Bogdan, şcoala şi jocurile de noroc

Publicat în Dilema Veche nr. 476 din 28 martie - 3 aprilie 2013
Bogdan, şcoala şi jocurile de noroc jpeg

Vineri seară – ne-am adunat în familie. Tata citeşte ştirile: un taximetrist a fost înjunghiat de un băiat de 18 ani, elev la un liceu „de elită“ din Botoşani. Spre oroarea mamei, e vorba despre acelaşi liceu la care învaţă şi fratele meu, şi pe care l-am absolvit şi eu. Băiatul l-a atacat pe taximetrist cu un cuţit, pe o stradă întunecată, pentru a-i lua banii. Poliţia l-a găsit la trei zile după întîmplare, în timp ce juca la păcănele. Acum e în arest şi îşi aşteaptă sentinţa.

Discuţia se aprinde în familie, iar fratele meu este prins la mijloc: îl cunoşteai pe băiatul ăsta? Vezi, şi el tot cu jocurile, ca şi tine! Fratele meu – a cărui principală distracţie sînt jocurile online – se apără: „El juca pentru bani, eu nu.“ O lungă şi încîlcită conversaţie despre generaţiile tinere, în care se pomeneşte despre distracţie, responsabilitate, pericol. Vreau să aflu mai multe despre ce s-a întîmplat cu adolescentul acuzat de crimă, pomenit în ştiri drept Bogdan C. Dependenţa de jocuri de noroc m-a fascinat de cînd am aflat, de la o clinică de psihiatrie, că cele mai multe cereri de tratament pentru dependenţă, pe care le primesc, sînt legate de jocurile de noroc.

Oare ce se întîmplă în mintea tînărului? Ce vise are? Ce voia să facă cu banii pe care spera să-i cîştige? Cît mai contează asta acum, cînd s-a trezit în închisoare?

Din articolele şi comentariile de pe Internet am aflat numele întreg al lui Bogdan. Părinţii lui lucrează în Italia, iar el locuia cu bunicii. Am sunat apoi la Poliţie, să aflu dacă aş putea să-i iau un interviu. O voce feminină mi-a explicat că doar familia îl poate vizita, dar mi-a sugerat că aş putea afla mai multe de la şcoală. Luni dimineaţă, băteam la uşa directorului de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“.

La liceu

Am intrat încet şi le-am salutat pe cele trei doamne aşezate în jurul aceluiaşi birou, care m-au privit oarecum încruntate. Am recunoscut-o pe noua directoare, după teancul de acte pe care le semna în continuu. Sînt sigură că o cunosc, dar nu-mi amintesc numele. Doamnele îşi văd de treabă şi nu par deloc curioase să afle de ce stau în picioare în faţa lor. Mă simt din nou ca la 14 ani, confuză în faţa unei birocraţii pe care nu o înţelegeam. Mă întreb dacă nu mă confundă cu unul dintre elevii liceului, aterizat în locul greşit. Îmi revin, merg mai aproape şi întreb: „Putem să vorbim cinci minute?“ „Cinci minute e mult“ – îmi răspunde directoarea scurt, întorcîndu-se la actele ei.

Mă prezint. „Am învăţat şi eu, acum mai bine de şase ani, aici, la liceu, iar acum lucrez pentru o clinică de reabilitare şi scriu pentru Dilema veche. Am auzit despre cazul băiatului dependent de jocuri de noroc şi aş vrea să aflu mai multe despre el, pentru un articol despre dependenţă. Aş putea să vorbesc cu diriginta lui? „Bogdan are un diriginte“ – îmi răspunde directoarea –, „dar el nu ştie multe. Ce se întîmplă în afara orelor nu e treaba şcolii, e responsabilitatea părinţilor. Dar dacă părinţii au plecat să facă avere afară... Dar de ce nu scrieţi despre ceilalţi copii? Uitaţi, trupa de teatru tocmai s-a întors cu un premiu“ – şi arată către o vitrină încărcată cu trofee. „De ce nu scrieţi despre cei care merg la olimpiadă?“ Pentru că eu voiam să scriu despre ce i s-a întîmplat lui Bogdan.

O întreb dacă Bogdan era un elev bun, aşa cum citisem în ziare. „Nu, Bogdan era un copil normal, nu strălucit la învăţătură, aşa cum l-au prezentat ziarele, ca să-i facă povestea mai dramatică.“ Îi spun că nu vreau să scriu senzaţional, ci vreau să arăt pericolele dependenţei de jocuri de noroc. „Am în geantă şi nişte postere de la clinica pentru care lucrez, cu mesaje despre dependenţă...“ – dar doamna directoare mă asigură că nu sînt necesare: „Acum două săptămîni, au fost de la campania antidrog, în liceu, au avut lecţii cu specialişti şi le-au lăsat şi postere. Elevii sînt informaţi, dar, în afara şcolii, noi nu avem ce face. E responsabilitatea părinţilor. Nu ştiam ce probleme are el. Şi eu i-am fost profesoară. Era un elev mediu, normal. Încercaţi la Poliţie, noi nu ştim nimic.“ Mulţumesc şi ies din birou. Arunc o privire pe avizierul de lîngă secretariat. Anunţuri de la facultăţi şi bănci. Mulţi fluturaşi de la 112. Nici un afiş despre dependenţă.

Rolul şcolii?

