12-14 mai, Bucureşti, prima ediţie a Forumului Educaţiei, eveniment susţinut de trei organizaţii neguvernamentale: Fundaţia Dinu Patriciu, Liga Studenţilor Români din Străinătate şi Grupul Educativa. Peste 200 de invitaţi provenind din mediul instituţional, universitar şi preuniversitar, societatea civilă şi mediul privat, specialişti în educaţie, atît din România cît şi din străinătate, au dezbătut şi analizat problemele cu care se confruntă sistemul educaţional românesc, încercînd să găsească soluţii. 

S-a întîmplat ca Forumul Educaţiei să pice tocmai în zilele acestea. Zile agitate, de proteste, mitinguri, sindicalişti, ameninţări, disperări. Chiar în prima zi a conferinţei, traversînd Parcul Izvor, am trecut pe lîngă o manifestaţie în faţa Palatului Parlamentului. „Muream de foame şi pînă acum“ – spunea cineva, „acum voi muri cu 25% mai repede“.

Deşi în parc era haos mioritic, puţin mai sus lucrurile intrau într-un soi de normalitate occidentală. Societatea civilă, acuzată de multe ori de neimplicare, se pregătea de data aceasta să se aşeze raţională la masă, alături de reprezentanţi ai Guvernului, şi să dezbată, departe de politic şi ambiţii electorale, eterna problemă a „calităţii educaţiei în România“.

Credeam că va fi o conferinţă de tip discursuri şi pseudoimplicare. Mă pregăteam să aud lozincile binecunoscute; problema educaţiei se acutizează de la an la an – dar ce ar fi fost nou?; miniştrii vin şi pleacă, mai ciuntesc, mai cîrpesc, se mai fac că lucrează – nici acestea n-ar fi fost revelaţii; sistemul de învăţămînt e la pămînt, profesorii nu mai sînt motivaţi – repetitivitatea discursurilor şi nimic altceva. Totuşi, cu ce m-a „prins“ acest forum? Probabil prin organizare, probabil prin alegerea invitaţilor sau prin felul logic al abordării temelor. Cu siguranţă însă, inedită şi surprinzătoare a fost prezenţa la conferinţă a multor tineri, plini de un entuziasm care mi-a demontat unele prejudecăţi asupra noii generaţii; luările de poziţie ale multora dintre ei, care, deşi deţin un limbaj şi atitudini uşor corporatiste, erau implicaţi într-un mod autentic. Entuziasmul, pe scurt, a fost noutatea.

„Vă propun să ne aşezăm la aceeaşi masă şi să discutăm în mod constructiv despre proiecte pe care le putem face împreună şi despre potenţiale soluţii. Îmi doresc ca toţi să ne simţim implicaţi în educaţia şi şcoala românească“ – a început conferinţa Tincuţa Baltag, directoarea Fundaţiei Dinu Patriciu. Alexandru Ghiţă, preşedintele grupului Educativa şi co-organizator alături de Tincuţa Baltag şi Dragoş Preda (vicepreşedinte LSRS), a afirmat la rîndul său că „e pentru prima oară cînd organizăm acest eveniment, în această formulă. Punctul comun dintre cele trei organizaţii a fost recunoaşterea poveştilor de succes, aprecierea oamenilor de acţiune. Obiectivul acestui eveniment e căutarea soluţiilor. Cum schimbarea în România e atribuită de multe ori «altcuiva», acum e timpul ca schimbarea să o facem noi“.

La rîndul său, Dragoş Preda a declarat că, deşi „ştim cu toţii că educaţia înseamă cultivare“, educaţia înseamnă „şi o trecere de la planul ideilor, al teoriei, în planul acţiunii şi realităţii“.

Cît priveşte reprezentantul ministerului, Oana Badea, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, a afirmat că, mai ales în această perioadă, „o asemenea conferinţă e un bun prilej de a aduce soluţii înspre noi, cei care trebuie să le pună în aplicare, şi orice întîlnire de acest gen nu poate fi decît un sprijin, o gură de oxigen, dovedind că societatea civilă nu a rămas nepăsătoare la problemele educaţiei“.


Un american la Bucureşti

Jovial, relaxat, american. Richard Baraniuk, profesor la Universitatea Rice şi unul dintre cei mai cunoscuţi promotori americani ai educaţiei, şi-a început prelegerea „mulţumind“ vulcanului şi norului de cenuşă pentru că i-au permis să ajungă la conferinţă.

