Celebrităţi în oglindă

Publicat în Dilema Veche nr. 615 din 26 noiembrie - 2 decembrie 2015
Celebrităţi în oglindă jpeg

By the Sea / Pe malul mării (SUA-Franța), de Angelina Jolie Pitt.

Al treilea film regizat de Angelina Jolie e și primul dintre acestea în care joacă, precum și primul de după un deceniu – adică de la Mr. & Mrs. Smith (regia Doug Liman, 2005) – în care formează un cuplu cu Brad Pitt, partenerul ei din viața reală. Toate acestea constituie un bun punct de plecare pentru speculaţii despre cît din film e ficțiune și cît e autobiografic, iar campania de promovare a filmului îl ambalează de asemenea ca pe un film indie făcut cu libertate artistică deplină, intim și delicat, lipsit de orice ornamentaţie narcisistă. Însă indiciile că nu e tocmai aşa încep din trailer, care ar putea fi o reclamă remontată la Chanel No. 5 cu scenografie glam şaptezecistă, şi sînt reconfirmate de filmul propriu-zis iar şi iar. Dacă există vreo modalitate ca starurile, care sînt deja cuvinte-cheie pe pagina agenţiilor de ştiri, să treacă de imaginea lor publică și să producă un proiect cu adevărat personal, By the Sea nu o demonstrează nicidecum. E o pastişă vagă și fără discernămînt a cinema-ului de artă european al anilor ’60-’70 (un pic din L’avventura, un pic din L’Année dernière à Marienbad) şi de mai tîrziu (The Sheltering Sky şi alte mostre de civilitate descusută din genul botezat de criticul Andrew O’Hehir „oameni albi pe vreme caniculară“). Efectul artistic predominant e o specie obosită și snoabă de ennui, care și-a făcut apariția pe ecranul cinematografului cu mult înainte de Pitt și Jolie și a devenit un loc comun în audiovizual. Întrebați orice student la film – s-a confruntat deja cu stilistica respectivă pe platoul unui film de școală.

By the Sea are lucruri care lipsesc din alte filme și îi favorizează succesul, deși ele nu țin decît tangențial de valoarea artistică. E distribuit de Universal Pictures, astfel încît a ajuns să aibă în primele zile cam tot atîtea încasări precum Carol de Todd Haynes, preferatul criticilor dintre filmele produse în 2015 în Statele Unite. A avut un buget de 10 milioane de dolari (și 27 de milioane, după alte surse). E filmat în Malta (se petrece pe Coasta de Azur, dar acolo e imposibil de găsit în zilele noastre un colț de plajă retras) și îl are ca director de imagine pe Christian Berger, colaboratorul stabil al lui Michael Haneke, a cărui grijă principală aici a fost ca interioarele să fie luminate comparabil de puternic cu exterioarele, cu luminozitate de-malul-mării. Actorii de plan secund sînt toți mult mai talentați decît le-o cer partiturile actuale: în rolul barmanului înțelept, Niels Arestrup; în rolul iubiților inocenți din camera alăturată de hotel, Melvil Poupaud și Mélanie Laurent – deşi cei doi au 42, respectiv 32 de ani şi poartă o aură de sofisticare în răspăr cu actualul rol pentru oricine e la curent cu arthouse-ul european. Toate resursele astea sînt un sprijin consistent, mai ales pentru ceea ce Jolie Pitt numește un film mic și personal, iar motivele pentru care ar putea veni spectatorii la film sînt mult mai multe decît cele pentru care ar alege să rămînă; asemenea răsfăţ nu prea e tipic pentru filmele de festival, care se nasc mai mult sau mai puţin egale în drepturi şi datorii, ci amintește tot de Hollywood.

Intriga din Pe malul mării e un roleplay de cuplu nu foarte complex. Pitt e Roland, un scriitor care a avut cîndva succes, iar acum are un blocaj și exagerează cu alcoolul, dar dragostea pentru soția lui pare să fi rămas de mai bine de un deceniu neschimbată: împărţind cu ea camera de hotel neîncăpătoare, oricît de brutal şi de frecvent ar fi respins, e afectuos şi răbdător. Vanessa e nevasta lui depresivă, care a fost cîndva dansatoare și pare să fi primit o educație aleasă, iar acum se ţine la distanță de Roland dintr-o angoasă nenumită, dar aspiraţia ei către frumuseţe perfectă pare să fi rămas neschimbată: oricît de răvăşită pe interior ar fi Vanessa de sentimentul eşecului şi de gînduri de suicid, machiajul şi îmbrăcămintea sînt impecabile; nici o dimineaţă nu e atît de neagră încît să nu-şi pună măcar gene false.

În ciuda plasării filmului într-o izolare undeva-departe şi a spleen-ului pietrificator, personajele sînt statutul lor social, alături eventual de faptul că pot vorbi cu localnicii în franceză. Cel mai important în drama lor matrimonială e faptul că au căzut de foarte sus; au fost cîndva frumoși, dar acum au eșuat în trai boem fără chef de viață și în senzualitate fără sex. Relația lor dă semne de revigorare abia pe la jumatea filmului: cei doi încep să spioneze printr-o gaură din perete tînărul cuplu francez din camera învecinată, care a venit la acelaşi hotel să îşi consume luna de miere – şi încă cu o intensitate pe care noţiunea de „tînăr cuplu francez“, în acest film deloc ferit de clișee, nu o sugerează pe deplin. Voyeurismul lor complice îi apropie, dar nici speranța asta nu poate fi cu totul roditoare într-un film atît de grav.

Luînd un pic de distanță față de protagonista fragilă și tarată, vedem că ceea ce face Jolie Pitt pentru By the Sea e (măcar logistic) mai solicitant și energic. Ca actriță, joacă rolul pasiv, de femeie a cărei recuperare depinde cu totul de soț; ca regizoare, e nevoită să țină sub control tot platoul – inclusiv propria ei prestație de vulnerabilitate incontrolabilă. Într-un interviu pentru The Telegraph, povestește cum a ajuns să dea instrucțiuni echipei de filmare în timp ce stătea în cadă, pregătind cadrul în care intră soțul ei în baie și o găsește acolo zăcînd apatică. Trebuie să fi avut multe astfel de treceri spectaculoase de la supraveghere energică la priviri absente, doar că prima parte nu e pe ecran.

Față de alte actrițe, Jolie este mai con­știentă de imaginea ei publică; s-a împăcat cu ideea că viaţa ei privată nu e privată oricum și face eforturi ca măcar s-o prezinte cum vrea ea. E într-un punct de cotitură, ca sex-simbol care a împlinit anul acesta 40 de ani şi s-a confruntat cu probleme de sănătate pe care fanteziile masculine nu le au niciodată, dar femeile reale, da. Astfel, devine uşor de recunoscut în Vanessa un fel de portret al lui Dorian Gray în care Jolie Pitt îşi exorcizează demonii, dar tot e un pas înapoi de la a spune lucrurilor pe nume, aşa cum a reuşit să facă în trecut. În By the Sea, arta imită viaţa şi o face prost.

Irina Trocan e critic de film şi coordonează site-ul de cultură şi media Acoperişul de Sticlă.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.