Pînă la ieşirea din liceu, mirarea faţă de atitudinea ostilă a directoarei s-a transformat în furie. Nu-mi venea să cred cum conducerea şcolii se apăra de orice responsabilitate pentru ce i se întîmplase lui Bogdan şi trata cu atîta răceală cazul unui elev ajuns în închisoare. Mă întrebam dacă vechiul director ar fi făcut la fel – mi-l aduceam aminte drept un om sumbru şi ocupat, dar parcă mai prietenos. Furia mi s-a transformat în îngrijorare: dacă cei de la conducere sînt atît de ostili faţă de o fostă elevă, ce spune asta despre ce se întîmplă în liceu?

Şi cum rămîne cu Bogdan? Directoarea nu consideră că şcoala are vreun amestec în situaţia lui. Cu toate acestea, îşi asumă cu mîndrie gloria trupei de teatru şi a elevilor olimpici, care au umplut biroul pe care îl ocupă în prezent cu atîtea trofee. Totuşi, la 18 ani, un elev este dependent. Şcoala nu crede că are vreo vină, iar părinţii sînt în altă ţară. Viaţa îi e deja marcată de o tentativă de omor, dependenţă gravă şi închisoare.

În 2011, odată cu absolvirea masterului, am spus adio sistemului de învăţămînt românesc. Ani de zile, viaţa mi s-a învîrtit în jurul şcolii. Lecţii, teste, examene, eseuri. Profesori mai mult sau mai puţin dedicaţi, de la care am învăţat multe, şi alţii care ar fi preferat să se afle oriunde altundeva decît în sala de clasă. Voluntariate şi alte proiecte, prin care am cunoscut şi mai mulţi oameni şi m-am simţit utilă. Cînd am terminat şcoala, am simţit un gol de timp şi de oameni. Nu mai trebuia să mă duc la cursuri, dar am continuat să studiez pe cont propriu. Nu-mi mai vedeam colegii în fiecare săptămînă. Pe profesori i-am revăzut în treacăt. Curînd, mi-am dat seama că aventura vieţii mele abia începuse.

Ce nu înţelege doamna directoare este că, pentru un elev, şcoala reprezintă mult mai mult decît cîteva ore de curs pe zi – poate fi întreaga lui viaţă. La şcoală îţi cunoşti prietenii cu care împărtăşeşti pasiuni şi îţi petreci timpul liber. După ore, principala ta responsabilitate e aceea de a-ţi face temele şi de a te pregăti pentru a doua zi. La şcoală înveţi cine eşti, ce poţi să faci, la ce eşti bun şi cum poţi fi de folos societăţii. Sau, cel puţin, asta cred că ar trebui să înveţi.

Independenţă/dependenţă

Pentru mine, şcoala a însemnat independenţă. La 15 ani, am plecat de acasă, să locuiesc cu o prietenă a mamei, pentru a merge la un liceu bun. La 18 ani, locuiam singură. La 19 ani, mă mutasem la 500 de kilometri de casă, pentru a studia la facultatea la care reuşisem să intru, cu un dosar greu, interviu şi mari emoţii. La 20 de ani, călătoream singură în străinătate, printr-un program de schimb între universităţi. Între timp, am întîlnit adolescenţi români care, la 14 ani, şi-au luat soarta în mîini şi au plecat la liceu în SUA sau în Japonia.

Bogdan s-a întîlnit foarte devreme cu o forţă nefastă, care nu i-a dat prea multe oportunităţi: dependenţa. Dependenţa e un semnal de alarmă – ceva nu merge bine. Te poate duce în locuri în care nu vrei să fii, făcînd lucruri pe care nu vrei să le faci. Însă, dacă depăşeşti testul dependenţei, poţi deveni un om mai puternic şi mai responsabil. Asta dacă primeşti tratament, prea puţin disponibil în România.

Măsurile de prevenţie sînt timide şi superficiale. Preţul ţigărilor a crescut, dar la chioşcuri sînt expuse chiar în faţa cumpărătorilor. Sticlele cu alcool îţi fac cu ochiul, de cum intri în magazin. Sălile de jocuri şi casele de pariuri te pîndesc la orice colţ de stradă. Panouri şi bannere afişează reclame la site-uri unde se poate juca poker.

Pe de o parte, dependenţa are o imagine boemă: cowboy-ul singuratic, cu ţigara în gură, scriitorul cu sticla de vin lîngă el, bogatul excentric căutînd adrenalină în cazino. Ce nu se vede sînt certurile în familie, depresia şi nevoia disperată de a lua o nouă doză.

La sfîrşitul lui decembrie 2012, intram într-un cazino central din Bucureşti. Voiam să aflu ce se afla în spatele pereţilor fără ferestre. Afară – litere şi semne străluceau în culori fosforescente. Înăuntru – o sală întunecată, plină de sloturi şi oameni singuri. Ruleta rămăsese fără crupier: apăsai un buton, setai numerele şi suma pariată şi aşteptai ca roata să-ţi arate dacă ai avut noroc sau nu. Am hrănit şi eu aparatele cu 20 de lei, dar n-am primit nimic înapoi. Am hotărît că acolo se opreşte „investiţia“ mea din acea seară. M-am mai învîrtit o vreme în jurul sloturilor. Pe ecrane se aprindeau lumi exotice şi comori.

Manuela Boghian a absolvit Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Botoşani şi lucrează pentru Centrul de reabilitare „Castle Craig“.

Foto: O. Garbasevschi, M. Boghian

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.