„Un film despre morală, fără morală finală“ - interviu cu Radu MUNTEAN

Publicat în Dilema Veche nr. 615 din 26 noiembrie - 2 decembrie 2015
„Un film despre morală, fără morală finală“   interviu cu Radu MUNTEAN jpeg

După ce în primăvară a fost prezentat la Cannes, în selecţia oficială a secţiunii „Un Certain Regard“, Un etaj mai jos de Radu Muntean rulează, din noiembrie, în cinematografele Franţei. Presa franceză disecă exact şi cu empatie filmul românului, în care criticii văd „un sufocant thriller mental despre culpabilitate, realizat de unul dintre autorii-far ai noului val românesc“. „O dilemă morală va perturba rutina personajului, dar filmul se propteşte – ca şi eroul său – ca să nu-i schimbe drumul“, rezumă Paris Match. „Cu o surprinzătoare economie de mijloace, (…) cineastul desfăşoară un climat de teroare surdă, diabolic anxiogenă, care scoate în evidenţă marele proiect al noii generaţii de autori români: să facă să ţîşnească, din cele mai realiste şi mai anonime medii, imaginile unei orori contemporane“, conchide Les InRock.

Cînd l-am întîlnit pe Radu Muntean la Paris, la lansarea filmului, în ţară românii se adunau cu zecile de mii, în stradă, purtaţi de o durere şi o revoltă colective. Dimensiunea morală a implicării sau non-implicării individuale, despre care vorbeşte filmul, a devenit cu şi mai pronunţată evidenţă subiect de interviu, în urma tragediei din clubul Colectiv. Desigur, artistul are toată legitimitatea de a-şi dori opera debarasată de semnificaţii contingente şi receptată în individualitatea sa. Cu atît mai mult cu cît ne pune pe gînduri, arta acestuia ne va însoţi însă la fel de legitim în străbaterea tragediilor.

Personajul Pătraşcu e alunecos, nu se hotărăşte dacă să spună sau nu anchetatorilor ce conversaţie a auzit înainte ca vecina sa să fie găsită fără suflare.Vă fascinează ambiguitatea? E o temă fertilă pentru cinema-ul de introspecţie?

Nu ştiu dacă să-i spun ambiguitate. E o nesiguranţă a personajului principal. Iar informaţiile sînt livrate treptat şi, pe măsură ce le află personajul însuşi, le află şi spectatorul. De aici vine şi sentimentul de nesiguranţă şi de mister, din faptul că nu ai toate informaţiile din prima – nu mă refer la cele legate de crimă, pentru că nu e un film poliţist –, ci informaţiile legate de motivaţiile personajelor.

În ce fel a fost o provocare cinematografică să puneţi în povestea ecranului această nesiguranţă de care vorbiţi?

Pe mine mă interesează situaţiile care mă intrigă. Dacă găsesc o situaţie-dilemă, îmi doresc să o prezint şi spectatorului. Aici e vorba de o dilemă morală a personajului principal. El este martor la un scandal care se presupune că a degenerat într-o crimă, între doi oameni pe care îi cunoaşte destul de bine: pare a fi un lucru intim care s-a întîmplat între ei, pare a fi un accident, pare să nu aibă toate informaţiile legate de treaba asta. Iar el e un om căruia îi place să aibă toate informaţiile, să controleze lucrurile în jurul lui; deci ce să facă? Filmul vorbeşte despre consecinţele pe care le are această neimplicare, despre relaţia intimă pe care în cele din urmă o ai cu propria conştiinţă. Filmul vorbeşte despre felul în care poţi eventual să scapi de judecata societăţii, a justiţiei poate, dar nu poţi scăpa de propria ta judecată.

Sîntem responsabili de cei pe lîngă care trecem zilnic? Zgomotul pare să fie un personaj în sine, în film, vecinătatea e prezentă în cadru prin zgomote…

Sîntem responsabili de deciziile pe care le luăm. Noi decidem dacă vrem să fim sau nu responsabili de ceilalţi. Nu e un film despre o colectivitate, ci despre un individ care se află în această situaţie de a şi pune probleme morale. În privinţa zgomotului, a fost în intenţia mea să creez un univers subiectiv în jurul acestui personaj, el este în centrul poveştii, camera îl urmăreşte tot timpul, focusul, claritatea aparatului este pe personajul principal. Şi în acest fel funcţionează şi universul sonor. Am vrut ca spectatorul să trăiască direct, fizic, organic fiecare secundă pe care o trăieşte personajul şi de aceea nici n-am folosit tăietura de montaj decît destul de rar, fiecare secvenţă are o unitate de spaţiu şi de timp.

