Top 5 filme nedistribuite

Publicat în Dilema Veche nr. 620 din 7-13 ianuarie 2016
Top 5 filme nedistribuite jpeg

V reau să dedic a doua parte a clasamentului de sfîrșit de an cîtorva filme pe care le-am descoperit în festivaluri și care n-au ajuns să fie distribuite în România. Cu alte cuvinte, cele pe care le enumăr aici au rulat în România, în cel mai bun caz, o dată sau de două ori într-un festival, într-o proiecţie Les films de Cannes à Bucarest sau Bucharest IFF. A fost destul de greu să mă limitez la cinci titluri, pentru că numărul filmelor interesante (tematic, ca structură narativă sau concept vizual, ca tehnici prin care au fost realizate) e mult mai mare în festivaluri, unde e de la sine înţeles că spectatorii caută ceva inedit sau provocator, decît între cele care rulează în săli şi de cele mai multe ori sînt gîndite ca distracţii pentru spectatori ocazionali. Ordinea enumerării, ca să nu fiu nevoită să fac ierarhii, e după data premierei (în festivalurile de la Veneția, Berlin și Cannes).

Într-un fel de compromis cu ideea de importanţă globală, am ocolit filmele care sînt total dependente de apetitul spectatorilor pentru experiment formal  – Videofilia (y otros síndromes virales), de exemplu –, chiar dacă asta nu le face în nici un fel mai puţin valoroase artistic. Am ocolit, de asemenea, filmele care sînt mai greu de apreciat în afara contextului realizării lor (geografic – filmul polonez Ziarno prawdy –, al genului de film – It Follows) sau plăcerile de natură auteur-istă – filme semi-interesante ale unor regizori care sînt mult mai interesanţi în alte filme, dar care pot să nu pară cine ştie ce pentru cei care nu le sînt fani. 2015 e un an în care am văzut foarte multe filme recent lansate şi orice clasament lasă inevitabil pe dinafară multe descoperiri de care m-am bucurat. Top 5-ul de mai jos este, aşadar, o variantă din cele măcar zece Top 5-uri pe care le-aş fi putut face cu filme de festival şi, sper, una destul de uşor de înţeles şi împărtăşit. Fiecare film poate fi apreciat atît de cinefili full-time, cît și de spectatori care s-ar aventura să descopere cum altfel poate fi făcut un film și de ce.

(r. Joshua Oppenheimer) – Continuarea documentarului anterior al lui Oppenheimer,

despre torționarii legitimați de statul indonezian să-i pedepsească pe comuniști (adevărați sau presupuși). Aici, protagonistul e un oftalmolog, Adi, fratele uneia dintre victimele nerăzbunate ale regimului, care îi înfruntă unul cîte unul pe opresori. Vinovăția lor, cu care nu au fost niciodată confruntați pentru că nu a existat nici pînă acum schimbare de regim, iese încet la suprafață. Pînă la momentul realizării documentarului, Adi și foștii torționari erau vecini în sat și locuiau în pace; chiar după ce sînt luați la întrebări despre rolul lor în moartea fratelui lui Adi, se eschivează că nu vor „să discute politică“. Dincolo de importanţa morală a filmului, care dezgroapă crime ce nu trebuie uitate – însă riscă să fie –,

a necesitat foarte mult curaj să fie făcut: torționarii au devenit ni ște bătrînei, dar puterea politică e tot de partea lor; victima își înfruntă călăii dintr-o poziție de slăbiciune.

(r. Pablo Larraín) – Într-o casă pe malul mării s-a retras un grup de preoți, împreună cu o femeie de vîrstă mijlocie – fostă călugăriță – care are grijă de ei. Motivul exilului lor nu e clar, pînă cînd apare în fața curții un tînăr care urlă cît îl țin plămînii – spre consternarea tuturor celor dinăuntrul casei – despre cum a fost molestat, cînd era copil, de unul dintre preoți.

e un film în culori reci și adesea în prim-planuri difuze, structurat după o anchetă – a părintelui Garcia, dintr-o generaţie mai tînără şi format să creadă că nimic nu e mai sfînt decît dreptatea. Larraín nu mizează pe efectul de şoc al abuzurilor care ies la suprafaţă; e şocant, în primul rînd, că au stat atîta timp ascunse.     

(r. László Nemes) – Printre deţinuţii lagărului nazist de concentrare, Saul e între aceia – deloc privilegiaţi – care sînt şi un fel de muncitori în lagăr. Cînd aşterne pe o targă trupul gol al unui băiat, intră într-o stare de agitaţie neaşteptată şi îi roagă pe alţi deţinuţi/muncitori să-l ajute – caută un rabin pentru înmormîntarea fiului lui. Filmul lui Nemes îl urmăreşte de aproape pe Saul – în afara chipului şi cuvintelor lui, tot ce se vede şi se aude e difuz. Un antidot la filmele despre Holocaust în care experienţa evenimentului e una singură, clară şi impersonală, şi tot răul aştepta doar o comandă ca să se oprească. 

(r. Miguel Gomes) – O trilogie de lungmetraje despre măsurile de austeritate post-criză din Portugalia, deghizate ca o serie de relatări ale Şeherezadei. Limitele ficţiunii sînt extinse în toate felurile – cu anacronisme, secvenţe de basm, pasaje de documentar şi interviuri (aparent autentice), distribuirea aceloraşi actori în mai multe roluri. Gomes demonstrează că frivole sînt convenţiile ficţiunii, nu încălcarea lor. 

(r. Todd Haynes) – Adaptarea unui roman scris de Patricia High­smith sub pseudonim, Carol e o poveste de dragoste între două femei, care are cîteva ecouri – în intensitatea pasiunii şi discreţie – de complicitate la crimă. Reprezentînd cît mai în detaliu emoţiile lor şi lăsînd puţin loc pentru lumea din jur, filmul nu prezintă epoca anilor ’50 ca pe o epocă evident înapoiată – care, prin contrast, să ne facă să ne simţim că sîntem mai luminaţi în secolul XXI. Pe de altă parte, Carol şi iubita ei sînt femei ale vremii lor, avînd exact atîta libertate să-şi urmeze sentimentele cît li se oferă. 

Irina Trocan e critic de film şi coordonează site-ul de cultură şi media Acoperişul de Sticlă.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.