pensie în 1985 sau în 1995? Evident nu. Ar fi fost şi greu, la ce inflaţie am trăit din 1985 pînă azi. De fapt, guvernul stabileşte anual valoarea lui Z. Atunci cum poate fi valoarea lui Z un drept constituţional? Întrebaţi Curtea Constituţională. 

Între 2006 şi 2008 au fost 20 de ordonanţe de urgenţă de modificare a punctului de pensie. Acum vine Curtea Constituţională şi spune: ultima ordonanţă din cele 20 stabileşte o valoare a punctului de pensie care devine automat un drept constituţional şi nu poate fi scăzută.

Atenţie, nu fac această discuţie legată de contextul politic actual. Rog cititorii pensionari să dea o şansă acestei argumentări de principiu, înainte de a se enerva. Poate că Guvernul trebuia să umble la alte cheltuieli înainte de a scădea pensiile. Poate că pensiile crescute galopant pînă în 2008 au fost o compensaţie justă plătită de societate faţă de pensionari, categoria cel mai crunt lovită de tranziţie. Nu neg toate astea. Spun doar că nivelul punctului de pensie publică este o decizie politică ce trebuie luată de guvern, în funcţie de cîţi bani există la fondul de pensii. Şi nu prea există. De aceea, Guvernul a transferat anul acesta două miliarde de euro de la bugetul de stat la cel de pensii. Acesta este deficitul actual al fondului de pensii. Vrea societatea să acopere acest deficit pentru a plăti pensiile la nivelul din 2008? Poate că vrea, poate că nu vrea. Sau poate că vrea, dar nu are de unde. Dar este o decizie ce trebuie luată de politicienii aleşi pentru asta. Acum, Curtea Constituţională a decis ea singură: Guvernul României este obligat să transfere în 2010 două miliarde de euro. Mi se pare că judecătorii şi-au depăşit limita de competenţă. De fapt, va fi din ce în ce mai rău. Cum numărul pensionarilor tot creşte raportat la cel al salariaţilor, nu din cauza crizei, ci din evoluţia demografică, decizia Curţii înseamnă în practică că tot mai mulţi bani vor fi transferaţi obligatoriu de la bugetul de stat la cel de pensii. Un sfat pentru cei de vîrsta mea, pensionarii din 2050: faceţi-vă contracte de pensii private, puneţi deoparte, faceţi copii şi educaţi-i frumos, cumpăraţi proprietăţi din care să trăiţi la bătrîneţe; s-ar putea ca în 2050 să nu mai existe pensii publice în România. Curtea Constituţională nu va putea declara falimentul anticonstituţional. 

În martie, avertizam că „activismul judiciar cu efecte asupra banilor publici este periculos pentru că va duce în practică la noi nedreptăţi sociale. Extinzînd nepermis sfera drepturilor fundamentale, activismul judiciar încalcă în fapt drepturilor celorlalţi cetăţeni de a decide asupra banilor publici. Ca să nu mai vorbim că apare şi factorul iresponsabilitate gregară: piară ţara, fie criză, noi decidem că Guvernul trebuie să plătească! În plus, dacă acceptăm ideea sinistră că Dumnezeu (sau contractul social) ne-a dat atît dreptul fundamental la viaţă, cît şi dreptul fundamental la, să zicem, pensie specială, bagatelizăm în mod periculos chiar ideea de drept fundamental. Iar dacă judecătorii decid ce bani primim de la stat, putem să nu mai alegem guverne: şeful Guvernului va purta titlul de prim-executor judecătoresc al ţării“.