"Lumea răsturnată", se intitula un capitol dintr-o carte a scriitorului german Erich Kaestner, pe care îl pasionau întoarcerile de lucruri cu josul în sus şi viceversa. Cît de prost aşezate sînt şi lumea românească, şi cea europeană au documentat zilele trecute două declaraţii.Una îi aparţine secretarului general al ligii arabe Amr Moussa. În loc să-şi exprime dezacordul faţă de violenţele dirijate, sub pretextul jignirilor provocate de caricaturile daneze, de mişcări extremiste precum Frăţia musulmană şi de regimurile tiranice de la Riad, Teheran şi Damasc, şeful Ligii arabe a cerut, fără jenă, UE să restrîngă libertatea presei. Uniunea, în opinia sa, ar trebui să facă bine şi "să împiedice pe viitor prin directive şi principii", deci prin legi şi reglementări, "apariţia unor caricaturi critice la adresa lui Mahomed", precum cele daneze. Din două, una: ori liderul Ligii arabe n-a înţeles nimic despre temeiul lumii libere şi modul în care funcţionează ea, ori, cu bună-ştiinţă, încearcă s-o arunce în aer pe cale politică şi diplomatică, aplicînd ceea ce l-a învăţat mulţimea dezlănţuită cînd a incendiat reprezentanţele scandinave din lumea arabă şi musulmană. Şantajul, iată, ia proporţii. În replică, oameni politici europeni de felul lui Javier Solana se mulţumesc să alerge prin lumea islamică, rostind ritos regrete şi banalităţi, precum, de pildă, faptul că UE n-a avut niciodată intenţia de a ultragia islamul. Ca şi cum tiranii arabi şi musulmani n-ar fi perfect edificaţi asupra acestei evidenţe. Ca şi cum n-ar şti că duşmanul cel mai puternic al regimurilor lor autoritare, dictatoriale sau totalitare e tocmai libertatea presei - inima vie a oricărei existenţe umane libere şi demne.Iată însă că insolenţa se manifestă şi la Bucureşti. Fiindcă şi Adrian Năstase a recidivat. La radio Guerilla actual şef al Camerei Deputaţilor a declarat la 23 martie că, în timpul mandatului său, s-ar fi opus arestării lui Traian Băsescu, în dosarul Flota. Procurorul general al României, Ilie Botoş, s-a grăbit să respingă prezumtiva intervenţie din partea fostului premier în cazul lui Băsescu. "Nu am avut nici o convorbire cu dl Adrian Nastase" - a afirmat sec Botoş, referindu-se de bună seamă la dosarul Flota, deschis în 1997, care a fost instrumentat iniţial la Parchetul instanţei supreme, fiind preluat ulterior de Parchetul Naţional Anticorupţie, condus pe-atunci de Ioan Amarie. Care s-a grăbit şi el să nege aserţiunile lui Năstase. Or nu e cazul să se uite în context că Traian Băsescu, redutabilul adversar de odinioară al PSD şi-al lui Năstase - pe care actualul şef al statului a sfîrşit anul trecut prin a-l înfrînge în bătălia decisivă pentru fotoliul prezidenţial - şi-a repurtat victoria abia după ce-a fost îndelung hărţuit de justiţie. Nu i se poate lua totuşi nimănui în nume de rău dacă, în ciuda tuturor acestor negări din partea magistraţilor, se vor găsi unii care să-l creadă pe actualul şef al Camerei deputaţilor din Parlamentul României. Istoria ultimului deceniu şi jumătate pledează în favoarea afirmaţiei lui Năstase, care nu putea fi prea interesat să destrame democraţia mimată pe care a condus-o, arestîndu-şi adversarii.Oricum, scandalos în declaraţia sa nu e că s-ar putea să fie falsă, ci dimpotrivă, că e prea posibil să fie adevărată. Revoltătoare în privinţa ei sînt deopotrivă înţelesul şi subînţelesurile afirmaţiei lui Năstase. În mod vădit, fostul lider pesedist încearcă să-l atragă de partea sa pe purtătorul de speranţe al revoluţiei portocalii, spre a-şi scoate, cu ajutorul lui, capul din laţul politico-juridic care se strînge implacabil în jurul gîtului său. Ceea ce, în disperarea sa, nu pare să fi avut în vedere nepotul mătuşii Tamara, investigat pentru luare de mită în legătură cu achiziţionarea la un preţ de nimic a terenului din Zambaccian, e faptul că, rostindu-şi declaraţia, Năstase a recunoscut că s-a amestecat în treburile justiţiei.Că Adrian Năstase se recunoaşte astfel, implicit, vinovat de una din multele acuze grave care i se pun în cîrcă e, parţial, treaba lui şi, integral, o prostie din unghiul celor care mai insistă să-l apere. De interes general e, în schimb, lumina pe care o aruncă toate acestea asupra României. De interes general e faptul că PSD îl tolerează în continuare pe Năstase la cîrma Camerei Deputaţilor. Această poziţie mînjeşte nu doar prestigiul României înaintea aderării la UE, ci discreditează definitiv şi opoziţia social-democrată, punînd sub semnul întrebării însuşi sistemul parlamentar, deci instituţia centrală a oricărei democraţii şi a oricărui stat de drept. Cu atît mai mult cu cît e de notorietate faptul că Năstase a patronat, o bună bucată de vreme, o democratură numai bună să promoveze devalizarea ţării de către mafia nomenclaturisto-securisto-capitalistă care a preluat puterea în România, după fesenizarea ei în 1989. Încît e greu de imaginat declaraţie mai găunoasă decît cea a lui Mircea Geoană, care a estimat ca "problemele lui Năstase nu ar fi ale PSD!". În mod vădit, preşedintele PSD trăieşte încă într-o lume răsturnată, care se cere pusă grabnic pe picioarele ei. Mă întreb ce oameni politici, români şi europeni, vor manifesta curajul, probitatea morală şi fermitatea necesare acestei imperioase reconstrucţii. Petre Iancu este jurnalist la Deutsche Welle, Bonn.