Conform unui mai vechi obicei al editurilor autohtone, nu găsim nici o notiţă de prezentare a lui Rodger Streitmatter, autorul cărţii Sexul vinde (traducere de Irina Popa, Editura Tritonic, 2006). Din postfaţă reiese că Streitmatter a predat, în 2001, un curs despre Mass-media şi Sexualitate într-un institut de învăţămînt superior american, curs din care a scos şi cartea de faţă. Subtitlul cărţii e mai explicit: "Aventura mass-media de la reprimare la obsesie", cu precizarea că termenul "obsesie" nu trebuie luat în conotaţiile lui negative, Streitmatter considerînd că, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în America a avut loc o adevărată Revoluţie Sexuală (majusculele îi aparţin) al cărei bilanţ este, în esenţă, pozitiv. Să vedem ce evenimente notabile reţine autorul. Gama lor e largă, de la anchete sociologice la concerte rock şi de la emisiuni TV la scandaluri politice. Ideea (previzibilă) de la care se pleacă este că, înainte de 1950, americanii erau, în materie de sex, pudibonzi şi ipocriţi. Data debutului emancipării poate fi stabilită, după Streitmatter, foarte precis: 1948, anul apariţiei Raportului Kinsey, raport care inventaria comportamentele sexuale, frustrările şi fantasmele bărbaţilor americani. Mai departe, lucrurile încep să se amestece. Urmează descoperirea pilulii anticoncepţionale (care a oferit - în limbajul de lemn de care autorul se serveşte nu o dată - "destule oportunităţi"), apariţia revistei Playboy, filmele cu James Bond şi mai ales o scenă memorabilă în care strălucea Ursula Andrews, concertele lui Jim Morrison (cu pantalonii lui strîmţi de piele mulaţi pe corp), serialele de televiziune, în care se vorbeşte despre sex şi se face sex (Sex and the City, Queer as Folk), revista Cosmopolitan (care le-a arătat femeilor "cum să-şi elibereze libido-ul"), talk-show-ul lui Phil Donahue unde şi-au găsit loc minorităţile sexuale şi unde s-a vorbit fără reţineri despre avort, erotizarea publicităţii (un mare pas înainte: în reclamele lui Calvin Klein bărbatul devine obiect sexual), videoclipurile Madonnei ş.a.m.d. Capitole aparte sînt consacrate, fireşte, deculpabilizării homosexualităţii şi lesbianismului precum şi schimbării de imagine în prezentarea sexualităţii afro-americanilor. Curioasă este tratarea afacerilor Paula Jones şi Monica Lewinski, adică a "scandalului Zippergate". Importantă i se pare autorului depăşirea unor interdicţii verbale tacite: atît rapoartele oficiale cît şi comentariile din mass-media folosesc din abundenţă termeni "tehnici" care trimit la jocurile erotice dintre Monica şi Bill precum şi la pata de pe rochia Monicăi. Teza lui Streitmatter devine tot mai evidentă: omniprezenţa sexului în mass-media a avut o funcţie educativă fundamentală. Autorul e favorabil filmelor imbecile de genul American Pie şi este surprinzător de tolerant faţă de site-urile pornografice. Valoarea lor educativă ar sta în aceea că avertizează asupra maladiei Sida şi recomandă sexul protejat. Metodele de convingere a publicului sînt de o simplitate dezarmantă: personajele negative din Queer as Folk nu folosesc prezervativul, spre stupoarea şi indignarea personajelor pozitive. Dacă, aşa cum ne asigură Streitmatter, "alfabetizarea sexuală" e înfăptuită de personaje precum "prinţesa pop Christina Aguilera" înseamnă, totuşi, că ceva nu e în ordine. Pe de altă parte, omniprezenţa sexualităţii nu e numaidecît (scuzaţi banalitatea) semn de dezinhibare şi de normalitate. Jubilaţiei corect-politice a lui Streitmatter i-am putea opune poziţia unui "neoreacţionar" ca Philippe Muray, după care erotismul a murit din momentul în care a fost promulgată o lege ce asociază cuvintele "hărţuire" şi "sex". Oare cum ar arăta o intreprindere similară ce ar urmări emanciparea sexuală a societăţii româneşti după ’89, adică după decenii de interdicţii şi de ipocrizie? Cum s-a produs întrepătrunderea dintre sex, mass-media şi politică? Şi fiindcă în această chestiune seriozitatea excesivă riscă să te arunce în ridicol, propun o primă listă de personaje şi situaţii emblematice: Petre Roman - prim-ministru ("Nu vrem Kent, nu vrem valută" etc.); Zippergate românesc: protagonist - ministrul Culturii Petre Sălcudeanu; căsătoriile şi divorţurile dintre Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană; Monica şi Irinel Columbeanu; imnul PRO TV din 31 decembrie 2001, cu ocazia suprimării vizei Schengen pentru români ("Vin flăcăi din România / Care ştiu cum să iubească / Europei să-i aducă / Gena noastră româneaască"); Nicoleta Luciu; cazul doctor Ciomu; fotografiile şi apariţiile TV ale Elenei Udrea; intrarea Oanei Zăvoranu în PRM; interviul dat de Ion Iliescu revistei Playboy; naşterea fetiţei Monicăi Columbeanu care, pînă cînd vor apare aceste rînduri, se va fi produs la TV, în direct şi la o oră de vîrf. Lista rămîne deschisă.