Stimate domnule Cosaşu " sînt cea de-a două fiică a colonelului pensionar Roibu, de profesiune agent literar; e o meserie pe care " după cum o ştiu de la tatăl meu " nu o agreaţi. Vă înţeleg, totuşi nu doar în această a doua calitate vă scriu. Ca o cititoare care a avut la dispoziţie "biblioteca inteligentă" cu care tata se mîndreşte pe drept*, vă cunosc atît Supravieţuirile, cît şi vieţuirile mărunte, impure şi simpliste prin care aţi încercat să existaţi literar între cele două războaie mondiale, al doilea, propriu-zisul, şi al treilea, cel rece. Nu e cazul aici să vă spun ce cred despre ele " am o anume intuiţie în ce priveşte veleităţile dvs. de a ajunge pe piaţa mondială. O păstrez pentru mine " "e o problemă întrucîtva psihologică", după expresia inenarabilului general Epanşcin din Idiotul. Această trimitere îmi permite să vă comunic că în casă eram numită "rusoaica familiei", fiindcă nu acceptam pe nimeni mai presus de Gogol, Tolstoi, Dostoievski şi Cehov, plus cei din raftul al doilea " un Lermontov, un Turgheniev, un Cernîşevschi din care (nu o să vă supăraţi, pe mine m-a bucurat) se inspiră teoria dvs. despre frumosul şi urîtul care trăiesc şi fecundează în fiecare lift şi la fiecare colţ de stradă.Cred că această sumară autoreferinţă e un bun punct de plecare pentru a vă transmite o informaţie de ultimă oră, sperînd să vă economisesc din complicaţiile morale şi poştale în care vă zbateţi. Am fost aseară la un eveniment, cum vă place să numiţi tot ce trăiţi: lansarea primului volum (1948-1956) din Antologia ruşinii în presa românească (1948-1989). Era adunată acea lume bună profund anticomunistă în care străluceau deja cheliile unor personalităţi care demult, demult, colaboraseră intens în presa ceauşistă mai mult sau mai puţin intelectuală.Au vorbit bine, între ţeapăn şi vehement, fără să atingă indecenţa: un specialist cîndva într-un Gramsci asezonat copios cu citate din gîndirea social-politică a tovarăşului; apoi o autoritate în antimarxism căreia prin anii ’70 i se topise un studiu despre Marx cel tînăr; un proaspăt oxfordian despre care nu ştiam decît că pentru el Muntele vrăjit e "o salată de fructe" faţă de Pavilionul canceroşilor şi, în final, editoarea antologiei, sora mea mai mare. E adevărat că nu ar fi fost absolut necesar să fiu de faţă. Ne-am certat încă din faza de proiect a antologiei, cînd ea îmi propusese să încep promovarea în străinătate a acestei "realizări nepereche în fostele ţări comuniste"; am refuzat-o de la rău început. Nu eram de acord ca în secolul XXI să mai tratăm, în afara contextului istoric, ruşinile din secolul XX " m-a făcut de marxistă; i-am propus măcar să citească " dacă nu s-o citeze într-o prefaţă… " Lumea de mîine a lui Ion Biberi din ’46-’47: de la Enescu şi Sadoveanu pînă la Pandrea " îngrijorat doar că spiritul mic-burghez ar putea altera o dictatură a proletariatului " şi Geo Dumitrescu, toţi vedeau fără ruşine viitorul ca o victorie a ideilor antifasciste şi socialiste; m-a făcut de imbecilă care nu pricepe tradiţiile oportunismului românesc; mi-a ţipat că degeaba am făcut amîndouă Piaţa Universităţii.I-am replicat că ea şi ai ei sînt din aceeaşi tradiţie cînd îi iartă pe toţi cei trecuţi la dreapta după ce s-au rinocerizat cu stînga. Am avut imprudenţa să-i spun că m-ar interesa să propun în Vest, dacă ar exista, o carte despre rinocerizările de dreapta şi de stînga, indiferent cît au durat, 4 ani sau 40. Am vrut să-i explic mai pe larg ideea, dar m-a întrerupt calmă şi cu atît mai revoltător: "Înţeleg " vrei să-l aperi pe tata!". Am decis să nu mai discut cu ea nimic politic, nici o idee; m-am ţinut de această hotărîre " "respectată" şi de ea " chiar cînd am auzit că i-a trimis fiului dvs. articolele cu care v-aţi rinocerizat tinereţea. Deşi i-am interzis, soţul meu " un doctorat la Lyon obţinut cu "Nihilismul contemporan" " i-a telefonat şi i-a spus că dacă el, în ’45, la 15 ani, ar fi fost evreu, cu siguranţă s-ar fi înscris în UTC. Nici pînă azi nu a vrut să-mi spună ce i-a răspuns ea, într-o discuţie care nu a durat mai mult de cinci minute. Dacă mă veţi întreba de ce m-am dus totuşi la lansare, nu voi ocoli replica din bătrîni: ca să-i spun să nu conteze pe mine.Fireşte că sînteţi prezent în antologie; dintre cele trimise în Groenlanda v-au fost selectate trei articole " despre colectivizarea în Luna de Jos, despre frumuseţea zilei de 23 august, despre mîndria de a fi ostaş în Armata populară. E cert că extremismul dvs. de centru nu vă dă dreptul de a fi iertat; nu daţi suficientă garanţie că aţi fi, curat, de dreapta; vă autoculpabilizaţi cu o forţă care " spre binele ei! " e permanent sabotată de caragialismul nostru genetic. Dacă strict literar îmi place, ideologic nu sînt de acord: aveţi ambiguitatea enervantă. Fiţi mai econom în "da şi nu", mai viclean, deşi cel mai potrivit termen este acela folosit de Leuwen tatăl în sfaturile sale către fiu. Îl ştiţi, nu-l mai pun pe hîrtie. Prin urmare, vă supun atenţiei două proiecte: pe termen scurt, nu vă mai cheltuiţi energia cu xeroxurile israelo-islandeze " trimiteţi-i fiului dvs. Antologia ruşinii, vă va găsi acolo, in integrum; pe termen lung, faceţi o nuvelă din povestea asta prea documentară, treceţi la ficţiune, la imaginaţie, într-un cuvînt: la literatură. În cazul unei reuşite, vă asigur că puteţi conta pe mine.Răspunsul ficţionarului. Econom în explicaţii " nu. (în numărul viitor intervine un corespondent perfect existent din Franţa)* pentru nonficţionari: vezi Dilema veche din 13.9.07.