DESPRE CUM E CU TIPARELE TIMPURILOR NOASTRE ÎN LUME: APROAPE JUMĂTATE  DIN INFINITUL MIC PÎNDEŞTE ASIDUU  

● Despre cum e cu cinstea în lume: la Viena, am uitat un memory stick în computerul hotelului şi l-am regăsit peste trei luni; la Praga, am lăsat o geantă, cu bani şi acte în ea, la restaurantul unde am luat micul dejun şi am regăsit-o după zece minute; la Bucureşti, mi-a căzut o şapcă în Parcul Herăstrău, m-am întors după ea imediat şi nu am mai găsit-o. (I. P.)

 ● Un studiu comandat de Levi’s arată că peste jumătate dintre femei probează zece perechi de blugi înainte să cumpere una; şi că aproape 90% din ele sînt tot nemulţumite de cum le vin pantalonii. Reclamele la blugi au tot încercat, decenii la rînd, să convingă femeile că au o problemă, că trebuie să facă ceva ca să „încapă“ în blugii croiţi după măsuri ideale. Firma şi-a propus acum să regîndească tiparele, să le adapteze la corpurile reale ale femeilor. Cu bărbaţii treaba s-a rezolvat – Levi’s creează blugi de mai bine de 150 de ani, şi domnii sînt mulţumiţi. Primii blugi pentru doamne au fost creaţi abia acum 75 de ani. Aşa că va mai dura pînă să se descopere care sînt măsurile potrivite. (M. M.)

● La vizita sa în România, premierul Israelului, Shimon Peres, a declarat că Traian Băsescu este unul dintre cei mai responsabili lideri ai timpurilor noastre. O declaraţie la fel de responsabilă ca şi subiectul ei. (A. M.)

● Aproape jumătate din români cred că dinozaurii au fost contemporani cu dacii. Vă daţi seama, dacă Decebal ar fi luptat călare pe un Archaeopteryx, Traian n-ar fi avut nici o şansă! (M. C.)

● Extraordinară creaţia lui Radu Banciu în imitarea dicţiei lui Mircea Lucescu, pînă la infinitul mic al silabelor italienizante. (R. C.)

 ● De cîtva timp admir în toată splendoarea lui lanţul trofic. Nişte porumbei şi-au făcut cuib sub streaşina clădirii. Îi hrănesc cu strîngere de inimă. Ştiu că pisica îi pîndeşte asiduu, dar se pare că nu are prea mare răbdare şi scurtcircuitează lanţul vînînd şi gîndaci. Aşadar, lanţul trofic e o chestie dură şi serioasă chiar şi atunci cînd se află lîngă casă. (A. M. S.)

DESPRE CUM E SĂ TRAVERSEZI MUZICA PRIN FAŢA CELUI  CARE DĂ CU BANUL: NOROC CĂ A INTRAT ÎN UZ LIMBAJUL LIBERTIN

 ● Ştie cineva la ce folosesc pătratele alea galbene, hidoase, presărate pe trotuarele din Bucureşti, care-ţi spun să traversezi pe la trecerea de pietoni? Să fie conştiinţa sensibilă la ceva atît de inestetic? (A. M. S.)

● După ce, acum cîteva săptămîni, am văzut No One Knows About Persian Cats, filmul lui Bahman Ghobadi (premiat anul trecut la Cannes) despre scena muzicală underground din Teheran, aflu că ayatollah-ul tocmai a interzis muzica în Iran. Eu nu cunosc ceva mai trist decît Iranul contemporan. (M. C.)

● Exprimarea nădufului vizavi de soţ, în gura doamnei care dă cu mătura prin faţa blocului: „Eu să stau acasă să mă omor cu el?“. (D. S.)

● Din întrebările arzătoare ale verii româneşti: „Unde s-a mai auzit ca un antrenor să interzică patronului său, celui care dă banul, să spună ce vrea despre echipa sa?“; „Da’ unde s-a mai înregistrat ca un patron să spună că, dacă tace, face cancer la limbă?“. (R. C.)

