De curînd, Editura Humanitas a publicat, în Colecţia „Vintage“ şi sub îngrijirea doamnei Georgeta Filitti, Memoriile principelui Nicolae Suţu (Memoriile principelui Nicolae Suţu, mare logofăt al Moldovei, 1798-1871, traducere din franceză, introducere, note şi comentarii de Georgeta Filitti, Humanitas, 2013, 446 pp.). Mă bucur că Editura Humanitas a înţeles care este rostul unor astfel de restituiri critice. Ediţia de faţă este una de foarte bună calitate atît prin traducere, cît şi prin explicaţiile oferite de Georgeta Filitti, un istoric competent şi erudit, care oferă cititorului toate detaliile necesare unei lecturi cît mai aproape de epoca scrierii acestor memorii.

Mai întîi de toate, cine este Nicolae Suţu? Este fiul ultimului domn fanariot Alexandru Suţu şi al Eufrosinei Callimachi. Îşi petrece copilăria pe uliţele Fanarului, acolo unde se bucură de toate jocurile copilăriei, unde primeşte educaţie, dar unde se şi pregăteşte pentru ceea ce spera să vie: tronul Principatelor. În Memoriile sale, această perioadă este una „de aur“, ca să zicem aşa; înconjurat de fraţi, rude, prieteni, amici, profesori, Nicolae Suţu îşi petrece timpul între jocurile copilăriei, lecţii, plimbări pe malurile Bosforului, lecturi şi conversaţii înalte. Amintirile sale sînt informaţii preţioase despre această viaţă a principilor din Fanar, trăită în aşteptarea unui rang înalt, fie că este vorba de scaunul din cele două principate, fie că este vorba de o slujbă pe lîngă Patriarhia din Constantinopol, fie că este vorba de dregătorie pe lîngă sultan. Or, ocuparea unor atare funcţii presupune, mai întîi de toate, o instruire adecvată în care învăţarea limbilor străine şi diplomaţia primează.

Iată un fragment din această petrecere a copilăriei: „vara anului 1817 am petrecut-o pe insula Halki, în mijlocul familiei capuchehaiei tatălui meu, Stavraki Aristarki, care locuia la mănăstirea Sf. Fecioare. Aerul îmbălmăsat pe care-l respiram, libertatea de care ne bucuram, locurile încîntătoare pe care le vedeam ne făceau şederea minunată, mai ales la vîrsta aceea cînd natura părea să se înfrumuseţeze pentru a mări sensibilitatea noastră crescîndă.“ Sau tensiunea aşteptării tronului atît de rîvnit: „în sfîrşit, iată-ne ajunşi la momentul aşteptat cu atîta nerăbdare, moment pregătit de îndelungate şi crude încercări. Pe la sfîrşitul anului 1818, principele Caragea părăsind Ţara Romînească spre a se refugia în străinătate, tatăl meu a fost desemnat să-i urmeze la tron. Ne-am stabilit reşedinţa într-o casă din Fanar, ca să fim în apropierea locului unde avea să se desfăşoare protocolul complicat ce trebuia să preceadă plecarea spre noua destinaţie.“ Noua destinaţie avea să fie Ţara Românească, legîndu-l pentru totdeauna de destinul românilor.

Căsătorit de „convenienţă“ cu Ecaterina Cantacuzino-Paşcanu, dar care îl introduce printre „primele familii din Moldova“, Nicolae Suţu avea să se stabilească în Moldova, unde va participa activ la construirea modernităţii. Alături de fraţii săi, Iorgu şi Grigore, au ocupat importante dregătorii în aparatul administrativ ceea ce avea să le aducă o caracterizare deloc plăcută din partea lui Constantin Sion în a sa Arhondologie a Moldovei: „aceşti Suţeşti, bezedelele Neculai şi Iorgu, de cum au venit şi pînă au căzut Mihai vodă, un ceas n-au fost fără slujbe şi lefi mari şi tot feliul de ajutor le-au făcut Mihai vodă.“

Participant implicat la facerea istoriei, Nicolae Suţu a redactat opere fundamentale pentru cunoaşterea Moldovei. Ale sale studii economice rămîn şi astăzi o sursă istorică importantă. Mai apoi, a fost contemporanul şi colaboratorul multora din personalităţile epocii, de la Mihail Kogălniceanu pînă la Alexandru Ioan Cuza, de la Mihail Sturdza pînă la Carol I. Despre partenerii săi politici lasă pagini superbe, necruţînd pe nimeni, descrieri caustice şi critice la adresa acestei elite ce i se părea inferioară prin educaţie sau neam. Pana sa nu-l cruţă nici măcar pe Mihail vodă Sturza, în vremea căruia „un ceas n-au fost fără slujbe“. Prin paginile acestui „fanariot întîrziat“ – cum îl numeşte Georgeta Filitti –, veţi regăsi şi retrăi toate intrigile din spatele tronului, experienţele primului „parlamentarism“ românesc cu luptele acerbe dintre vodă şi Adunarea Obştească, alegerile de tot felul, pregătirile Revoluţiei de la 1848, conspiraţiile, numirile şi depunerile de miniştri, unirea, răsturnarea principelui Cuza, constituţia, aducerea lui Carol I. Dar mai sînt acolo pagini frumoase despre pasiunea obsesivă a principelui Nicolae Suţu: vînătoarea. Una dintre plăcerile boierimii, vînătoarea, va deveni pentru Nicolae Suţu o adevărată artă la care n-a renunţat niciodată. Povestirile vînătoreşti oferă informaţii preţioase despre flora şi fauna Moldovei în veacul al XIX-lea, dar şi detalii de viaţă cotidiană, cînd timpul liber se petrecea altfel.

O lectură indispensabilă pentru vremurile noastre atît de capricioase. 

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.