Isprăvile lui Biden, buclucul cu talibanii și degringolada libertății

Publicat în Dilema Veche nr. 908 din 2 – 8 septembrie 2021
Isprăvile lui Biden, buclucul cu talibanii și degringolada libertății jpeg

Nefăcutele lui Biden se înmulțesc și se agravează pe zi ce trece, împovărînd serios și președinția americană, și lupta pentru libertate a democrațiilor, în condițiile în care Europa nu se poate lipsi de protecția SUA.

Expansiunea Rusiei lui Putin în Ucraina, din care Moscova a rupt întinse hălci de teritoriu, a demonstrat clar că Europa se confruntă cu un amplu pericol la Răsărit. Nu mai mici sînt riscurile teroriste, primejdia iminentă a unei bombe atomice iraniene și pericolul emanînd din China.

La toate aceste pericole, care implică protecția militară a NATO, în speță a Statelor Unite, de vreme ce Europa, cum s-a văzut în debandada retragerii din Afganistan, nu se poate apăra singură, se adaugă dușmanul libertății, care se extinde în Vest sub forma revoluției culturale neomarxiste.

Cu actualul lor președinte, SUA au încetat să fie o sursă de siguranță

E, deci, mare nevoie de America. Și de umbrela ei securitară. Dar președintele SUA, departe de a fi un sprijin și-o nădejde, a devenit o daraveră, un bucluc și o belea, și nu dă semne să-și poată reveni.

La transferul solemn al rămășițelor pămîntești ale militarilor americani căzuți eroic, săptămîna trecută, în urma unui atentat islamist sinucigaș la aeroportul din Kabul, Biden a dat nu atît onorul, cît semne de mare nerăbdare, consultîndu-și vizibil ceasul de la mînă.

După atentat, ținuse un discurs denotînd dificultăți cognitive, cu totul deplasat ca ton. Unul contradictoriu și semnalizînd mai degrabă slăbiciune, depresie și resemnare decît hotărîrea de a-i zdrobi pe teroriștii care tocmai asasinaseră aproape 200 de oameni și pe primii militari americani uciși în Afganistan în răstimp de un an și jumătate. Or, tocmai orientare, empatie, hotărîre și fermitate așteptau zăpăciții, zguduiții, înfricoșații și debusolații americani de la el.

Încît promisiunea lui de răzbunare pentru uciderile de americani ar fi fost incredibilă chiar dacă n-o însoțea cu semnale divergente, ca hotărîrea perpetuării retragerii din țara adăpostindu-i pe teroriștii de capturat. Ori a predării Afganistanului altor teroriști, tot islamiști, ca talibanii, a colaborării cu ei și a remiterii de informații secrete despre americani și auxiliari afgani de salvat.

În plus, după cum relevă editorialiștii de la Commentary, Biden și-a exersat obiceiul de a plagia. În mod halucinant, a plagiat cuvînt cu cuvînt declarația lui George W. Bush de după mega-atentatele de la 9/11 2001 privind „neuitarea”, „neiertarea” și „vînarea teroriștilor”, ca și cum Biden ar fi urmat să ordone, chipurile, revenirea în forță a trupelor americane în Afganistan. Retorica lui a agravat contraperformanța prezidențială de a declanșa, din inepte rațiuni politice interne, haotica retragere de la poalele Hindukușului la exact două decenii de la debutul războiului antiterorist.

Gravă zăpăceală: încurcături de prieteni și dușmani

În fine, sinistre s-au dovedit inadvertențele și „explicațiile” confuze ale oficialilor săi militari și civili, bîiguind imbecilități despre cît de „încredere” și cît de „competenți” ar fi, pasămite, talibanii. Care talibani tocmai lăsaseră să treacă de punctele lor de control draconic spre afganii adunați în masă la aeroport, ca să scape de islamiștii talibani, pe un terorist al statului islamic încărcat nu cu două-trei, ci cu unsprezece kilograme de exploziv. Iar acest vot dement de încredere acordat talibanilor, care adăpostiseră Al-Qaeda în timpul atentatelor de la 9/11, s-a văzut dat în timp ce președintele SUA culpabiliza grav și armata, și națiunea afgană, dîndu-le vina pentru o prăbușire în fața inamicului datorată evident mai ales neajunsurilor strategice și tactice majore ale ultimelor trei administrații americane. Și, nu în ultimul rînd, greșelilor, gafelor și neghiobiilor celei conduse de Joe Biden.