E o cameră voyeuristă…

E o cameră voyeuristă. Am vrut să sincronizez timpul personajului cu timpul spectatorului, ca să suferi acolo, ca să încerci să-l înţelegi, să empatizezi dacă se poate, deşi poate e prea simplu spus. Chiar dacă nu-l înţelegi pînă la sfîrşitul filmului, faptul că te pui un pic în situaţia lui – în ora asta și jumătate cît trece, poate şi un pic după aceea – pentru mine e suficient. Am fost la foarte multe discuţii cu presa, mai ales în străinătate, cu acest film: oamenii înţeleg lucruri diferite, dar asta nu mă deranjează, scopul meu nu este să dau lecţii, ci să pun nişte întrebări, să-i pun pe oameni (şi pe personaje) într-o postură inconfortabilă, numai aşa se nasc gînduri.

E un rol croit pentru Teo Corban sau el s-a croit pe rol?

Nu e un rol croit pentru Teo Corban, în sensul că nu l-am avut în minte de la început, ba chiar mă gîndeam la cineva mai tînăr, dar ce să fac, s-a cerut în film… Asta înseamnă că a dat o probă foarte bună şi mi s-a părut că are acea transparenţă necesară actorului care trebuie să-l joace pe Pătraşcu: foarte puţine gesturi şi o mimică reţinută, cu foarte puţine mijloace de actorie, vezi ce e în el. De tipul ăsta de căldură aveam nevoie, pentru un personaj care nu se exteriorizează decît spre finalul filmului.

Aţi spus deja că este inadecvat ca acest film să fie privit într-un mod sociologizant sau politic. Practic, nu sînteţi de acord că e o poveste situabilă în postcomunism. De ce?

Nu nu mă interesează acest lucru. E treaba talk-show-urilor să dezbată asta. Eu fac poveşti despre oameni. Cu cît se identifică mai mult motive exterioare pentru care personajul face sau poate face ceva, cu atît mai puţin interesant mi se pare filmul.

Dar a-l lega de un univers social sau politic e un mod de a intra în filmul românesc, mai ales în receptarea sa în străinătate…

Nu exclud astfel de interpretări şi întrebarea mi s-a pus, mai ales la proiecţia de la Cannes. Nu cred că e vina mea că oamenilor le trebuie o cheie de intrare de genul ăsta, sau că s-au obişnuit că, dacă vine un film din România, el trebuie să vorbească despre ceva exotic local, un pic despre Ceauşescu sau despre moştenirea postcomunistă. Au trecut 26 de ani, totuşi!

Şi totuşi, soneria telefonului personajului Pătraşcu e un fragment din discursul panicat al lui Ceauşescu la ultimul miting; e doar anecdotic?

Nu e anecdotic, are două semnificaţii. În primul rînd, omul este un glumeţ. Aşa funcţionează cu clienţii, face două-trei lucruri deodată, dar face şi glume cu ei, e felul lui de a interacţiona, de a-şi cîştiga un fel de simpatie. În al doilea rînd, felul în care pierde el controlul rimează cu felul în care a pierdut controlul Ceauşescu. Dar îmi pare rău că am pus soneria aceasta. Regret, pentru că aud întrebarea legată de specificul românesc şi postcomunism şi spun de fiecare dată că nu asta a fost intenţia mea. Sigur că nu pot să exclud faptul că eu sînt român, că trăiesc în România, că poate am şi eu din tarele pe care le are Pătraşcu, am trăit şi eu 18 ani în comunism, în principiu sînt în mine astfel de lucruri, deci fără să vreau ele pot ieşi la suprafaţă, dar nu mi-am propus asta. Inclusiv la Marţi, după Crăciun am primit astfel de întrebări: nu e, domnule, nimic legat, e un triunghi amoros din clasa de mijloc, în Bucureştii din anii 2010. Nu e nimic legat de comunism.

Nu vă place nici expresia „noul val al cinematografiei româneşti“, cu bună carieră, cel puţin în Franţa. De ce?

Reflexul criticilor de a pune totul într-un context general îl pot înţelege pînă la un punct, dar se ajunge să se vorbească mai mult despre asemănări sau deosebiri decît despre filmul în sine. Şi eu chiar cred că sîntem diferiţi, în ultimii ani chiar au ajuns să fie foarte diferite filmele noastre.