A urmat pe nesimţite trecerea spre lucrurile serioase: teoria unei aşa-zise „popularizări a educaţiei“, necesare şi inevitabile în vremurile pe care le trăim. Profesorul e fondatorul celei mai de succes platforme virtuale de studii online, Connexions, o platformă care furnizează în mod gratuit materiale educaţionale oamenilor din toată lumea. Distins cu numeroase recunoaşteri publice (din partea NATO, a Fundaţiei Naţionale a Ştiinţei din Statele Unite, a Institutului „Isaac Newton“ din cadrul Universităţii Cambridge), Richard Baraniuk şi-a axat discursul pe realităţile de azi şi pe felul cum acestea influenţează educaţia: „Ar trebui să fie evident faptul că schimbările globale şi noile tehnologii ne-au adus în pragul unei ere noi. În următoarele decenii ne vom reinventa modul în care ne dezvoltăm. Ne aşteaptă schimbări majore, iar timpul pentru aceste schimbări nici nu putea fi unul mai bun, vorbind de criza care a lovit şi sistemul educaţional, nu doar în România, ci în multe state din lume“.

„Educaţia la liber“ e opusă sistemului tradiţional prin faptul că elimină, în primul rînd, „hibele“: necomunicare, blocaj de limbaj, dificultăţi financiare. Soluţia – networking-ul între oameni, dar şi între domenii. „Cum putem aduce laolaltă oamenii şi resursele de cunoaştere? Prin platforme virtuale, unde cursuri, seminarii, lucrări sau documente pot fi accesate de către oricine, gratuit, gratuitatea fiind unul dintre punctele-cheie ale conexiunii. Revoluţia sistemului educaţional constă în facilitatea accesului la educaţie prin gratuitate şi prin personalizarea educaţiei. Dacă împărtăşeşti lucrările tale cu ale altora, permiţînd în acelaşi timp accesul utilizatorilor, îţi extinzi şi tu popularitatea şi cercul de conexiuni. Proiectul pe care l-am început la Universitatea RICE, Connexions, se numeşte astfel pentru că intenţia era să construiesc o asemenea platformă, unde oamenii se pot întîlni şi pot comunica interdisciplinar, e complet gratuit, pentru oricine din lume, accesibil în peste 40 de limbi, cu peste 2 milioane de vizitatori lunar, din toată lumea.“

Ce-ar avea de cîştigat, totuşi, un autor dacă şi-ar publica cartea online, punînd-o la dispoziţia oricui, în mod gratuit, şi nu la o editură?

„În primul rînd, dacă cedezi drepturile de autor unei edituri, depinzi de editura respectivă să te promoveze şi primeşti bani pe numărul de cărţi vîndute. Or, în zilele noastre, mai ales în timpul crizei, cărţile devin din ce în ce mai scumpe, oamenii renunţă să le cumpere, vînzările scad, iar autorii rămîn fără cîştiguri financiare spectaculoase. Poţi spera într-un tiraj de două mii de cărţi. Publicînd online, poţi avea lunar milioane de cititori, te faci cunoscut, iar recunoaşterea atrage după sine şi cîştiguri materiale.“



Un test şi o Cenuşăreasă

Revenind pe plaiul problematic şi mioritic, la discuţiile neaoşe, la Forum s-au repus pe tapet multe subiecte de genul: „rolul părinţilor în educaţie“, „orientarea profesională“, „managementul elitelor“, „meditaţiile“, „bacalaureatul“, „cercetarea“...

Unul dintre aceste workshop-uri la care am participat s-a intitulat „Sistemul Naţional de Evaluare: Cenuşăreasa educaţiei?“ şi a fost moderat de Dragoş Pîslaru, manager general al companiei GEA (Grupul pentru Economie Aplicată) şi unul dintre fondatorii acestui grup. Discuţia a pornit de la celebrele teste PISA şi de la nu mai puţin celebre (deşi deloc măgulitoare) rezultate de genul: „România s-a situat pe locul 47, din 57 de ţări participante“ sau „peste jumătate dintre elevii români au avut probleme să citească şi să interpreteze un text la prima vedere“. „Dacă există o asemenea problemă de bază“ – a incitat Dragoş Pîslaru publicul la discuţie, „aşteptările pentru educaţie de calitate sînt foarte joase. Există, din punctul de vedere al mentalului colectiv, un soi de Dr. Jekyll şi Mr. Hyde. Pe de o parte, ne uităm la performanţele unui sistem educaţional care oferă olimpici şi oameni de ştiinţă şi de cultură apreciaţi în afară, pe de alta, avem datele concrete care ne arată că nivelul de bază e foarte jos. Problema se pune în felul următor: sistemul permite să formăm elite, dar nu reuşeşte să aducă marea masă a elevilor la un nivel corespunzător.“

