Despre dispariția universalismelor

Wolf LEPENIES
Publicat în Dilema Veche nr. 871 din 17 - 23 decembrie 2020
Despre dispariția universalismelor jpeg

Un arhipelag este o regiune formată dintr-un grup de insule și din apele care le înconjoară. În 2019, politologul Jérôme Fourquet a definit Franța ca pe un „arhipelag”. El vorbea de o „societate multiplă și divizată” – la antipodul Republicii pe care Constituția franceză o numea „una și indivizibilă”. „Arhipelag” a devenit un cuvînt-cheie al vocabularului politic, iar verbul „a arhipeliza” (archipéliser) e folosit de francezi pentru a descrie evoluții care acutizează o dată în plus diviziunile din interiorul țării. Planul lui Emmanuel Macron de a elabora „o lege a separatismelor” – orientată în primul rînd împotriva „separatismului islamist” definit ca „proiect politic-religios care urmărește subminarea valorilor Republicii” – arată cît de în serios ia președintele Franței aceste evoluții.

Dar islamismul nu e singurul responsabil pentru conflictele care slăbesc coeziunea internă a societății franceze. Factorul decisiv, remarcă influentul publicist Jacques Julliard, este declinul celor trei „viziuni ale universalismului”: credința catolică, convingerea republicană și speranța socială. Faptul că articolul lui Julliard a atras deja două sute de comentarii imediat după publicare dovedește măsura în care această teză atotcuprinzătoare a stîrnit interesul cititorilor francezi. Vinovați de declinul celor trei „universalisme” ar fi: dreapta politică, stînga politică, islamismul, individualismul, colectivismul, psihanaliza, deconstructivismul, neoliberalismul, societatea de consum și televiziunea. Concluzia, repetată în mai multe rînduri de autor: cînd le permiți să imigreze mai multor milioane de oameni cărora cele trei „universalisme” le sînt indiferente, nu trebuie să te miri cînd în cele din urmă acestea dispar.

Teza dispariției sau fragilizării, cel puțin, a celor trei „universalisme” este ușor de confirmat. Disputele politice din Franța au fost marcate pînă tîrziu, în secolul XX, de opoziția dintre catolicism și anticlericalism – în interiorul comunității, de concurența dintre preot și profesorul laic (și, adesea, comunist), de o confruntare Don Camillo vs Peppone à la française, dacă vreți. Fragmentarea crescîndă a societății franceze a început în anii 1970, odată cu declinul spectaculos al catolicismului și cu pierderea totodată a semnificației „bisericii roșii”, adică a Partidului Comunist. Catolicii practicanți reprezintă în ziua de azi doar între 6% și 12% din populația Franței, iar Partidul Comunist, care pînă în 1970 cîștiga întotdeauna între 20% și 25% din voturile alegătorilor, a devenit o facțiune nesemnificativă care a obținut la alegerile parlamentare din 2017 doar 2,72%. Odată cu dispariția aproape completă a perechii antagoniste catolicism-comunism s-a pierdut un punct de orientare important din peisajul politic francez.

Diversificarea și individualizarea slăbesc coeziunea internă a Republicii. Nu toți francezii au fost „Charlie” după atentatul din 2015: în diversele orașe ale Franței, numărul participanților la demonstrațiile de solidaritate față de Charlie Hebdo a variat între 2% și 71%. La școală, copiii nu mai învață, cu de la sine înțelegere, numele prefecturilor, fabulele lui La Fontaine și datele cele mai importante ale istoriei franceze. În bestseller-ul Histoire Mondiale de la France, mai mulți istorici cunoscuți recomandă suspendarea căutării unei identități specifice a Franței, deoarece civilizația franceză ar fi un „tezaur fratern al culturilor mixte”. Căutarea unei „identități” inconfundabile ar fi doar o obsesie franceză, care pune sub semnul întrebării diversitatea culturală și care a dus la o atitudine ostilă față de „urmările așa-zis nefaste ale imigrației”. În căutarea lor de „date alternative” ale istoriei franceze și în eludarea sfidătoare a unor evenimente majore – precum legea din 1905 care separa statul de Biserică –, istoricii îl contrazic pe Emmanuel Macron, care a explicat, pe 4 septembrie 2020, în discursul său comemorativ, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la proclamarea cele de-a Treia Republici: „Alegem Franța, nu doar o parte a istorie sale”. Între timp, pe stradă și în piețe, agresiunea față de oficialități și reprezentanții politici crește, iar mișcarea „vestelor galbene”, care ia din nou amploare, după o perioadă de acalmie, în timpul crizei coronavirusului, e orientată nu numai împotriva lui Macron, ci împotriva parlamentarismului și a „sistemului” în sens larg.

Cele trei „universalisme”, spune Julliard, nu au înfăptuit nicăieri în lume idealurile pe care le propovăduiesc – și, cu toate, se supun unui verdict moral: creștinismul a fost prea adesea complicele celor puternici, socialismul a pactizat cu tirani feroce, iar Republica a consolidat egalitatea pe plan intern, dar a tolerat și a promovat colonialismul și rasismul în afara granițelor. Exemplul înfricoșător din Franța este Jules Ferry care, ministru și prim-ministru fiind, a garantat prin legile din 1882 școlarizarea gratuită și laică pentru toți copiii francezi, dar a justificat totodată colonialismul, afirmînd că „rasele superioare au datoria de a civiliza rasele inferioare”.

Chiar dacă cele trei universalisme reprezintă „viziuni” globale, valabile pentru o lume întreagă, în Franța declinul lor este cu atît mai dureros. Politica și cultura franceză au fost marcate de aspirația la valabilitate universală, încă de dinaintea Revoluției Franceze și a întemeierii Primei Republici. În 1784, Antoine de Rivarol a cîștigat premiul Academiei din Berlin pentru Tratatul despre universalitatea limbii franceze, iar Academia a formulat întrebarea pentru premiu (quaestio cum praemio proposita), bineînțeles, în franceză.

Chiar și în zilele noastre, politica culturală franceză e inseparabilă de pretenția de universalitate a limbii franceze, deși francofonia e, în fața anglofoniei, o cauză pierdută.

Pretenția de universalitate s-a intensificat în timpul Revoluției Franceze. Robespierre nu era singurul care a crezut că, prin Revoluție, poporul francez a devansat celelalte națiuni cu două mii de ani, de parcă ar fi devenit o nouă specie. Prin forma de guvernămînt a „republicii”, specia umană și-ar fi găsit expresia politică universal valabilă. Această concepție răsună și astăzi, la încheierea discursurilor politice franceze, în care pateticul „Vive la France!” e însoțit de nu mai puțin pateticul „Vive la République!”. Ceea ce nu se referă numai la Republica franceză, ci la un ideal politic universal valabil care a luat ființă pentru prima oară în Franța.

Trăim într-un timp în care influența instituțiilor supranaționale sau internaționale scade vertiginos, fie că e vorba de UE, ONU, NATO, G7 sau de G20. Toate aceste organisme sînt mai mult sau mai puțin incapabile să acționeze, deoarece membrii lor nu mai pot ajunge la un acord cu privire la principiile unei acțiuni comune. Pe fondul globalizării în creștere, universalismele dispar.

Wolf Lepenies, sociolog și politolog, fost rector al Wissenschaftskolleg zu Berlin, este profesor emerit la Freie Universität Berlin.

traducere de Matei PLEŞU

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.