Care, doar spre a suscita simpatia nemeritată a americanilor, a mai avut și lipsa de bun-simț de a-și remenționa pentru a nu se știe cîta oară fiul defunct, omorît de cancer. Mențiunea era vădit deplasată în contextul evocării eroismului militarilor americani căzuți în fața dușmanului cu arma în mînă, uciși în baza deciziilor militare luate de președinte, comandantul lor suprem, care anulase anterior definitiv și irevocabil susținerea americană aeriană dată trupelor afgane. Și care mai și refuzase reocuparea bazei aeriene Bagram, net mai ușor de apărat decît aeroportul din Kabul.

Alte nelămuriri: cine conduce și cui prodest revizionismul istoric?

Dar poate nimic nu e mai contraproductiv decît impresia pe care o lasă tot mereu președintele superputerii, că-și supune acțiunile și deciziile ordinelor din culise ale unei camarile anonime. Așa, de pildă, la întrebarea unui ziarist care încerca duminică să-l întrebe despre situația de la Kabul, Biden a replicat că „nu i s-a permis să răspundă la chestiuni privind Afganistanul”. Întrucît criza afgană continuă, iar jurnalistul a insistat, președintele s-a întors cu spatele la el și a dispărut.

Cine oare îi interzice să vorbească? Și de ce? Nu e de mirare că, în aceste condiții, proliferează liberticidele teorii ale conspirației. Iar răbufnirea mamei unuia dintre pușcașii marini asasinați de teroristul Statului Islamic la aeroportul din Kabul, care l-a calificat pe președinte drept „un gunoi dement și incompetent, care i-a trimis fiul la moarte”, face deliciul multora, suscitînd pe rețelele sociale ecouri de o intensitate greu de imaginat altădată. Lor li se adaugă repetate încercări de răspîndire a confuziei prin rescrierea revizionistă a istoriei, trollii antiamericani și antidemocratici susținînd ba că America ar fi „ocupat” Afganistanul, ba că misiunea afgană ar fi fost doar construcția utopică a unei democrații, un „nation building”, menit să acopere imperialism.

În fapt, misiunea justă a SUA și a NATO, care au operat de la un moment dat la invitația unui guvern afgan legitim, a fost pedepsirea teroriștilor Al-Qaeda și a celor care-i adăposteau, în speță a talibanilor, precum și alungarea lor durabilă de la putere. Adăugat ulterior, obiectivul zis „nation building” corespundea ideii firești, nu în ultimul rînd a stîngii germane, că numai printr-o democratizare se va putea elimina durabil și neimperialist pericolul terorist și islamist.

Libertatea pusă pe fugă

Or, la război înapoi și la plăcinte înainte. Azi, odată cu eșecul ordonat de Donald Trump și transpus în cooperare cu el de Joe Biden, i-a lăsat memoria pe mulți. Și nu puțini se trezesc să se bată cu pumnul în piept și să afirme ritos ori să sugereze că „au știut ei”, ba că una, ba că alta din misiuni ar fi fost de domeniul imposibilului și că le-ar fi prevăzut inevitabilul eșec.

În realitate, nici una n-ar fi fost probabil condamnată să eșueze dacă s-ar fi menținut un minim de trupe și de sprijin aerian și s-ar fi investit, timp mai îndelungat, un efort suficient în combaterea corupției endemice, minînd profund administrația afgană.

Pe termen scurt și mediu, efecte mai pernicioase decît revizionismul istoric par a avea inadecvările în serie ale președintelui american. Dar ambele subminează voința rezilienței la crize a lumii libere. Și ambele alimentează un narativ antiliberal și antidemocratic. Căci și unele, și altele amplifică și intensifică puternic nesiguranța, angoasele, spaimele și frica de prezent și viitor, de tot și de toate, enorme și în parte paralizante, iscate de seria interminabilă de crize debutate în 2007, perpetuate de criza migrației din 2015, iar apoi de panica pandemiei abătute anul trecut asupra Vestului.

Or, democrația e libertate. Și, după cum reliefa nu demult Thea Dorn, o autoare din Germania, unul „dintre cei mai mari adversari ai libertății e angoasa”. Pe care o sporesc și o acutizează și problemele financiare și economice grevînd Occidentul. Nu e deci uimitor că, potrivit unui sondaj Allensbach, sentimentul libertății s-a topit în Germania. Doar 36% din germani se mai simt liberi.

Se pune, în context, întrebarea: ce opțiuni politice vor fi avînd ceilalți? Cum să nu devină ei ceea ce Eric Hoffer numea cîndva „adepții fanatici” ai tiraniilor care se răspîndesc și ne amenință de pretutindeni și ai mișcărilor de masă, pregătind regimuri autoritare, dictatoriale și totalitare, mase în care individul frustrat și angoasat să-și poate anula, odată cu anxietatea, individualitatea?

Petre M. Iancu este jurnalist la Deutsche Welle, Bonn.

Foto: wikimedia commons

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.