La Paris, România încape într-o farfurie

Publicat în Dilema Veche nr. 220 din 3 Mai 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Istoria ei abia se plămădeşte, pe strada Nilului din Paris, din ingrediente româneşti şi un zîmbet delicios, de actriţă. Istoria lui e coaptă deja, dospită cu mirodenii tari, de roman picaresc. De trei ani, Cristina şi Octavian au deschis, într-un cartier cochet din Paris, un restaurant cu specific românesc. Pentru revelionul integrării, "Chez Cristina" a afişat "complet". El cu banii, ea cu reţetele În urmă cu şapte ani, Cristina Ilie a lăsat restaurantele de pe malul mării din Constanţa pentru cele mai mănoase, de pe cheiurile Senei, din Paris. Octavian Silaghiu a fugit din ţară în 1985... pe jos! Fiu de primar, nu-i lipsea nimic acasă, la Deva. Dar a vrut să fie un om liber. Al doilea arondisment e unul dintre cele mai şic din Paris. Buticurile de modă atrag o clientelă care nu se uită la sutele de euro cînd e vorba de un simplu accesoriu: o geantă, o eşarfă, nişte mănuşi. A rămas şi cu faima de cartier al presei, deşi nu mai sînt aici decît sediul cotidianului Le Figaro şi cel al Agenţiei Franceze de Presă. Spre est, pe străduţe cochete şi prin pasaje şirete, se poate încă negocia o mică afacere de amor. Pe strada Nilului, mult mai liniştită decît vecina sa, Rue Réaumur, înghiţită de trafic, sînt astăzi vreo zece bistrouri. Între ele, Cristina Ilie şi Octavian Silaghiu au pus ochii pe un depozit de textile. S-a lucrat trei luni, cu arhitect din Bucureşti şi echipă de muncitori din Paris, români. Restaurantul lor a fost primul, pe stradă, care ţinea deschis şi seara. De cînd a plecat de acasă, Cristina i-a servit pe francezi la masă în localuri cu lumini tamisate şi mirosuri sofisticate, şase ani. Le-a învăţat trucurile manierate, politeţea surîzătoare. Degeaba: accentul brunetei din Est, cu gropiţele lui Audrey Tautou, cîntărea mai mult decît desăvîrşirea ei stilistică. Francezii au făcut-o să se simtă inferioară. Fugarul din Deva a fost, în anii ’80, mai întîi om de serviciu la un sediu Givenchy, apoi şofer pentru livrările unei spălătorii. La angajare, a minţit că ştie Parisul ca pe propriile buzunare. Ca să-i înveţe fiecare stradă, a colindat metropola noaptea, bucăţică cu bucăţică. Bani adevăraţi a făcut altfel. Cumpăra taxiuri pariziene uzate, la preţ de nimic, le recondiţiona şi le vindea triplu. Într-o zi a vrut să cumpere o parcare, pentru a-şi rula, în linişte, afacerea. Proprietara avea peste nouăzeci de ani. Cu o vorbă repezită, dar parcă străină de propriul destin, Octavian îşi spune mai departe povestea: "Franţuzoaica a semnat actele şi, de emoţie, a murit pe loc. Am crezut că e un semn rău. Dar n-a fost". La Paris, România se adună într-o farfurie Cei doi au investit în fostul depozit de textile o sută de mii de euro. Tavanul e un păienjeniş de bîrne autentice, iar pereţii din piatră aparentă deschid, pe alocuri, firide luminate plăpînd. Decor intim, tipic parizian. Tuşa românească e prea discretă. Cîteva ulcele în miniatură pe o masă. Comoara e ascunsă, de fapt, în a doua sală, subterană: trei icoane româneşti, pictură naivă pe sticlă, dau locului un pic de mister. "Le-am adus de la Deva, au peste o sută cincizeci de ani" - spune Octavian. România e mai puţin în decor şi mai mult în farfurie. Cinci mititei costă cît cinci sarmale, adică 13 euro. Cristina spune că asta comandă francezii, cel mai des. De unde are varză murată? Din butoaiele lor. Tot ei pun la murat şi castraveţi. La Paris găseşti tot ce vrei, ca ingrediente; mai puţin icre de ştiucă. Pe astea le aduc prietenii români în valize, pe avion, de la Carrefour-ul din Bucureşti. Reţetele şi le-a adus singură din Constanţa, de la mama. Şi Cristina nu se mai simte inferioară cu nimic. Sîmbătă, pe strada Nilului din Paris, e pelerinaj de ţigani lăutari. Patronii le dau 600 de euro pe seară, ei mai fac din bacşişuri încă pe atîta. "Un manechin de la Armani, româncă, mi-a cerut într-o seară manele - spune Cristina. La noi nu se cîntă niciodată manele." Octavian e categoric: "Merge foarte bine muzica rusească şi ceva din folclorul românesc. Francezii ştiu de Maria Tănase, Edith Piaf a României. E cu totul altceva decît se cîntă în restaurantele din Bucureşti". Refugiu pentru sfinţi Discuţia a ajuns la "aderare". "Eu cred că în ţară a fost o fierbere continuă printre oameni" - spune Cristina. La un an şi mai bine de la intrarea României în Uniunea Europeană nu-i vine încă să creadă, cu lumini noi în ochii negri, că românii au ajuns să circule doar cu buletinul. "E o chestie istorică" - spune bărbatul care a fugit din ţară cu 28 de ani în urmă. Cristina îşi ridică braţul şi aproape că-şi suflecă mîneca stîngă: "Mi s-a făcut pielea de găină..." Îşi amintesc apoi de umilinţele îndurate de-atîtea ori străbătînd ţările din jur. Autocare cu români vînate parcă anume şi puricate cu dispreţ şi rea-voinţă. Odată, un tupeist a urinat în scîrbă, lîngă maşina întoarsă cu fundul în sus, de faţă cu autorităţile indiferente. Pentru revelionul integrării au avut rezervări tocmai din Anglia şi SUA, povestesc cei doi. La restaurantul "Chez Cristina", din inima Parisului, n-au venit însă englezii sau americanii, ci românii. La o masă e aşezată o franţuzoaică. Silueta care aminteşte de sculpturile lui Giacometti cere nota şi spune că revine cu banii, 9 euro, într-o oră. A mîncat o ciorbă de văcuţă şi a băut două cafele. "O să plătească?" "Mai mult ca sigur, nu." E ciudata cartierului, supărată pe viaţă, blestemîndu-şi periodic vecinii, locul, zilele. Cei doi români ridică din umeri, indiferenţi la atîta nefericire luxoasă. Într-o amiază pariziană fără strălucire, în timp ce Cristina supraveghea, la răstimpuri, compoziţia pentru sarmale, au venit doi clienţi: unul a băut o cafea şi a cerut factură fiscală pentru un euro şi cincizeci de cenţi, celălalt nici n-a plătit. Restaurantul ăsta nu le aduce mare lucru. Dar e un loc unde, cînd cei plecaţi de acasă îşi aduc aminte că sînt români, vin cu prietenii francezi şi, mai ales, e un loc unde obrazul României arată bine. Dau să ies şi ridic privirea. Pe plafon, tencuiala e dezgolită, ca de-o fereastră. Cu cerul Parisului în spate, un sfînt pictat pe zid îşi trăieşte exilul cu împăcare.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.