Cît priveşte sistemul de testare: „nu avem structuri din afara ministerului care să monitorizeze sistemul, structuri care în alte ţări există“. La noi, Centrul Naţional de Evaluare, Inspectoratele Şcolare şi şcolile – cele care coordonează la firul ierbii evaluarea – toate ţin de minister. „Dacă ne luăm după sistemul naţional de evaluare, nu avem probleme ca cele descoperite la testele PISA. Cu alte cuvinte, aplicînd valorile evaluării autohtone, nu sesizăm problemele descoperite la sistemul de evaluare din afară şi nu reuşim să surprindem în mod corect diferenţa între evaluările făcute din exterior şi din cadrul sistemului.“


Un ministru la workshop

Care e congruenţa între performanţe şi note – o posibilă trecere la un alt workshop unde s-a dezbătut, în prezenţa ministrului educaţiei, Daniel Funeriu, mult controversata legătură între universităţi şi piaţa muncii, via practica în facultăţi, şi noua lege a învăţămîntului.

Adaptarea curriculum-ului la cerinţele angajatorilor – una dintre nemulţumirile angajatorilor din mediul privat. „Nici o universitate din România nu pregăteşte 100% studenţii pentru profilul lor“ – a afirmat un reprezentant al acestora. „Trebuie să facem şcoală cu ei de la A la Z, timp de doi ani. E drept, ceea ce învaţă, învaţă bine, la nivel de consultanţă.“ Cît despre afluxul de absolvenţi şi despre posibilitatea angajatorilor, o replică francă, legată de aceste training-uri: „foarte multe companii, prin programe de internship, îşi atrag oamenii. Companiile însă selectează, nu sînt Maica Tereza a studenţilor“. „Rolul şcolii nu este de a servi piaţa muncii – a intervenit ministrul Daniel Funeriu, sosit în timpul dezbaterii, susţinînd ideea că dificultatea este în a face – şcoala să intuiască sau să creeze aceste necesităţi.“ Despre educaţia reală a unui student sau absolvent de facultate, Marius Bălăşoiu, vicepreşedintele Asociaţiei trainerilor profesionişti din România – a declarat că, în primul rînd, aceştia nu ştiu să comunice şi „cînd vin într-o companie privată, intră într-o lume total diferită. Firma mea face cursuri gratuite pentru studenţi, pentru a-i învăţa să comunice, să scrie o scrisoare de intenţie, un CV. Am observat că studenţii cred că, în mediul privat, oamenii sînt foarte drăguţi şi îi aşteaptă cu braţele deschise“ – o părere contracarată însă de către o absolventă a Facultăţii de Jurnalism, Alexandra Costărescu, membră a echipei Grupului Educativa: „Sînt o sumedenie de stereotipuri legate de studenţi, dar aceştia nu sînt nişte naivi care ajung pe piaţa muncii gîndind că toată lumea îi va trata bine pentru că au facultate şi diplomă. Cît despre practica în facultăţi, cred că nu e o problemă generalizată şi depinde de fiecare instituţie în parte cum îşi gestionează şi organizează practica. În facultatea mea, peste 80% dintre studenţi au făcut practică, şi acum lucrează în agenţii, instituţii prezidenţiale, agenţii de presă sau PR. Sistemul îţi permite, atît timp cît şi tu te descurci să o faci“.


Un forum, mai multe concluzii

Cum poţi sintetiza explozia de idei în cîteva rînduri? 14 mai – ultima zi a Forumului. Concluzii. Proiecte. Idei de proiecte generate de-a lungul conferinţei. Trei seminarii dedicate participanţilor invitaţi la un feedback. Plusuri: rigoare, informaţie, înlesnirea dialogului. Minusul cel mai invocat a fost românescul... „cîţi bani au fost cheltuiţi“. Formulare. Fotografii. Strîngeri de mînă, zîmbete, conexiuni.

Ce a însemnat însă cu adevărat această primă ediţie a Forumului Educaţiei, va urma să aflăm, pînă la urmă, prin concretizarea discuţiilor derulate timp de trei zile, prin ecourile pe care le va avea şi, de ce nu, la o nouă întîlnire, la a doua ediţie.

Foto: Cristian Hossu, moderatorul workshop-ului Legătura dintre universități și piața muncii.