E un semn de maturitate că filmele au devenit foarte diferite?

Eu nu-mi dau seama, eu sînt în interior. Dar pot să vă spun că sîntem tot mai diferiţi unul în raport cu celălalt şi pot să vă spun, cu toată prietenia şi amiciţia care ne leagă pe unii dintre noi, ne plac tot mai puţin filmele celorlalţi, deci probabil că e un semn de maturitate… (rîde)

Ce a fost cel mai dificil în realizarea acestui film?

Am avut senzaţia tot timpul, pe parcursul filmării, că merg pe sîrmă. E genul de film în care pare că fiecare cadru are egală importanţă şi fiecare gest e periculos. Un zîmbet prea larg al personajului poate arunca filmul într-o altă zonă. Poate trimite nişte indicii sau semnale către spectator pe care eu nu le-am vrut şi poate deturna sensul acţiunii sau al poveştii. În acest sens a fost foarte dificil de controlat dozajul şi a fost nevoie în permanenţă să fiu aproape, în interior, atent la cele mai mici detalii, şi în exterior, pentru a vedea unde intră în context gestul respectiv. A fost foarte tensionat şi minuţios lucrat. Tensionat şi pentru actori. Logistic n-a fost complicat, am filmat în cîteva locaţii, dar ca intensitate a nuanţelor a fost o provocare.

Un etaj mai jos pune o problemă morală individuală despre resorturile deciziei de a ne implica într-o situaţie sau nu. Cum comentaţi implicarea oamenilor, ieşirea în stradă în aceste zile, după tragedia de la clubul Colectiv?

Să mă înţelegeţi bine ce spun: îmi pare foarte bine că se întîmplă ce se întîmplă, dar mi s-ar fi părut grozav să se fi în­tîmplat, de exemplu, cînd nu i-au ridicat imunitatea lui Dan Şova sau, de exemplu, cînd Ponta, ştiindu-se anchetat, a plecat să se opereze de urgenţă la picior în Turcia. Atunci, dacă ieşeau oamenii în stradă cum au ieşit zilele astea, era perfect. Şi era un semn că ce s-a întîmplat la alegeri n-a fost neapărat o minune şi un fapt singular. Ce nu îmi place este că se tranzacţionează politic o nenorocire, care are puţină legătură cu politica din punctul meu de vedere. Sigur că e un rău, o cangrenă generalizată în societatea românească şi asta conduce şi la politică. Gîndiţi-vă că patronii care ţin cluburile sînt de vîrsta celor care au murit, au 30 şi ceva de ani, şi sînt oameni cărora doar dintr-o minune nu li s-a întîmplat pînă acum. Asta ar trebui să ne preocupe cel mai mult, faptul că e în noi tipul ăsta de corupţie şi de superficialitate. E groaznic. Foarte bine că a picat Guvernul, că a plecat Ponta, că politicienii îşi dau seama că nu se mai pot juca cu focul. Dar ar fi fost un semn de maturitate politică din partea opiniei publice dacă se ieşea în stradă mai înainte. Mi-e greu: se tranzacţionează politic o dramă şi pînă la urmă tot pe Ponta îl ajută acest lucru, pentru că a ieşit, nu-i aşa, onorabil, pozează în umanistul care a înţeles, e o vină care e şi nu e a lui, şi el iese „spălat“ din povestea asta. Am sentimente mixte.

Aţi folosit un cuvînt-cheie comentînd această dramă: „superficialitate“. Un cuvînt-cheie care rezumă filmul?

Nu ştiu dacă pot să pun asta într-un cuvînt, dar mi-am dorit foarte tare să ieşim din tipul de superficialitate care ne spune că trebuie să luăm de-a gata noţiuni ca „moralitate“, „conştiinţă“; le luăm fără să le digerăm, doar pentru că societatea, religia vor asta de la noi, ne spun că trebuie să fim responsabili şi morali. Dar trebuie să ne punem serios întrebarea ce s-ar în­tîmpla dacă am fi puşi într-o situaţie inconfortabilă, cum am reacţiona. Ar fi foarte comod ca filmul să transmită fix morala asta: vezi ce-a păţit ăsta, dacă n-a fost responsabil, uite cum îl bântuie conştiinţa… Nu-i aşa de simplu. Un film despre morală, fără morală finală.

a consemnat Cristina HERMEZIU

Cristina Hermeziu este jurnalistă şi doctor în filologie. Din 2004 s-a stabilit la Paris.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.