Eu și Berlinala, o căsnicie

Publicat în Dilema Veche nr. 368 din 3 - 9 martie 2011
Eu și Berlinala, o căsnicie jpeg

O satisfacţie: aceea de a-mi vedea titlul favorit din competiţia oficială a Berlinalei 61, Nader and Simin, A Separation, premiat cu Ursul de Aur. O dezamăgire: excluderea din palmares a remarcabilului travaliu de imagine operat de Oleg Mutu în Innocent Saturday. O experienţă jubilatorie: subversiva comedie neagră bollywoodiană, 7 Sins Forgiven. O slăbiciune personală: Amador, jumătate farsă, jumătate melodramă, cu aceeaşi Magaly Solier, actriţa peruancă din Ursul de Aur de acum doi ani, Milk of Sorrow. Şi, nu în ultimul rînd, o certitudine: aceea că, oricît de apetisante mi s-ar fi părut picturile vechi de 30.000 de ani filmate, exclusiv de Werner Herzog, într-o peşteră din sudul Franţei, valoarea lor adăugată pentru ecran – şi am numit aici 3D-ul dătător de durere de cap – a reuşit să mă ţină departe de The Cave of Forgotten Dreams. Alături de alte trei revelaţii (şi tot atîtea debuturi, de descoperit la TIFF: belgianul Bullhead, israelianul The Flood şi nemţescul Above Us Only Sky), acesta e bilanţul, majoritar pozitiv, al festivalului din acest an, acum la aniversarea unui deceniu de cînd merg la Berlinală. 

Poţi spune cu mîna pe inimă că selecţia din acest an a fost, din nou, una proastă, cum s-a scris deja, dar pentru asta trebuie, cred, să fi văzut toate filmele. Nu toate filmele, pentru că e imposibil, dar măcar toate filmele uneia dintre secţiunile principale: Competiţia, Panorama sau Forum. Nu am reuşit această performanţă, dar, la drept vorbind, nici nu mi-am propus şi, cu un total de 25 de filme văzute, nici nu-mi fac procese de conştiinţă din cauza asta: nici măcar cronicarii invitaţi de revista Screen International să-şi dea steluţele zilnice pentru filmele din Competiţie n-au reuşit. Pe cel puţin jumătate dintre ei i-am auzit însă lamentîndu-se de nivelul scăzut al selecţiei. Nimic mai teribilist: un festival care produce măcar o capodoperă, care în plus ia şi premiul cel mare, cum a fost cazul actualei Berlinale, merită toată stima. În paranteză fie spus, Cannes-ul şi Veneţia din 2010 ar trebui să-şi bage capul în pămînt: nici unchiul thailandez cu nume impronunţabil al lui Apichatpong Weerasethakul, nici „undeva“-ul care nu duce „nicăieri“ al Sofiei Coppola nu se compară cu filmul iranianului Asghar Farhadi. Sigur, Nader and Simin, A Separation trebuia să cîştige, au spus mulţi. Poate că da, deşi nu cred că asta îl va scoate pe Jafar Panahi din închisoare. Adevărul, pe care pînă şi juriul actualei ediţii a reuşit să-l umbrească suprapremiind filmul iranian – la categoriile Cel mai bun actor (toţi actorii!) şi Cea mai bună actriţă (toate actriţele!) – este că A Separation chiar merita să cîştige Ursul de Aur. Şi o spune nu tocmai cel mai mare fan al cinematografiei iraniene, dimpotrivă. Preţ de un deceniu şi ceva, am asistat, în diverse stadii de irascibilitate, la marşul triumfal al filmului iranian prin festivaluri, îndurînd rafinarea extremă a genului (pentru că, da, filmul iranian a devenit un gen în sine), calofilia din ce în ce mai prăfoasă, filozofia din ce în ce mai pretins-adîncă şi poveştile din ce în ce mai străvezii. Într-un minut din A Separation însă se întîmplă mai mult decît în toată filmografia iraniană din ultimii zece ani, drept care personajele nici nu mai au timp să bată un drum de ţară în timp real sau să emită panseuri cu gust de cireaşă. Comentariul social şi religios este în continuare acolo, dar nu băgat în ochi, ci fin integrat în poveste. Care poveste, ei bine, e demnă de un adevărat film de gen, ceea ce americanii numesc court-room drama: filmul începe cu un proces de divorţ şi continuă, în cea mai mare parte a lui, cu un proces pentru crimă, cu revelaţii, mărturii mincinoase, răsturnări de situaţii şi tot tacîmul. Mai multe nu spun. Nu există un timp mort şi, ceea ce e şi mai pasionant, nu există inocenţi sau vinovaţi deplini – de unde şi perpetua, dar zadarnica nevoie de a empatiza cu un anume personaj în detrimentul altuia – ci doar victime. Ca-n viaţă. 