 ● Nişte ONG-işti olandezi au venit în România să îngrijească copitele cailor din grădinile zoologice. Noroc că n-au venit francezii, că ăia i-ar fi tranşat, i-ar fi stropit cu vin şi apoi i-ar fi băgat la cuptor. (M. C.)

● Din ciclul „Aventurile limbii române“. Gata, a apărut, a intrat în uz – căci apare pe documentele oficiale emise de autorităţile locale. Şi l-am auzit de vreo două ori şi la radio. Nu mai avem ce-i face. Sună ca dracu’, dar o să ne obişnuim şi cu el. Este vorba despre cuvîntul „desţînţărizare“. (M. V.)

● Am primit un mesaj de la o firmă organizatoare de croaziere în care potenţialilor clienţi le erau prezentate „picanterii pre, intra şi postcroazieră“ semnate mai ales de doamne şi domnişoare care făcuseră experienţa cu pricina recent. „Am încurajat un limbaj deschis, libertin, fiecare să posteze trăirile reale…“ – zice autoarea articolului de fond din spam-ul cu pricina. Cum sună limbajul libertin? Cam aşa: „Anul acesta am reuşit să ne coordonăm concedile fără probleme. Cel mic o să fie într-o tabără, la munte şi apoi la bunici. Aşa că noi doi o să plecăm pe undeva, să stăm cu burta la soare. N-am hotărît încă unde, dar găsim noi ceva“. Proză curată, pre, intra şi postcroazieră. (S. S.)

DESPRE CUM E CU ADEVĂRAŢII EROI CARE S-AU HOTĂRÎT SĂ AJUNGĂ  LA UN COLŢ DE STRADĂ

● Coreea de Nord i-a propus Cehiei să-i plătească în ginseng 5% din datoria de 7,5 milioane de euro. Mai precis, 20 de tone de rădăcini. Dacă aş fi în locul Cehiei, aş refuza ginsengul şi aş cere în schimb întreaga echipă de fotbal a Coreei de Nord, cu tot cu antrenorul ei, trimis la muncă forţată pe un şantier de construcţii. Cum însă nu sînt Cehia, nu pot decît să spun că, pentru mine, adevăraţii eroi ai Cupei din Africa au fost: Ri Myong-Guk, Cha Jong-Hyok, Ri Jun-Il, Ri Kwang-Chon, Pak Nam-Chol, Ji Yun-Nam, An Yong-Hak, Kim Jong-Jun, Mun In-Guk, Jong Tae-Se; Hong Yong-Jo. (L. V.)

● Taximetriştii din Gara de Nord se pare că nu sînt cei mai răi, nici cei mai mafioţi din lume: dintr-o gară centrală din Praga, nici unul dintre cei întrebaţi nu a vrut să ne ducă la hotelul nostru din centru. În final, a venit un soi de staroste al lor care ne-a zis că ne costă cam 20 de euro pentru o distanţă de 5 minute. Că ne-am tîrît cu bagajele pe jos pînă la hotel nu e mare lucru. Mai grav e că, de oriunde din oraş am încercat să luăm un taxi, am găsit doar doi taximetrişti care s-au hotărît să pună aparatul. Unul dintre ei ne-a păcălit şi aşa. (I. P.)

● Poliţia din Lyon l-a găsit pe Jean-François Poinard bine păstrat în congelatorul din casa iubitei lui, la doi ani după ce fusese dat dispărut. Poinard avea 71 de ani şi era unul dintre cei mai renumiţi bucătari lyonezi. Aşadar, era cumva firesc să ajungă post-mortem în propriul frigider. (L. V.)

● „The dog and his housekeeping staff live here.“ Supremaţie canină (exprimată) pe o plăcuţă de la intrarea unei case din Germania. Long live the Dog! (P. M.)

● Pe un colţ de stradă, pe un zid compact, deasupra unei plăcuţe cu „Calea Călăraşi“, tronează o firmă mare, albă, scrisă cu litere mari: „Antiseptic“. O fi un anunţ pentru Calea Călăraşi ori pentru zidul fără ferestre? (S. G.)