Salutare, Dilema veche!

Cînd a apărut prima pisică în peisajul nostru cîinesc de mai bine de zece ani (adică un  Golden Retriever și o corcitură de Jack Russell), a fost ceva fenomenal. „Marie să-i fie numele”, a zis soțul meu, inspirat fiind de pisicile aristrocrate. Deși era maidaneză, Marie s-a impus în gașca necuvîntătoarelor, ca „alpha boss”. Și chiar dacă Luc era șeful, Marie, zisă și Măriuța ori Mîrrriuța, pisica cu toane de boss și chef de bătaie – cu oricare i-ar fi călcat pragul – își dorea funcția de alpha boss. Unde stătea Luc, stătea și ea, dar vizavi, în oglindă. Cum se comporta Luc, așa făcea și ea. Marie, pisicîine. Apoi, la vreo șase luni, a apărut și Blue, o birmaneză oropsită, trecută prin n chinuri la prima familie adoptivă, care ajunsă în cele din urmă la noi, și-a luat prima bătaie de la Marie. Marie, pronunțată franțuzește, după toanele mele, și Mary, englezește, după toanele soțului. Dar pisica s-a dovedit a fi deșteaptă, a învățat ambele nume pronunțate, chit că-i franțuzesc ori englezesc, ba chiar și românesc, uneori fiind poreclită Măriuța. După Marie și Blue, a venit Rita. Rita prăpădita, Rita șobolănelul, care se ascunde de orice mișcă, chit că-i cunoscut, musafir ori bormașină. Cînd ai musafiri, Rita iese după vreo două ore de sub canapea. Fix cu gîndul la mîncare. „Avem boabe în seara asta? Dar șuncuță? Atunci ies...” Și-atunci iese de sub canapea. Dar ferească sfîntuʼ să o păcălești. Iese fix după două ore de stat sub canapea, fix două ore după ce-au plecat toți musafirii „nepoftiți” de ea. Apoi, după ce n-a mai fost Luc în peisaj, Marie și-a luat în primire postul de „alpha boss”. Pînă și Tasha, prăpădita de corcitură Jack Russell, a înțeles cine-i șeful în casa asta: Marie. Care, deși sterilizată, n-a uitat de poziția de șef și se repede una-două în gîtul Tashei, iar Tasha, deși a adoptat-o și a demonstrat ce mamă bună poate fi pentru pisici Tasha, cu ochiul drept zgîriat, lasă capul în jos și consimte că lumea este dominată de pisici. Carevasăzică, Marie, Blue & Rita au pus-o cu botul pe labe. Trei pisici și un cățel împart lumea-n două. Și, uneori, o adună. Dar este clar, lumea sau bula noastră este dominată de pisici.

După ce n-a mai fost Luc, Tasha, Jack Russell-ul, s-a văzut nevoită să intre în gașca de pisici. Tasha, pisicîine. Marie, pisicîine, dar alpha boss. Este o mică-mare diferență. Tasha mănîncă acum boabe de pisici, iar Marie, deși ai fi zis că-i vegetariană, fiindcă preferă salata și tot ce-i verde în defavoarea boabelor și a conservelor dedicate, vrea mîncare de căței. E clar, lumea e cu susu-n jos.

În schimb, Tasha, pisicîine, nu mai cere nici măcar afară. A slăbit atît de mult încît reușește să intre prin ușa prinsă cu un zăvor, fix în litierele fetelor. „Ce faci, Tasha, acolo?” Tasha lasă capul în jos de parcă ar zice: „Nimic. Am vrut să văd doar ce fac fetele aici și cum e să arunci cu nisip în toate părțile”. Nici nu știi cum să reacționezi: s-o cerți sau să rîzi. Am făcut și una, și alta.

Cert este că Marie își continuă ritualul cîinesc, iar Tasha, cel pisicesc. Pînă la urmă, or găsi ele vreo cale de înțelegere. Iar noi ne amuzăm și le iubim deopotrivă. Fie că-s feline, fie „hibride”, fie din neamuri canine.

Foto: wikimedia commons