Spaimele alimentare

Publicat în Dilema Veche nr. 475 din 21-27 martie 2013
Odă dulceţurilor  jpeg

De ceva vreme, panica alimentară a pus stăpînire pe România. Aproape orice a devenit contestat: laptele e plin de toxine, curcanul de antibiotice, roşia de nu ştiu ce, carnea de vită e carne de cal etc. Acum, eu nu-mi imaginez că aceste lucruri n-ar fi existat şi pînă zilele astea. Sîntem „otrăviţi“ aproape în fiecare zi, ba cu una, ba cu alta, pentru că o Poliţie Sanitară „sănătoasă“ nu prea există. Şi dacă există, ea este amestecată, ca toate celelalte instituţii, în jocurile politice de făcut bani.

Privind în timp, domnii au fost, mai întîi de toate, preocupaţi de abundenţă. „Pîne şi jimblă să fie cu îmbelşugare în politie“ sau „să fie îndestulare de carne în oraşul domniei mele“ – astfel sună pitacele care traversează, după cum bine se poate observa, mai ales lumea urbană. Or, pîinea şi carnea din belşug susţin ordinea, aduc liniştea, contribuie la nemurire. În jurul acestor două produse esenţiale se va contura o serie de măsuri luate de instituţiile domneşti, atît în ceea ce priveşte forma, cît şi în ceea ce priveşte abaterile de la această formă. De pildă, un pitac de la 1813 stabileşte ca pîinea să fie „albă, curată şi coaptă bine“ şi, mai presus de toate, să respecte greutatea. În timp ce carnea trebuie să fie „bună şi grasă“ pentru a putea fi comercializată. La 13 martie 1813, piteştenii se plîng că măcelarii vînd carnea „grasă“ (şi la preţ mic) boierilor din oraş, în timp ce ei, săracii, trebuie să se mulţumească cu carnea „proastă şi slabă“, dar şi aceasta vîndută la un preţ inechitabil de mare. Se impun, apoi, şi reguli elementare de igienă. Bineînţeles că este vorba de o igienă a începutului de secol XIX, cu sensuri mult mai restrînse decît ce cunoaştem noi astăzi. Zalhanaua, acel abator de odinioară, este mai totdeauna murdară şi prost plasată, în ciuda n-umeroaselor prevederi, reguli, obligaţii, controale şi ameninţări. Din circulare aflăm cum ar trebui să fie rînduită zalhanaua şi nu este: să fie curat, tăierea să se facă dimineaţa – cînd este încă răcoare, şi pînă se vor strînge muşteriii, ca să aibă timp măcelarii să cureţe locul –, sacrificarea animalelor să se facă în apropierea apei – pentru a se spăla şi a îndepărta sîngele – şi mai ales în afara politiei; să se arunce leşurile, resturile, oasele cît mai departe de zona locuită. Acestea sînt cîteva dintre măsurile de igienă minime şi necesare. Dar „poruncile, ca toate poruncile, erau făcute ca să fie încălcate“. Zalhanaua se ridică acolo unde n-ar trebui să se ridice, carnea nu se păstrează aşa cum ar trebui să se păstreze. La un moment dat, măcelarii merg cu îndrăzneala pînă la a tăia vitele „în mijlocul politiei, în piaţa obştească“, şi asta „împotriva hotărîrilor ce sînt date“.

Procesul de reformare şi modernizare introdus prin Regulamentele Organice stabileşte, pentru prima dată, o instituţie cu atribuţii „sanitare“, făcînd limpede legătura dintre alimentaţie şi sănătatea populaţiei. Se redactează, la 6 iulie 1830, „Regulamentul pentru îmbunătăţirea şi paza bunei orînduieli în politia Bucureştilor“. Se fixează, de exemplu, atribuţii şi îndatoriri ale tuturor comercianţilor, preţurile, cine, cum şi unde ar trebui să vîndă: „îndestularea obştească pentru pîine, carne şi lumînări este întîiul obiect către care dregătorul mai cu osebire trebuie să-şi ţintească datornica sa îngrijire şi priveghere“, sună „ţirculara Departamentului din Lăuntru“ din 27 noiembrie 1840. De remarcat că procesul se lărgeşte şi spre alte alimente: carne, peşte, verdeţuri, lapte şi brînzeturi, şi spre orice aliment perisabil.

Oamenii, însă, se adaptează mai greu regulilor. La 1848, în Focşani, brutăriile evreieşti măresc bugetul Eforiei prin amenzile date pentru „reaua calità în pîne“, iar David sin Herşcu este sancţionat „pentru că s-au dovedit că au călcat aluatul pînei cu picioarele“.

Abia la 1863, doctorul Anastasie Fătu alcătuieşte un proiect de Poliţie Sanitară, unde alimentele par simple instrumente, tehnic aranjate în dieta unui popor ce trebuie hrănit cu măsură şi calitate, cu igienă şi sub supraveghere. Pîinea, carnea, peştele, legumele, fructele, dulciurile – toate se înscriu în reglementările sanitare menite a menţine sănătatea. Măsurile propuse „în contra pericolelor ce pot resulta din întrebuinţarea alimenteloru şi a beuturiloru nesănătoase“ sînt cît se poate de generale, dar fiecare „specie“ ar trebui să beneficieze de o organizare proprie.

Şi la 1863, hrana suferă cam de aceleaşi pericole, printre care se numără: murdăria, neglijenţa şi, mai ales, avariţia oamenilor. Este sancţionată vînzarea pîinii acre şi necoapte, a orezului plin de nisip şi viermi, a cartofilor încolţiţi şi stricaţi, a confeturilor colorate cu „substanţe veninoase“, a posmagilor umezi şi mucegăiţi, a bureţilor veninoşi, a cărnii stătute şi putrede, a racilor cu miros greu, a peştilor unsuroşi, „cu gust lînced sau acrit“, a caşcavalurilor „prea moi, de un miros acriu, puturosu sau rîncedu“, a cîrnaţilor şi a jamboanelor colorate cu ierburi veninoase, intrate în stare de „descompunere“, „mucede“, a vinului acru, a miedului falsificat etc.

Vremurile au trecut, problemele au rămas...

(fragment din Zăbava fandacsiei: Despre lucrurile mărunte ale cotidianităţii la început de epocă modernă, 1750-1860, în pregătire la Editura Humanitas)

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.