Tot un film despre victime este şi rusescul Innocent Saturday, al doilea efort regizoral al lui Alexander Mindadze, al cărui debut, Soar, l-am adus acum cîţiva ani la TIFF. Acela era despre o catastrofă aviatică şi muşamalizarea ei. Acesta este tot despre o catastrofă, de proporţii atomice însă (explozia reactorului nuclear de la Cernobîl din aprilie 1986), pe care, din nou, oficialităţile încearcă s-o muşamalizeze.

Aparent deconcertant este ceea ce se întîmplă în continuare: deşi eroul e conştient de magnitudinea pericolului, iar primul impuls e de a-şi lua iubita şi a pleca cu primul tren, viaţa pur şi simplu nu-l lasă şi-i pune frîne la tot pasul. Piedicile nu sînt insurmontabile, dar există ceva care-l ţine în loc. Despre acest „ceva“, aproape buñuelian, este filmul lui Mindadze. Despre toate acele lucruri mici care-ţi fac viaţa mai plăcută şi demnă de a fi trăită şi care devin cu atît mai preţioase în situaţii-limită. Sigur, e uşor să te întrebi, cu detaşarea pe care ţi-o dă poziţia de spectator, de ce eroul, laolaltă cu cei care află despre tragedie, nu se zbat mai tare să părăsească zona infectată, preferînd să se abandoneze plăcerii de a petrece monstruos la o nuntă de sîmbătă seara care nu se mai termină. Dar tocmai în acest paradox greu de procesat raţional e miza filmului, în această disperare exuberantă, de sfîrşit de lume, stropită din belşug cu vodcă şi vin, în această vitală celebrare a inocenţei pe cale de a fi pierdută, a unui „acum“ în care geloziile, prietenia, pofta de viaţă sînt mai puternice decît sentimentul morţii anunţate. Aş fi putut jura că operatorul Oleg Mutu va primi un premiu, bine-meritat, pentru contribuţie artistică, graţie travaliului temerar de imagine pe care îl face aici. N-a fost să fie. Probabil că juraţii l-au pedepsit pentru crunta durere de cap pe care le-a dat-o. Nu-i vorbă, şi eu am ieşit anesteziat de durere, dar zău dacă anestezia asta nu a lucrat în favoarea filmului. Camera lui Mutu e în continuă agitaţie, apropiată periculos de mult de feţele şi corpurile personajelor (uneori pînă la abstractizare). În lunga scenă a nunţii care ocupă aproape jumătate de film poţi jura că ţopăie şi se distrează la fel de bine ca petrecăreţii, trăgîndu-şi sufletul preţ doar de cîteva cadre largi şi ameninţătoare în care fixează, de departe, centrala nucleară învăluită de fum. 

În 7 Sins Forgiven al indianului Vishal Bhardwaj (Panorama), există nu una, ci şapte nunţi, „anşenate“ cu tot atîtea căsnicii eşuate, respectiv înmormîntări. Bhardwaj rescrie, răsturnat, povestea celor şapte neveste ale lui Barbă-albastră, imaginînd o femme fatale creştină care-şi bagă în groapă cei şapte soţi, de religii diferite, pentru păcatul de a-i fi refuzat dragostea absolută. Delicios în imoralitatea şi deznodămîntul lui (revista Variety e de părere că orice cronicar care divulgă identitatea ultimului soţ merită pedepsit), 7 Sins Forgiven nu e lipsit de tradiţionalele numere muzicale marca Bollywood, dar e cum nu se poate mai străin de reţeta conservatoare a genului. Pe scurt: dacă Buñuel ar fi lucrat vreodată la Bollywood, acesta e filmul pe care l-ar fi făcut. 

Umbra lui Buñuel se insinuează şi în spaniolul Amador (Panorama) al regizorului Fernando León de Aranoa, în care o emigrantă boliviană din Madrid acceptă să îngrijească un bătrîn pentru a putea plăti rata la un frigider hi-tech destinat conservării florilor furate şi revîndute de iubitul ei. Problema e că bătrînul moare, iar femeia continuă să pretindă că el ar fi în viaţă, pentru a-şi putea primi banii la sfîrşitul lunii. Complet implauzibil (de unde şi recursul la pista realist-magică), dar infinit de ataşant şi de amuzant, Amador reuşeşte practic imposibilul: acela de a maria farsa cu tragedia. 

Poate că Nader şi Simin, protagoniştii filmului iranian multi-premiat la această ediţie, au dreptate să se despartă. Eu însă nu intenţionez să divorţez prea curînd de Berlinală, în ciuda avizului negativ pe care-l primeşte selecţia de la un an la altul. 

Mihai Chirilov este critic de film.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.